IOAN VASIU: Propun să începem acest scurt interviu, întrebându-te când și unde ai debutat ca jurnalist.
AMARILDO SZEKELY: Debutul meu în presă a fost oarecum întâmplător. Lucrasem în minerit și știm toți cum mergeau treburile în domeniu când au venit celebrele „ordonanțe”, similare cu disponibilzările și, implicit, pierdrea locului de muncă. În fine, eram într-o perioadă în care beneficiam de salariile compensatorii, una care aducea cu un concediu plătit pe o perioadă destul de lungă, de vreo doi ani, însă, fiind un tip activ, îmi lipsea o activitate. Soția mea a fost cea care a găsit un anunț prin care o publicație căuta redactori. Acest mesaj transmis de soția mea nu era întâmplător, întrucât, de când eram în clasele primare, mi s-a spus că am talent la scris și la vorbit liber. Astfel, m-am prezentat la săptămânalul GAZETA DE HUNEDOARA pentru o „probă” care, se pare, a ieșit bine. Și cam asta a fost….
I.V.: Care sunt jurnaliștii mai importanți și apreciați de la care ai reușit să înveți „alfabetul” profesiei?
A.S.: Maestre, mi-e greu să îți răspund. Sunt ani buni de când fac jurnalism și am învățat câte ceva de la fiecare coleg de breaslă. Nume nu aș da, întrucât mi-este teamă să nu care cumva să omit pe cineva. Cu toate acestea, la GAZETA DE HUNEDOARA am început cu Aurelian Grama, Cora Muntean, Petru Popovici, Laura Oană și Marcel Bot, cu cel din urmă având și o bună relație de prietenie. Și, fiind un mare iubitor de sport, domeniul meu preferat din presă, pot spune că am „furat” meserie de la maestrul Nicolae Stanciu, dar și de la bunii mei prieteni Nicolae Gavrea și Bogdan Barbu.
I.V.: Ai regretat cândva că nu ai ales o altă profesie?
A.S.: De multe ori am trăit acest sentiment, dar mi-a trecut foarte repede. Au fost momente dificile, cu întârzieri de salarii sau cu ore pierdute pentru un subiect care, în cele din urmă, se dovedea a fi doar un „fâs”, ori cu orgolii nemăsurate din partea unora sau altora. Au fost și momente în care îmi venea să mă las de meserie când intervievam persoane sus-puse, care, din păcate, se dovedeau a fi străine de domeniul pe care le plăcea să îl creadă că îl coordonează. Adică eu, ca reprezentant al presei, știam mai multe lucruri despre ceea ce ar fi trebuit ei să stăpâneacă… Dar presa se dovedește a fi ca un drog, dacă pot să spun așa. Odată intrat în domeniu și cuprins de microb, nu prea mai ai cale de scăpare.
I.V.: Te rog să menționezi care sunt publicațiile la care ai lucrat în decursul anilor.
A.S.: Am colaborat cu mai multe instituții media, dar sunt strâns legat de SERVUS HUNEDOARA, unde sunt la cea de-a treia „descălecare”. Ca să fac un rezumat al carierei din presă, am mai lucrat la Ziarul Hunedoreanului & Hunedoara TV, INFO HD și UNU TV, și am colaborat cu Ghimpele de Hunedoara și Gazeta de Dimineață, precum și cu presa centrală. Am fost, pentru o perioadă, și ofițer de presă la CSM Deva. Dar, repet, sunt legat, ombilical, aș putea spune, de SERVUS HUNEDOARA. Plecările și revenirile mele la cel mai „bătrân” cotidian al județului Hunedoara, care are peste 20 de ani de la prima apariție, au avut motive întemeiate, la respectivele momente, iar despărțirile au fost amiabile. Martor este Valentin Popescu, directorul de la SERVUS HUNEDOARA, cu care am avut, am și cred că voi avea și în continuare, o colaborare foarte bună. Trecând la colaborarea cu presa centrală, nu doresc să dau nume de ziare și televiziuni cu care am lucrat, întrucât colaborările mi-au lăsat un gust amar.
I.V.: Dacă ar fi să tragi linie și să aduni, câți ani ai activat ca jurnalist până acum?
A.S.: Îmi este greu să mă numesc jurnalist, întrucât nu am terminat o facultate de profil. Ca o paranteză, și sper să nu fiu acuzat de lipsă de modestie, jurnalismul este o meserie vocațională. Practic, trebuie să ai o aplecare către așa ceva, iar lucrul acesta este valabil și, de exemplu, în cazul pictorilor ori al cântăreților. Adică degeaba faci Conservatorul dacă nu te ajută vocea sau ai terminat Artele Plastice și nu faci desene reușite…De exemplu, eu sunt licențiat în Drept și, asemeni mie, mulți alți colegi au studii în alte domenii decât jurnalismul. Cred că mai corect ar fi să mă numesc „textier la ziar”. Și acum, trăgând linie, se fac vreo două decenii de presă, fără întrerupere, și sper să fie cât mai mulți și de-acum înainte.
I.V.: Presa online s-a dezvoltat în ultimii ani într-un ritm alert. Ar putea duce aceasta la dispariția presei tipărite?
A.S.: Îmi place sau nu, și eu mă confrunt cu acest fenomen online. Există o avalanșă de informații, că știri nu le pot spune, în mediul virtual, care sunt „rostogolite”, în general, de niște foarte buni utilizatori ai tastaturii, care, în marea lor majoritate, nu au nicio treabă cu presa. Și, așa cum arătam și mai sus, informația, în cazurile de față, vine „după ureche”. Pe de altă parte, trăim în era tehnologiei și nu vreau să mă pronunț în privința celor care percep respectivele „știri”. Trăim într-o perioadă în care banul dictează tot și modul prin care îl obții este irelevant. Cu toate acestea, sunt optimist. Știu că online-ul are un impact major, dar cred că presa scrisă, de unde poți lua, cu scuzele de rigoare față de colegii de breaslă, cele mai relevante informații, va rezista.
I.V.: Se mai poate spune astăzi că presa este a patra putere în statul democrat?
A.S.: Da, cu siguranță, dar nu în accepțiunea primilor ani postrevoluționari. Ca să sintetizez, presa te urcă, presa de coboară. Dar metodele prin care, în prezent, se realizează aceste aspecte sunt diverse și prefer să nu comentez pe această temă.
I.V.: Ce alte pasiuni ai pe lângă ziaristică?
A.S.: – Asta este o întrebare grea. Îmi place să citesc și să urmăresc sportul, că, odată cu vârsta, nu prea mai pot să îl practic, dar aceste pasiuni sunt legate de latura profesională. Pe de altă parte, nu mă dau deoparte de la acțiuni de voluntariat sau de sprijinire a celor aflați în nevoie, eu având, chiar dacă pare o laudă, peste 100 de donări de sânge. La capitolul pasiuni propriu-zise, pot spune că sunt gurmand, dar cel mai mult îmi place să mă bălăcesc într-un bazin cu apă termală și dacă în acel bazin îi am alături pe cei din familie și alte persoane apropiate, este perfect. Și, așa cum spuneai, ziaristica este o pasiune pentru mine, pe care, din fericire, am reușit să o transform într-o profesie, sper să pot scrie sau să apar în emisiuni de radio sau de televiziune cât mai mult timp. A fost o reală plăcere și o onoare, în același timp, să îți acord acest interviu. Să fim sănătoși, alături de cititorii noștri, și să sperăm că vom mai putea avea astfel de convorbiri. Mulțumesc și toate cele bune!
Interviu de Ioan Vasiu /UZPR
