Fetele de la CSM București și-au primit tricourile de campioane luni, iar astăzi au urcat pe podium Minaur Baia Mare și SCM Rm. Vâlcea. România are două handbaliste la egalitate pentru titlul de golgeter în acest sezon!
Ultima etapă a Ligii Naționale de handbal nu aducea nimic nou în configurația clasamentului. A fost o etapă doar de palmares, dar echipele din vârf și-au respectat blazonul și au învins. Astfel, Minaur Baia Mare a trecut lejer de CSM Galați, într-un meci în care antrenorul Costică Buceschi a trimis mai mult pe teren tinerele.
Chiar și așa, băimărencele au făcut întrecere de goluri în poarta gălățencelor. Era ultima etapă și parcă nu-și făcuseră norma de goluri. A fost 42-28 pentru Minaur, care a terminat en-fanfare un sezon foarte bun.
Minaur Baia Mare, vicecampioană în „Liga Florilor”
La final, maramureșencele au primit medaliile și trofeul pentru locul 2.
„Se termină un sezon foarte bun din punctul de vedere al rezultatelor, sunt bucuros am reușit locul 2 în campionatul României și 3 în EHF European League. Îmi pare rău că nu voi mai avea la dispoziție același lot de jucătoare, cu două-trei achiziții pentru sezonul viitor am fi fost mult mai puternici, ne-am fi bătut mai ușor la locul 1. Dar asta este, fiecare merge acolo unde consideră că e mai bine pentru el. Sperăm ca și la anul să încercăm să ținem ritmul, să facem performanță atât cât vom putea”, a declarat antrenorul Costică Buceschi.
Vâlcea a terminat pe 3
După două sezoane în care a terminat întrecerea internă pe primul loc, SCM Rm. Vâlcea a încheiat actualul sezon pe treapta a treia. Vâlcencele au pierdut bătălia și cu CSM București și cu SCM Baia Mare. În Polivalenta din Capitală, oltencele au trecut de Rapid, în ultima etapă, 33-26. Au fost multe lacrimi la final din partea celor ce vor pleca de la Vâlcea în următorul sezon. Antrenorul Florentin Pera, care va prelua campioana Rusiei, ȚSKA Moscova, a fost și el copleșit de emoții.
„Am avut emoții la ultimul meci pe banca echipei la care am cunoscut cele mai frumoase rezultate din cariera mea. Am obținut a șasea medalie la SCM Rm. Vâlcea. M-am simțit la Vâlcea ca acasă, am pus suflet în tot ceea ce am făcut, am readus titlul după șase ani.
Voi rămâne mereu cu sufletul alături de Vâlcea, le mulțumesc tuturor celor de lângă echipă pentru sprijinul acordat. Sunt fericit pentru că am oportunitatea de a antrena unul dintre primele patru cluburi ale Europei”, a declarat și Florentin Pera.
Ce s-a stabilit în acest sezon
- CSM București este calificată direct în grupele Ligii Campionilor
- Minaur Baia Mare va solicita wild-card pentru participarea în Liga Campionilor
- SCM Rm. Vâlcea și Gloria Buzău sunt sigure de prezența în EHF European League
- Măgura Cisnădie și Rapid vor solicita wild-card pentru participarea în a doua competiție europeană
- Activ Ploiești, U Cluj Napoca și CSM Galați au retrogradat în liga a doua
- SCM Craiova și Dacia Mioveni vor susține un baraj de rămânere în prima ligă
177 de goluriau marcat în acest sezon Jovana Kovacevici (Minaur Baia Mare) și Luciana Marin (CSM Slatina). Ele au câștigat titlul de golgeter în actuala ediție.