Doctor în filologie, profesor și membru al Filialei Prahova a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Elena Trifan ne oferă prin volumul “Sărbători, tradiții în România. Însemnări de reporter”- apărut în 2020 la tânăra, dar remarcabil de ambițioasa editură UZP – acces la o colecție impresionantă de informații despre tradiții mai vechi și mai noi de pe cuprinsul României.
Luându-și cât se poate de în serios misiunea de reporter, autoarea se documentează temeinic în privința locurilor, sărbătorilor și oamenilor care îi populează reportajele de la sărbători laice și religioase, astfel că volumul care strânge laolaltă aceste materiale devine și o bogată sursă de informații pentru toți cei care vor să știe mai multe despre tradițiile românilor, dar și ale minorităților conlocuitoare.
Departe de a se rezuma la a relata despre evenimentele în sine – oricât de spectaculoase ar fi acestea, precum, să spunem botezul cailor din comuna prahoveană Pietroșani, Simfonia lalelelor de la Pitești sau Festivalul Ordinului Cavalerilor de Malta de la Râșnov – Elena Trifan ne oferă totodată și o incursiune în istoria locurilor și obiceiurilor, într-o manieră care ne amintește cumva de un alt ploieștean, neobositul călător Ioan Grigorescu, ale cărui drumuri de-a lungul și de-a latul planetei ne-au ajutat să înțelegem mai bine“Spectacolul lumii”.
Ea însăși pasionată de călătorii, Elena Trifan nu uită nicio clipă că reporterul nu-și ia concediu niciodată și profită de fiecare sărbătoare, festival, spectacol, zi a comunei la care i se oferă ocazia să participe pentru a consemna cele văzute, aflate și trăite. Meșterii populari, comercianții de produse tradiționale, artiști din toate genurile, personalități ale culturii întregesc o galerie complexă de personaje fără de care reportajele din volum ar fi fost mai sărace, iar experiența cititorului incompletă.
Așa, însă, ele se constituie într-o invitație greu de refuzat la a vizita locurile descrise de autoare, la a descoperi gusturile și aromele tradiționale, la a vedea cu propriii ochi costumele populare din diversele colțuri ale țării, de a-i cunoaște pe artiștii populari care se încăpățânează să păstreze tradițiile, de a te bucura de folclorul autentic, transmis de-a lungul istoriei de la o generație la alta.
Completat cu fotografii realizate chiar de autoare, volumul “Sărbători, tradiții în România”este de altfel o veritabilă enciclopedie a tradițiilor noastre, având în vedere abundența informațiilor culese cu mare grijă de către Elena Trifan, al cărei demers jurnalistic ar putea fi oricând folosit cu succes pentru promovarea turismului în Romania.
Astfel, dacă mai era nevoie să ne convingem de faptul că România este bogată nu doar în resurse și peisaje, dar și în sărbători și tradiții pe care, din fericire, încă le păstrăm, grație unor oameni cu har și dragoste de frumos, volumul cuprinzând însemnările de reporter ale Elenei Trifan este o pledoarie perfectă pentru a deveni călători cu ochii larg deschiși prin propria țară, căutând să aflăm și să înțelegem cât mai multe despre valorile care ne definesc.
Claudius Dociu/ UZPR