În Programul managerial prezentat și aprobat în Adunarea Generală din 20 iulie a.c., domnul Sorin Stanciu, președintele ales al UZPR, a propus întreprinderea de urgență a măsurilor necesare pentru reprimirea în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din Ronânia a foștilor membri excluși în anii anteriori din organizația noastră.
Având în vederea deviza președintelui ales, însușită de către noi – „UZPR suntem noi, toți, egali!”, pentru desfășurarea întregii activități a Uniunii în perioada 2024-2028, luând în considerare dorința și buna credință a membrilor excluși de a redobândi statutul de ziarist profesionist, pierdut din diferite pricini, neimplicarea acestora în ultimii ani în acțiuni ostile și denigratoare la adresa UZPR, Juriul de Onoare, Disciplină și Arbitraj consideră binevenită propunerea președintelui UZPR, drept pentru care, în ședința noastră din 31.07.a.c, am hotărât invitarea celor care doresc reînscrierea în UZPR la sediul nostru central, pentru depunerea cererii de reînscriere și a fi informați cu privire la condițiile și cerințele statutare pe care le presupune reintegrarea lor în Uniune.
Vă asigurăm că Juriul de Onoare, Disciplină și Arbitraj va analiza cu responsabilitate, bunăvoință și colegialitate toate aceste cereri de reînscriere și le va înainta și susține în fața președintelui UZPR și a Consiliului Director.
În speranța unei soluții pozitive care să ducă la reintegrarea în Uniune, îi așteptăm la sediul UZPR pe toți cei care doresc să facă acest pas spre reconciliere, pentru a înregistra cererea de reînscriere, la Secretariatul UZPR, până la data de 15 septembrie 2024.
Grigore Radoslavescu
președinte al JODA