”Pentru pacea din regiune ar fi bine să se ia o pauză de… mahorcă!”
Interviu cu General de Armată (r) prof. univ. dr. Mircea CHELARU, fost șef al Marelui Stat Major General al Armatei Române
– Domnule general, recent, la 1 decembrie trecut, România a sărbătorit Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Care considerați dumneavoastră a fi cele mai mari împliniri ale poporului român în cei 100 de ani de funcționare a Statului Național Unitar Român? Care ar fi și neîmplinirile?
– În primul rând vă rog să-mi îngăduiți să salut, prin intermediul dumneavoastră, cititorii Ziarului ”Unirea” și prin extensie pe toți românii cu conștiința devenirii și identității lor multimilenare. Bine spus și demn de subliniat: o sută de ani de Stat Național Unitar. Insist pe această temă pentru că s-a vehiculat cu voluptate ideea că noi, românii, am apărut ca statalitate doar de o sută de ani, în timp ce alții se zbenguie prin Europa de mai bine de o mie de ani. Este o urzeală bine ticluită și pentru asta le dăm și răspunsul. Rădăcina românilor nu poate fi uzurpată. Suntem aici, și nu veniți din văgăunile lumii, de mai bine de 20 de secole, organizați în statalități puternice capabile să zdruncine imperii. Statalitatea românilor nu este o enigmă pentru nimeni, iar 1918 este revanșa mileniilor de luptă când am reușit să adunăm majoritatea teritoriilor românității sub același steag, același imn, aceeași coroană suverană, spulberând guberniile țariste, provinciile imperiale ori dietele sau convențiile segregaționiste de tip ”unio trio nationum” printr-un uriaș răsunet: ”Vrem să ne unim cu Țara!”.
Împliniri? În opinia mea puține. Dar cele câte au fost sunt uriașe. În primul rând am demonstrat umanității că suntem parte a făuritorilor de civilizație europeană. Am cuprins într-o teritorialitate etnică nucleul ființei Națiunii recunoscută în interiorul unor granițe politice validate de istorie și legitimate de puterile lumii de atunci! Am pus în valoare civilizația românilor și am omogenizat prin aceasta, dar mai ales prin limbă și cultură superioară, conștiința devenirii noastre naționale. Nu întâmplător vesticii ne dezmierdau Capitala cu apelativul ”micul Paris”, cu toate că, personal, nu agreez acest diminutiv. Parisul Oriental, da! Un Europolis Continental! Vocația universală nu a lipsit niciodată din comportamentul și aspirațiile românilor. O altă reușită, și nu neapărat împlinire, a fost aceea de a ne fi menținut statalitatea după căderea noastră sub hegemonia bolșevică. În cei 45 de ani de ideologie tenebră stalinisto-marxistă am rezistat tocmai pentru că am avut consolidată conștiința unității de neam și instalate sănătos valorile creștine în mentalul colectiv. Aș îndrăzni să spun că românii s-au pus pe harta lumii și au scrijelit timpul istoric cu momentul astral al dărâmării sistemului de sorginte comunist. Nu fac referire la denumiri de evenimente, de consecințe economice catastrofale, de decadență morală a claselor aruncate în devălmășie pentru invalidarea valorilor, ș.a. Românii au vocația Libertății. Zecile de milioane de jertfe date în lunga, dramatica, adeseori nedreapta, dar în același timp și minunata noastră istorie îmi susțin afirmația. Este esența Imnului nostru: ”murim mai bine-n luptă decât să fim sclavi iară…” Această vocație a făcut să producă un corolar: să fim în marea familie a europenilor atât prin ceea ce înseamnă Alianța Nord-Atlantică, dar mai ales prin ceea ce înseamnă Europa Unită a Națiunilor Suverane. Și nu este puțin… Chiar dacă unii de pe la Bruxelles au luat-o razna, constructul european rămâne pe mai departe cea mai mare realizare a secolului XX. Și noi facem parte din această realizare istorică…
Neîmpliniri? Suficiente, cât să întristeze. Nu o să le dezvolt explicativ. Am să le enumăr cu titlu de inventar, fără a avea pretenția că le epuizez pe toate. Am cedat ceea ce a fost cucerit prin luptă, teritoriile de până la Tisa. Apoi am lăsat jumătate de Banat de izbeliște. Am căzut în mirajul ideologiilor extremiste ale nazismului sau fasciilor italiene care nu au nimic de-a face cu bunătatea noastră și au demonizat poate cea mai nobilă mișcare spiritualistă a românilor. Am lăsat să fie uzurpat tronul de cel ce se face vinovat de sfârtecarea României Mari și l-am lăsat pe Mareșal singur în fața destinului, împingându-l la erori fatale. Am pierdut un război din care nu am știut să ieșim la timp și ne-am mutilat conștiințele. Am produs prin servilism cel mai imbecil comunism și am acceptat să fim conduși de mediocrați alogeni și mai nou, de idiotocrați autohtoni.
Ne-am împrăștiat în toate cele patru zări golind Țara de suflete, muncind ca sclavii pe moșii străine. Ce paradox! Dacă până mai ieri în istorie eram la un loc, dar ne iobăgeau administrațiile a patru imperii, iată-ne astăzi împrăștiați în patru continente, iobăgind pe pământurile a nenumărate state. Îngrozitor! Mă opresc aici! Dacă voi continua ajung la dezastre… Și nu vreau. Păstrez în mine credința regenerării noastre și pentru asta trebuie să conving și pe cei de lângă mine.
– La 1 Decembrie 2017, fiind prezent la sărbătorirea Zilei Naționale a României la Alba Iulia, așa cum de fapt o faceți de câțiva ani buni, în cadrul unui interviu pe care mi l-ați acordat pentru Ziarul ”Unirea” pe tema fierbinte a reunirii Moldovei de dincolo de Prut cu România, ați vorbit (în extenso) despre un proiect important prin care s-ar putea pune temelie Comunității Statelor Românești, inițiat și lansat de dumneavoastră la 27 martie 2012, în cadrul Ligii Culturale Române și care, ulterior, a fost preluat și de Mișcarea Unionistă ”Sfatul Țării 2”, al cărei președinte este academicianul Moldovei, Nicolae Dabija. Credeți că mai poate fi viabil acest proiect în viitor? Care ar fi pașii de urmat de către cele două țări?
– Constat că ați fost foarte atent la acest demers. Da, este întocmai. Proiectul prezentat în cadrul reuniunii Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni și ”Acțiunii 2012” a fost lansat de mine în urma unei profunde analize geopolitice aplicate la starea mentalului european de azi, și nu numai. Concepția în sine este simplă, dar forța ei constă în actul de voință politică în beneficiul românității. Pe care trebuie să-l producă atât guvernul de la București, cât și guvernul de la Chișinău. Deviza sub care am lansat proiectul Comunității Statelor Românești este simplă: ”DOUĂ STATE, O SINGURĂ NAȚIUNE, ACEEAȘI LEGE”. Evidențiez și cu această ocazie că soluția propusă acoperă tocmai etapa tranzitorie până la realizarea de facto și de jure a Reîntregirii, împlinind astfel Idealului Național Suprem, cum de altfel l-am definit personal și în cadrul Congreselor Spiritualității Românești de la Alba Iulia din 2013 și 2014. Dezvoltarea ideilor acestui proiect ar lua mult din spațiul publicistic al interviului. De aceea sugerez, pentru cei interesați să studieze articolul publicat în acest sens, și Rezoluția Congresului din 2014. De fapt, cele două Românii de pe harta Europei sunt siameze: același trup, aceeași inimă, același sânge, același port, același steag, același Eminescu, același Ștefan, aceleași de peste tot și toate. Doar capete diferite. Cu gânduri diferite. Cu stăpâni diferiți. Esențialmente, am urmărit unirea spațiilor de identitate simbolică și funcțională. Spre exemplu: structură guvernamentală în oglindă, politică externă identică, comerț exterior complementar, recunoașterea reciprocă a circulației libere pe spațiile interioare a celor două state. Sau, aceeași curriculă școlară măcar până la nivel gimnazial, unificarea rețelei academice și universitare, stagiune teatrală comună, campionat de fotbal comun, constituirea de echipe reprezentative comune (canotaj, lupte, atletism,etc). Vreți să mai continui? Se poate. Dar trebuie să gândești românește și pentru Neamul Românesc.
– Cum mai vedeți în contextul actual situația Transnistriei? În interviul trecut ați opinat că Republica Moldova ar trebui să renunțe pentru totdeauna la aceasta, întrucât este de fapt ”cârligul” care ține agățată R. Moldova în zona de influență a Moscovei, și să se treacă la negocierea unui schimb de populații cu Rusia și Ucraina.
– Da, am făcut această afirmație. Și nu este doar o afirmație. Este o necesitate logică. Rămânând în actuala configurație pe care a gândit-o diabolic Stalin, actuala Moldovă de peste Prut este sortită dispariției. Republica Moldova cu Transnistria separatistă sub braț nu va primi în veci acceptul de accedere în Uniunea Europeană. Basarabia, cu Transnistria de gât, nu se va uni niciodată cu România. Jocul este simplu de descifrat. Aici se introduce din nou Ucraina. Dacă veți analiza cine și cum a produs cele mai mari adversități în războiul de secesiune transnistrean veți descoperi tot o Ucraină devastator de naționalistă și avidă de noi teritorialități. Soluția viitorului imediat poate fi extrasă din acest ”puzzle” aparent policrom, în realitate cu o singură nuanță de neosovietism naționalist extrem! Avem soluții tranșante, dar toate doar atunci când (dacă) vom fi chemați să le dezvoltăm cu mijloacele diplomatice ale Statului Român. Cât despre politica lui Putin, o singură remarcă: merge pe psihologia faptului împlinit unde, într-o lume obosită de sine, aproape nimeni nu-și mai asumă rolul de instalator de serviciu pentru reparații de urgență. Și dincolo de câteva cacialmale calculate, merge pe mâna moartă a adversarilor…
– Procesul unei așa-zise ”reromânizări” a Basarabiei credeți că mai are șanse, având în vedere că aproape o treime din populația Republicii Moldova (aproape un milion de moldoveni) lucrează în prezent pe teritoriul Federației Rusiei și la Moscova?
– În 2018, la una din sesiunile consacrate temei, afirmam în cadrul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova că unirea nu va fi posibilă decât dacă se vor îndeplini cel puțin patru condiții: 1. Reromânizarea prin spirit a Basarabiei; 2. Desovietizarea mentalului politic al liderilor Republicii; 3. Instalarea la București a unui guvern de profundă trăire națională și iubitor de Neam Românesc; 4. Tratarea Republicii Moldova ca pe un subiect de politică internă și nu ca pe unul de politică externă. Noi am externalizat propria bucată de țară din prostie și proastă guvernare. Niște trepăduși ai vremii au înțeles să execute ordinele tocmai a acelora care au produs raptul. Nu intru în detalii, dar cunoscătorii își amintesc de planurile tip Kosac și intervențiile insidioase ale Germaniei. Mai nou, un ambasador al SUA de la Chișinău (fie-i numele în veci uitat) avea să spună că moldovenii sunt o națiune aparte și că o unire cu România este de nedorit, dacă nu chiar imposibilă. Cât despre românizare sau reromânizare acest aspect este de domeniul trecutului. Moldova de peste Prut este românească. Miile de plecați în Federație sunt rusofoni, dar asta nu înseamnă că nu au conștiința originii lor. O generație liberă, cel puțin din perspectiva libertății de mișcare a văzut deja Lumea Nouă. Nu cea de peste Ocean, ci cea a Libertăților și prosperității meritate. Și eu vorbesc limba rusă. Ca și germana sau engleza. Asta nu înseamnă că am devenit rusofil sau germanofil sau anglofil. Aceste confuzii se mai fac, dar deja efectul lor nu mai contează. Pentru Basarabia, România trebuie să devină PATRIA! Locul unde se întâlnește cu Dreptatea, Libertatea, Prosperitatea, Credința, Frumusețea și Omenia!! Altfel, la ce să vină?!
– Ce credeți că trebuie să facă România în actuala criză a Mării Negre, a faptului că Rusia a înarmat Crimeea ”până în dinți” și amenință tot mai mult pacea din regiune? Cum comentați recentul scandal survenit între președintele Klaus Iohannis și Ministerul Apărării în legătură cu propunerea de schimbare a domnului general Ciucă din funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei? Ce părere aveți despre modul cum se face înzestrarea Armatei Române în prezent?
– În analiza unei situații, noi, militarii, aplicăm o anume tehnică numită ”substitut de rol”. Ce aș face dacă aș fi în locul celui analizat. Și descoperim noi incidențe de logică surprinzătoare. În cazul Rusiei logica nu urmează calea raționalului așteptat. Noi am numit-o logică paradoxală. Adică întotdeauna reacționează atipic, pe alte criterii decât cele convenționale… Pentru ”pacea din regiune” ar fi bine să se ia o pauză de… mahorcă! Adică să se treacă la dialog prin contact direct. Pacea nu este unilaterală și nici nu se face prin telefon. Pacea se face doar când se reclădește încrederea între părți… Cred că a venit vremea să nu se mai bage bățul prin gard doar de dragul de a auzi cum mârâie dulăul, dar pentru care fapt să ai motiv să înjuri stăpânul!
Cazul șefului SMAp este o mostră de iresponsabilitate periculoasă. Este un caz tipic de politrucism personal care nu are nimic de a face cu condiția omului de stat. Toată lumea știa despre faptul că în decembrie trecut mandatul actualului Șef al SMAp se încheie. Toată lumea știa de dezastrul care s-a produs la vârful conducerii Armatei, ca urmare a pensionărilor bezmetice provocate de o legislație idioată. Toată lumea știa că România urmează să preia Președinția Uniunii și unul din dosarele grele este cel al apărării și securității Uniunii în noul context. Și pot continua cu câte se mai știa. Varianta de a-l menține în funcție pe actualul Șef este corectă. Putea chiar fi anunțată din luna august sau septembrie. Putea fi nominalizat și viitorul Șef al Apărării, astfel ca toată lumea să înțeleagă rațiunile acestei măsuri. Iar rațiunea de bază și imbatabilă este simplă. Păstrezi comandantul în funcție până la consumarea misiunii în derulare. Putea domnul Președinte să anunțe prelungirea cu șase luni a mandatului cu exact aceeași perioadă a Președinției Uniunii. Pentru rațiuni de stabilitate, continuitate și înaltă expertiză. Despre aceste aspecte se știa atât la Guvern, cât și la Președinție. Dar s-a vrut scandal. Să bage Armata pe taraba de precupeți politici. Este de neiertat! Mai nou, pe la MApN sunt numiți secretari de stat niște pigmei politici parveniți din structuri ale Internelor, slugoi de duzină pe la clanțele de casă politice. Prin acest gest necugetat se aduc ofense inimaginabile corpului de elită militar. Ca și cum aș numi un secretar de stat la Interne în persoana șefului Cimitirelor pe Capitală. Vă mai mirați de ce Șeful Apărării României a ajuns ”trofeu” pe reverul unui neica nimeni!!?? Sau cel puțin așa se încearcă…
– În final, domnule general, pentru că știu că îndrăgiți Alba Iulia, vă mai întreb: încă din vara anului 2018, ați prezentat municipalității propunerea de instituire a Ceremonialului intrării lui Mihai Viteazul în Cetatea Alba Iuliei, așa cum s-a întâmplat la 1 noiembrie 1599 (propunere prezentată și în Ziarul ”Unirea”). De ce credeți că este important să fie readus în memoria publică acest ceremonial?
– Apelul meu nu a fost doar către autoritățile Albei Iulia și ale Albei. Și către Ministerul Culturii și Identității Naționale (i-auzi!) și către Guvern, Departamentul Centenar de la Președinție. Ceremonialul actual al Gărzilor este unul de piață liberă a dezmățului istoric… Ca marketing turistic îl pot înțelege… Dar să nu accepți reproducerea anuală, mai ales în aceste circumstanțe, a primei mari descălecări voievodale a lui Mihai Viteazul Unificatorul, mi se pare de neîțeles. Dar, știu eu? Poate că nu au avut nici timpul necesar pentru pregătirea acestui important ceremonial și o vor face în perioada acestui an, 2019. Mai mult nu dezvolt. Să judece cititorii dumneavoastră de partea cui este dreptatea…
– Vă mulțumesc, domnule general, pentru timpul și interviul acordat, vă doresc multă sănătate și mult succes în continuare în importanta muncă pe care o depuneți în permanență pentru apărarea fruntariilor țării și pentru un viitor mai bun al poporului român.
Interviu realizat de
Tinu MATEȘ
Sursa: Ziarul Unirea
