(ns. 06 august 1941, Bîrlad – d. 24 aprilie 2008, București)
”! sufletul nostru-i nemuritor,
Iubit discipol, fii-mi ajutor,
Poartă-mi pe brațe, pe braț să-mi porți,
Sufletul trupului meu dintre morți,
Înalță-mi sufletul meu de tot
Cînd trupu-mi sîngeră și nu mai pot,
Înalță-mi sufletul meu de tot
Cînd trupu-mi sîngeră și nu mai pot!”
(Cezar Ivănescu, poeme, Ed.Crater, Către discipoli (I), pag.229)
Nu știu cînd au trecut 11 ani de cînd poetul Cezar Ivănescu nu mai este, fizic, printre noi. Parcă a fost ieri, parcă e prezent printre noi, îi aud vocea, recitînd și cîntînd sau vorbind cu șarmul lui intelectual de o rară frumusețe… Zile și nopți ne bucuram să fim în preajma lui, să-l auzim vorbind și cîntînd poezia sa. Era și va rămîne un mare poet, de o mare sensibilitate. Nu a fost înțeles la adevărata sa valoare! Păcat că a avut o viață foarte grea din partea sistemului din România dar și din partea unor apropiați pe care i-a crezut prieteni, mai ales în ultimele trei luni din viață.
În 1993, cînd i-am propus și a acceptat să fie directorul editurii mele, ”Gaudeamus” Iași, a fost prima revenire în cetatea culturii române. În același an, de ziua sa de naștere i-am organizat o frumoasă aniversare la Pietrărie, în cartierul Bucium, Iași, într-o clădire situată în mijlocul naturii, superbă la acea vreme. Printre invitați au fost prezenți: poeta Leonida Lari, regizorul Valentin Vasilescu care a și filmat aproape toată petrecerea, poetul basarabean Ioan Mânăscrurtă, poetul ieșean Lucian Vasiliu, Clara Aruștei și alții. Am petrecut toată noaptea, continuînd pînă a doua zi la prînz cînd am mers cu toții la o ciorbă de burtă la Restaurantul Moldova din Iași. Rămîne o aniversare memorabilă pentru cei care au fost prezenți. A fost ceva de vis!
În aceeași perioadă am înființat Editura ”Euchronia” Iași la care era asociat și Cezar Ivănescu. Denumirea a fost dată de poet. La această editură a apărut o singură carte, ”Mierla de la Casa Pogor”, poeme, antologie, autor Lucian Vasiliu, 1994, volum premiat de Asociația Scriitorilor din Iași. În anul 1993 sau1994 Cezar Ivănescu a participat la Congresul Scriitorilor din Chișinău unde a atras audiența prin cuvîntul său, direct și plin de substanță. Eram cazați la hotelul ”Codru” îmreună cu alți scriitori veniți din afara Chișinăului. De la Cernăuți era venit și poetul Ilie Zegrea, redactor la Radio Cernăuți în limba română. Într-o cameră din hotel ne-am adunat cu toții la un pahar de vorbă, muzică și poezie. De fapt, ceilalți veniseră să-l asculte pe distinsul poet Cezar Ivănescu.
Ne-am cunoscut în anul 1980 la Iași cu ocazia unui eveniment cultural. A fost o atracție spirituală reciprocă. Îmi plăcea să-l ascult vorbind, recitînd și cîntînd. Tot atunci poetul dorea să-și găsească prietenul genial, Petru Aruștei, după adresa pe care o avea scrisă într-un carnețel. Într-o noapte de iarnă frumoasă, cînd ningea cu fulgi mari și pufoși, noi străbăteam străzile Iașului prin zăpadă pînă la genunchi ca să-l găsim pe ”Prietenul Sfînt”, (cum îi plăcea să spună) din copilărie. Ce coincidență! Prietenul său, Petru Aruștei, era vecin cu mine și locuia într-un bloc apropiat, în cartierul Tătărași din Iași.
Multe amintiri frumoase am cu Cezar Ivănescu și prietenii săi apropiați; de cîte ori venea la Iași mergeam împreună la evenimente culturale publice după care urmau vizite acasă la prieteni ai poetului, inclusiv în casa mea, vizite care țineau până la ore mici din noapte. Unele se transformau în adevărate cenacluri de muzică și poezie. Ce vremuri!
Ultima perioadă din viața poetului Cezar Ivănescu a fost una sinistră. Greu de înțeles! Avea să plece în eternitate pe data de 24 aprilie 2008 după o operaţie simplă, banală, ce se va dovedi însă fatală, datorită incompetenţei medicale şi a precarităţii sistemului de sănătate din România. Ultimele trei luni din viață și le-a petrecut în casa mea din Iași în timp ce eu mă aflam în Israel.
În ziua de 04 februarie 2008 Cezar Ivănescu a intrat în greva foamei pentru adevăr. L-am susținut continuu pe Internet prin comentarii la diverse publicații și agenții de știri. Un semnal al meu lansat la o agenție de știri (Amos News) a fost preluat, ca o previziune, de autorul unui articol apărut în ”Jurnalul Național” în 30.04.2008. Iată semnalul meu de atunci: ”Scriitori români, din țară și de pretutindeni, e bine să vă uniți pentru dreptatea confratelui dumneavoastră, poetul Cezar Ivănescu! Lăsați micile neînțelegeri deoparte! Acum e o situație majoră. Sănătatea lui e sub semnul întrebării. Deja, cu două zile înainte de începerea grevei foamei, nu a putut mînca. Cineva o să răspundă dacă viața îi va fi pusă în pericol. Știți foarte bine ce au făcut așa-zișii mineri în Capitală, în 1990. Cezar Ivănescu se numără printre numeroșii intelectuali care au fost maltratați de către aceștia. Dacă era informator la Securitate ar fi fost protejat de ”mineri” și nu ar fi avut parte de atîtea nenorociri. Dumnezeu să-l ocrotească!”
În ziua de 06 februarie 2008 Cezar Ivănescu a fost invitat la emisiunea Nașul, B1 TV, unde a răspuns în mod calm și cu adevăr provocărilor. Spre finalul emisiunii a declarat: ”… mulți oameni politici au fost tranșanți în a lua atitudine în acest moment față de persoana mea, nu au ezitat nici o clipă. Culmea e că din breasla noastră, dintre literații noștri, dintre care unii îmi sînt datori în eternitate, ei s-au clătinat. Am o scîrbă și o stare de greață apropo de acești oameni cum nu vă închipuiți.”
În acea perioadă, poetul Cezar Ivănescu era directorul editurii ”Junimea” din Iași.
Pe 02 aprilie 2008, Cezar Ivănescu a scris ultima scrisoare, destinată mie, scrisoare pe care am primit-o în Israel cu o zi înainte de a muri, împreună cu patru cărți cu dedicații, un CD și un DVD cu muzică dintr-un spectacol de-al lui. Citind scrisoarea m-am întristat, am simțit că este o scrisoare de adio. Citez: ”Știu că anul acesta e decisiv și dacă Dumnezeu va vrea să fie și ultimul în viață, vreau să știi că îți mulțumesc pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine în această lume, și-n Țara Sfîntă în care te afli îți trimit gîndul meu de dragoste (…) Din casa ta scriu către tine și tot pustiul vieții petrecute printre oameni urîți și răi, dispare din sufletul meu și rămîne doar gîndul meu de dragoste (…) De acum trebuie să trăiesc mai aproape de duhul, vocea și voia Domnului și să-i întorc darurile prin ascultare. Voi face numai ceea ce Domnul îmi va șopti să fac… Casa ta mă apără și-mi poartă noroc! Eu te sărut și vă sărut (pe tine și pe mama mea, Evreica!)”
”Cezar Ivănescu a deschis, atît cît a putut, ușile către toți cei ce arătau talent, dedicație și pasiune, indiferent de stil, voce lirică și timbru de intonație estetică. Prin cenaclul ”Numele Poetului” care a făcut să existe sute și poate mii de scriitori, mai importanți ori mai mărunți de pe la noi, opera lui de mentor și de îndrumător și-a găsit expresia cea mai potrivită. Era, de fapt, expresia unui om liber.” (”Cezar Ivănescu – un biruitor”, de Artur Silvestri, fragment).
Lucreția Berzintu / UZPR
