„Plecăm pe-acelaşi drum toţi muritorii;
Câţiva lăsa-vor urmă-n nemurire.”
Dragă Dorule,
Plecarea ta pe calea Împărăţiei celei veşnice ne-a surprins pe toţi, mii şi mii de români care te-au cunoscut, te-au apreciat şi te-au iubit. Ai plecat, dar nu de tot, vorba lui Horaţiu: Non omnis moriar. Ai lăsat în urmă chipul şi modelul unui profesionist, de vocaţie şi competenţă, ai ctitorit domeniul muncii tale cu pasiune şi devotament, cu dragoste şi responsabilitate. Dar totodată ai lăsat în urmă modelul unui OM mare.
Aşa te-am cunoscut şi aşa te-am văzut mereu: prietenos, cald, îmbrăţişător, generos, privire senină, zâmbet primitor, modest până la prisosinţă.
Cu acest fel al tău de a fi, mereu cu noi iniţiative şi proiecte, noi colegii tăi veneam către tine cu încredere, cu bucuria de a ne vedea, cu dorul de a fi împreună. Asta pentru că, punându-te în slujba celorlalţi, ai ştiut ca puţini alţii să cultivi spiritul omului în aşa fel încât să poată creşte, să poată înflori lângă tine, nu la umbra ta, ci în lumina ta.
Ai fost un patriot în sensul cel mai nobil al cuvântului, un om conştient de valorile culturii şi spiritualităţii neamului său, valori pe care le-ai promovat „cu timp şi fără timp,” vorba Sf. Pavel, o viaţă întreagă. Această implicare a ta a fost parte din lupta vieţii tale, luptă pe care ai dus-o, precum un soldat fără de arginţi, cu o inimă de aur şi cu o energie inepuizabilă ce ţi-a definit mereu personalitatea.
Această dragoste, implicare şi luptă îţi vor cristaliza chipul şi numele în istoria generaţiilor viitoare, de aceea pot spune cu încredinţare: te-ai luptat şi ai câştigat, de aceea frumoasa observaţie a unui poet român ţi se potriveşte aşa de bine: „Plecăm pe acelaşi drum toţi muritorii; câţiva lăsa-vor urmă-n nemurire.”
Toţi trecem pe drumul veşniciei. Dar câţi dintre noi lasă urma paşilor lor definitiv vizibilă pe pământul pe care au mers în aşa fel încât alţii să se poată orienta pe calea vieţii lor?
Câţi dintre noi sunt deschizători de drumuri pentru alţii în pelerinajul acesta de aici? Tu ai fost unul dintre aceştia, întocmai aşa cum spune minunat un proverb japonez: „Înaintea mea n-a fost niciun drum; în urma mea rămâne unul”.
Ceea ce învăţăm din viaţa ta minunată este legat de această întrebare existenţială şi creştină totodată: Cum? Nu ne întrebăm de unde venim şi unde plecăm deoarece suntem încredinţaţi că venim de la Dumnezeu şi plecăm spre El. Întrebarea este cum trecem? Tu ai fost şi rămâi paradigma acestui răspuns căci ne zicem: ca Doru Dinu Glăvan!
Dragă Dorule,
Iată, alergarea ţi-ai isprăvit, tot vorba Sf. Ap. Pavel. Dar ce alergare! Cu cât folos! Din mersul tău înainte, uită-te, prietene, înapoi şi bucură-te de ce ai lăsat după tine. Bucură-te că ai venit, că ai luptat, că ai învins. Acum te duci la Domnul. Şi acolo o să ai de lucru, dar altfel. Împărăţia lui Dumnezeu nu este letargie. Este creştere infinită în Duhul Sfânt.
Sunt sigur că din sferele altor înălţimi ne priveşti şi ne spui cu glasul tău prietenesc: „Nu plângeţi c-am plecat de la voi. Bucuraţi-vă că am fost cu voi.”
Ne vom ruga pentru tine, iar tu, din îmbrăţişarea divină în care eu sunt încredinţat că eşti, şi de unde te uiţi înapoi cu dragoste, să mijlocește pentru noi.
Theodor Damian
Colectivul redacţiei, prietenii şi susţinătorii revistei Lumină Lină, New York
