Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, le promite agricultorilor că viitorul executiv comunitar va veni în primele trei luni de mandat cu propuneri legislative care le vor asigura venituri mai bune.
Ea a prezentat concluziile dialogului strategic cu fermierii, cuprinse într-un document redactat după aproape un an de dezbateri şi analize.
Conform Ursulei von der Leyen, citată de radioromania.ro, raportul recomandă menţinerea obiectivelor de mediu pentru a contracara efectele schimbărilor climatice, dar cu o condiţie: să fie luate în paralel măsuri de recompensare a agricultorilor care au avut grijă de revitalizarea solului şi a biodiversităţii.
Şefa executivului comunitar a afirmat că propunerile pe care le va face Comisia până la sfârşitul anului vor viza şi o nouă politică pe lanţul de aprovizionare, astfel încât agricultorii să nu înregistreze pierderi pe traseul distribuţiei către consumatori.
Ursula von der Layen: Până la sfârşitul anului, Comisia va înainta propuneri pentru a întări puterea de negociere a agricultorilor, astfel încât sistemul de distribuţie de la fermier până la consumator să fie unui corect. În al doilea rând, trebuie să susţinem agricultorii care lucrează împreună cu natura şi nu împotriva ei, iar acest lucru este posibil doar dacă oferim fermierilor un sistem de recompense şi stimulente. Agricultura nesustenabilă accentuează criza de mediu, dar există, pe de altă parte, practic, şi soluţii agricole care diminuează criza climatică.
Viitoarea Comisie Europeană, formată în urma alegerilor europarlamentare din iunie, ar urma să îşi înceapă activitatea în noiembrie.
Foto: pixabay.com