Scriitorul englez Aldous Huxley (1894 – 1963) a publicat romanul său despre lumea nouă în anul 1932, anticipând ce se va întâmpla cu omenirea în anul 2026. Adică astăzi! Scriitorul american Ray Brandbury (1920 – 2021) a publicat romanul „Fahrenheit 451” în anul 1953, iar personajul Guy Montag „trăiește” în ficțiunea anului 2026, ceea ce ne permite să realizăm o comparație între anticiparea din roman și realitatea de astăzi. Unde am ajuns astăzi și cum au anticipat romancierii înfățișarea acestui „astăzi”?
Ideile au fost sistematizate (și comparate) cu sprijinul d. Xetia Mar, care a fost cuprinsă de lectură, fiind mult mai mult pasionată de lumi ficționale și „distopice” decât mine. Determinațiile lui Astăzi coincid cu lumea noastră, măsurată cu opinii și coincidențe.
Enumerăm ideile din „Minunata lume nouă”:
1. Controlul biologic și ingineria genetică
În roman: Oamenii sunt creați în laboratoare, în serii standardizate, prin manipulare genetică și condiționare prenatală.
Astăzi: Avem fertilizare in vitro, editare genetică (CRISPR) și screening embrionar — nu pentru a crea caste, ci pentru a elimina boli sau a selecta trăsături dorite. Deja se discută despre „designer babies”, adică posibilitatea de a alege inteligența, culoarea ochilor, rezistența la boli. Așadar, începutul controlului biologic e real, chiar dacă scopurile diferă.
2. Manipularea prin divertisment și consum
În roman: Populația este ținută liniștită prin distracție superficială, sex liber și un drog numit soma, care elimină orice disconfort emoțional.
Astăzi: Rolul somei este jucat de divertismentul digital constant (rețele sociale, streaming, jocuri, reality show-uri) și de consumul compulsiv. Cultura „scroll-ului infinit” și a dopaminei instant creează o stare de anestezie socială similară cu cea descrisă de Huxley. Ne menținem ocupați, distrați și „fericiți” — dar adesea superficial.
3. Fericirea artificială și evitarea suferinței
În roman: Suferința este suprimată complet — prin soma, condiționare psihologică și tabuuri culturale.
Astăzi: Creșterea consumului de antidepresive, anxiolitice, nootropice și a culturii wellness arată o obsesie similară cu „a nu simți nimic neplăcut”. Rețelele sociale promovează o imagine permanent pozitivă — un „cult al fericirii”, care seamănă izbitor cu ideologia lumii noi.
4. Societatea de consum și pierderea profunzimii
În roman: Oamenii sunt învățați să iubească lucrurile noi și să disprețuiască repararea celor vechi.
Astăzi: Economia globală este bazată pe consum rapid, modă trecătoare și planificare a învechirii produselor. Valorile spirituale sau culturale adânci sunt adesea eclipsate de marketing și de nevoia de „noutate”. Huxley anticipa perfect capitalismul consumist și superficialitatea postmodernă.
5. Controlul subtil al gândirii prin tehnologie
În roman: Nu există cenzură violentă, ci condiționare mentală — oamenii nu vor să gândească altfel.
Astăzi: Algoritmii de pe rețelele sociale creează bule informaționale și polarizare cognitivă, în care fiecare trăiește în propria versiune de realitate. Nu e nevoie de dictatură clasică — suntem manipulați prin confort și plăcere.
6. Uniformizarea culturală și pierderea individualității
În roman: Originalitatea și profunzimea sunt pericole; toți trebuie să gândească la fel.
Astăzi: Cultura globală tinde spre omogenizare, dominată de aceleași branduri, muzici, trenduri și influenceri. Există o presiune socială imensă spre conformism și „optimizare personală”. Libertatea devine formală, dar nu substanțială.
7. Relațiile superficiale și sexualizarea permanentă
În roman: Legăturile emoționale sunt descurajate — „fiecare aparține tuturor”.
Astăzi: Cultura dating-ului online, hookup culture, pornografia și rețelele sociale pun accent pe sex, imagine și gratificare imediată, nu pe intimitate sau iubire autentică. Dragostea a fost, într-un sens, înlocuită de consum emoțional rapid.
„Fahrenheit 451”, de Ray Bradbury și „Minunata lume nouă”, de A. Huxley, sunt adesea două fețe ale aceleiași monede: una descrie o lume controlată prin frică și cenzură, cealaltă prin plăcere și distracție.
Apropo, veți observa că am folosit câțiva termeni în limba engleză – asta pentru că americanii au dezvoltat și cercetat foarte bine unele fenomene, care la noi duc lipsă de literatură de specialitate sau e foarte subțire. De asemenea, cu toate traducerile plauzibile existente, unele concepte pur și simplu sunt greu de tradus exact-exact, fiindcă se pierde sensul. Generațiile tinere cunosc foarte bine denumirile și le înțeleg chiar mai bine în engleză.
Punctăm ideile din „Fahrenheit 451”:
1. Cenzura prin distracție, nu prin interdicție
În roman: Cărțile sunt arse pentru că provoacă gândire critică și emoții „inconfortabile”. Oamenii nu mai citesc, ci trăiesc prin ecrane uriașe, interactive, care le ocupă tot timpul.
Astăzi: Cărțile nu sunt interzise, dar cititul profund dispare, înlocuit de videoclipuri scurte, scroll, podcasturi superficiale. Mă rog, pe undeva observăm totuși o blamare a unor opere, fie vechi sau noi, cum că ar deranja sau nu sunt politically correct, așa că nu m-ar mira să auzim ca vor fi interzise. „Cenzura” nu mai e impusă de guvern, ci de indiferență: oamenii nu mai au răbdare să gândească. E o frază în roman autentică: „Nu trebuie să arzi cărți pentru a distruge o cultură. E suficient ca oamenii să nu le mai citească”.
2. Ecranele care înlocuiesc realitatea
În roman: Personajele trăiesc în camere cu pereți-ecrane care le oferă o „familie” virtuală – un precursor al realității augmentate.
Astăzi: Avem televizoare inteligente, rețele sociale, realitate virtuală, streaming non-stop, VR (virtual reality, cea cu ochelarii mari). Mulți petrec mai mult timp în fața ecranelor decât în conversații reale. Suntem tot mai „conectați” digital, dar tot mai deconectați emoțional – exact cum anticipa Bradbury (autorul romanului „Fahrenheit 451”).
3. Superficializarea comunicării
În roman: Limbajul devine tot mai sărac, iar discuțiile reale dispar. Nimeni nu vrea să audă opinii care contrazic.
Astăzi: Rețelele de socializare au redus comunicarea la emoji, meme, reacții rapide. Dialogul complex e înlocuit de opinii-fulger, iar dezbaterile sunt adesea tribale și polarizate. O lume care nu mai vorbește cu adevărat se destramă din interior. Clarisse îi spune în carte, lui Montag, că nimeni nu mai spune nimic cu adevărat. Toată lumea vorbește despre aceleași chestiuni superficiale și repetă aceleași lucruri.
4. Frica de idei incomode
În roman: Cărțile sunt arse pentru că fiecare conține ceva ce poate ofensa pe cineva.
Astăzi: Trăim într-o epocă a „corectitudinii politice” și a „cancel culture”, unde anumite idei, autori sau opinii sunt marginalizați nu prin foc, ci prin presiune socială ori decizii. Uneori, în loc de dialog, avem excludere. E o societate care se teme de disconfort intelectual.
5. Ignoranța aleasă voluntar
În roman: Oamenii nu mai vor să știe — e mai comod să fie distrași și liniștiți.
Astăzi: Mulți evită subiectele complexe, cărțile dificile, discuțiile despre sens — în favoarea divertismentului instant. „Deconectarea” e o alegere, nu o constrângere. E un control blând, autoimpus: preferăm să nu gândim prea mult. Observi cum, de fapt, tot ce ni se întâmplă, e din vina noastră? Nu a guvernelor, statelor, etc? O vină globală, colectivă.
6. Pierderea rolului culturii și a memoriei colective
În roman: Pompierii nu mai sting incendii, ci ard cărți — simbol al distrugerii culturii. Ba chiar în dialogul dintre Montag și Clarisse, ea îl întreabă: E adevărat că înainte pompierii stingeau incendiile, nu le provocau? El râde și îi spune că niciodată nu a fost așa – nu pentru că o minte, ci pentru că aceea era memoria pompierilor, legată de istoria profesiei lor. Orice altceva, e șters, inexistent. Ba chiar i se pare o nebunie că ar fi fost vreodată, altfel.
Astăzi: Cultura e deseori redusă la content viral și trenduri efemere, nu la reflecție sau memorie istorică. Arhivele digitale pot fi manipulate, iar atenția colectivă e scurtă. Ne apropiem de ceea ce li s-a întâmplat pompierilor din Fahrenheit – nu va mai exista o parte din istorie. Mai ales când vine vorba de următoarele generații. Am vizionat în urmă cu ceva timp un video reportaj în care tinerii erau întrebați cine a fost Mozart (habar nu aveau!) sau li se fredonau melodii celebre clasice pe care efectiv ei nu le cunoșteau, deoarece pe social media – noul mediu de educație – care va deveni singurul, în viitor, aceste chestiuni nu apar în feed-ul lor. Noi nu ardem cărți (încă!) dar uităm rapid tot ce nu e în trending, pe val.
7. Depresia și alienarea într-o lume aparent fericită
În roman: Soția protagonistului trăiește în lumea ecranelor, dependentă de pastile și fără sens existențial.
Astăzi: În pofida confortului material și tehnologic, anxietatea, depresia și singurătatea sunt în creștere. Exact ca Mildred, mulți trăiesc într-o realitate „fericită”, dar golită de sens.
8. Controlul subtil, fără dictatură
În roman: Statul nu are nevoie de poliție brutală – societatea se autocenzurează.
Astăzi: Algoritmii decid ce vedem, ce credem și ce ni se pare important. Iar Statul decide asta pe baza a ceea ce le permitem decidenților. Prin ceea ce vizionăm, ce căutăm. Libertatea formală coexistă cu manipularea atenției. Nu e nevoie să ne interzică nimeni să gândim — e suficient să ne facă să nu mai vrem (sau să gândim cum vor ei). Bradbury spunea că pierderea libertății începe nu cu focul, ci cu indiferența. „Civilizațiile încep să se topească atunci când nu mai au curajul să-și apere ideile”. E extrem de puternică metafora de la final, cu grupul care memorează cărți. Singura salvare, în cazul în care Pământul ar suferi o distrugere, iar unii oameni ar supraviețui, rămân cartea, informația, cultura.
