Pe 6 decembrie 2007, chiar în ziua de Sf. Nicolae, în peisajul media arădean apărea un nou ziar: Glasul Aradului. Au trecut 11 ani de atunci. Cu bune și cu rele, cu momente plăcute și mai puțin plăcute, dar una peste alta, au fost 11 ani în care ziarul, redactorii, tehnoredactorii și restul personalului au fost mereu la dispoziția cititorilor. Am încercat să le punem la dispoziție cele mai proaspete știri, anchete, reportaje, dar și editoriale, căci unul dintre rosturile unui ziar este să fie formator de opinie, nu doar să prezinte informații seci, fără niciun fel de sare și piper. Deși, de-a lungul timpului, au fost mulți care nu ne-au dorit binele, deși mulți se bucurau când am trecut prin clipe grele, toamna aceasta a ieșit pe piață ziarul cu numărul 3.000, ceea ce nu este puțin în condițiile în care presa scrisă din toată țara, dar mai ales presa locală suferă foarte mult din cauza lipsurilor de tot felul, iar astăzi, la împlinirea frumoasei vârste de 11 ani, apare numărul 3.042. Ce ar mai fi de spus? Cititorii noștri fideli, și nu sunt puțini, fie că vorbim de ediția tipărită, fie de cea on-line (www.glsa.ro), ne cunosc foarte bine. Știu că am fost tot timpul la dispoziția lor. Și vom fi la fel și în continuare. Știu că le-am informații corecte. Și o vom face le fel și în continuare. Știu că membrii echipei redacționale, indiferent când și-au desfășurat activitatea și cum se numesc sau cum s-au numit, au avut un singur crez: acela de a-și face datoria. De a-și face datoria față de profesie. De a-și face datoria față de comunitate. De a-și face datoria față de dumneavoastră, cei care ne citiți zi de zi sau din când în când, cei care cumpărați ziarul de la chioșcurile din ce în ce mai puține din municipiu și județ sau vă abonați prin intermediul Poștei sau remizierilor.
După cum scriam și în trecut, ziarul nostru nu a prea ținut niciodată cont de un principiu care i-a îndobitocit pe mulți, acea corectitudine
politică, care îi împiedică și acum pe mulți să spună adevărul verde-n față, să spună infractorului că-i infractor, țiganului că-i țigan, mincinosului că-i mincinos, escrocului că-i escroc. Și nu ținem cont nici în momentul de față de acest principiu de-a dreptul idiot, inventat probabil de niște indivizi cum multe schelete în dulap. Am demascat și continuăm să demascăm lăcomia și necinstea multor edili și politicieni, am scris și continuăm să scriem despre abuzurile săvârșite de multe instituții, dar și de firme sau persoane private. Ne-am revoltat și ne revoltăm că nici până acum, la 100 de ani de la Marea Unire, România nu și-a recuperat teritoriile furate în urma Pactului Ribbentrop- Molotov, dar și de faptul că Aradul, locul unde „s-a copt” Adunarea de la Alba Iulia, unde s-a decretat unirea cu țara a acestor teritorii locuite de români din moși-strămoși, nu a reușit încă să aibă un Monument care să ne amintească de acel moment. De asemenea, ne-a revoltat și ne revoltă faptul că România nu ocupă locul pe care ar trebui să îl ocupe în Uniunea Europeană și în lume, dar și faptul că un „pițiponc grizonat”, cum l-a denumit o cercetătoare româncă din Italia pe ministrul de Finanțe, încearcă să restricționeze accesul românilor pe piața muncii din UE. Nemulțumirile și motivele de revoltă sunt multe, dar spațiul destinat acestui editorial este restrâns. În încheiere însă aș vrea să urez și pe această cale, tuturor cititorilor și colaboratorilor noștri care poartă numele Sfântului Nicolae, un călduros și sincer „La Mulți Ani!!!”
Lucian Șerban / UZPR
