◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.11.2024

Sfaturi pentru mântuire, de Preot Stavrofor Radu Botiş

Apărută la Editura ,,Ariadna”,Baia Mare(în anul 2002), cartea Sfaturi pentru mântuire se constituie un îndreptar ajutător şi binevoitor, pentru credinciosul ortodox. Din primele rânduri, ni se relevă experienţa duhovnicească, dar şi cea teologală (la modul foarte general şi cuprinzător, al acestui cuvânt). ,,Doreşti să pricepi întru totul şi să guşti cuvintele Domnului? Străduieşte-te, în permanenţă îndreaptă viaţa ta după a Lui. Degeaba vorbeşti frumos despre Sfânta Treime, dacă în suflet nu ai smerenie, fiindcă fără aceasta niciodată nu poţi fi pe placul Sfintei Treimi. (…) Cea mai mare înţelepciune este să mergi către împărăţia cerurilor, neţinând socoteală de ceea ce va spune lumea despre tine”, îşi îndeamnă părintele Radu Botiş cititorul acestei cărţi. Mai mult chiar, cu delicată îndrăzneală, ne ,,trage de mânecă” şi ne atenţionează: ,,Sunt multe lucruri în lumea aceasta, a căror cunoaştere este de prea puţin folos sufletului, iar cine se îngrijeşte de altceva decât de mântuirea lui, acela nu ştie ce face”. Aşadar, ,,Fii smerit!” Însă, pentru zidire duhovnicească, ,,Este cu adevărat fericit cel ce a aflat adevărul, aşa cum este el. (…) Cel căruia îi vorbeşte Cuvântul (Cel) Veşnic, acela cunoaşte lumina. Toate vin de la acest Cuvânt atoatestăpânitor”. Pentru că, de fapt, ,,mulţi se pierd în lumea aceasta, din pricina unei învăţături mincinoase şi a uitării de Dumnezeu”. În ceea ce priveşte citirea din Sfânta Scriptură, autorul cărţii Sfaturi pentru Mântuire ne atenţionează: ,,Dacă voieşti să câştigi vreun folos, citeşte cu smerenie, cu inima curată şi cu credinţă; nu te mândri cu destoinicia ta”. Cel mai mare pericol vine dinspre mândrie, care se manifestă într-o multitudine de faţete. ,,Nu te crede că eşti mai bun decât alţii, ca nu cumva să fii rău privit de ochiul lui Dumnezeu, care vede tot ce este înlăuntrul tău”. Lucrurile trec şi pe un alt plan, s-ar putea numi psihologic. Concret, vorbind, părintele Radu Botiş ne sfătuieşte: ,,Nu fi prea prietenos. Este mai înţelept să nu-ţi spui tainele inimii tale la toată lumea, ci numai omului înţelept şi temător de Dumnezeu”. Câştigul foarte mare îl obţine creştinul atunci când devine supus şi ascultător. Acestea două dezvoltă o calitate extrem de utilă: ,,Să nu vorbeşti mai mult decât este necesar”. Un ,,pedagog” necesar (s-ar putea adăuga, inevitabil) îl constituie ,,Tăria în ispite”. Pentru că ,,Atâta timp cât trăieşte pe acest pământ, omul nu va fi niciodată la adăpost faţă de nevoi şi de ispite; purtăm în noi sămânţa desfrânării, cu care ne-am născut. Mereu vom avea câte puţin de suferit, deoarece am pierdut, încă de la început, binele şi fericirea”. ,,Nu judeca pe alţii”, ci realizează ,,Fapte făcute din iubire”, şi chiar mai mult, ,,Rabdă greşelile altuia”, ne îndeamnă autorul cărţii comentate. Pentru momentele de singurătate şi tăcere, părintele Radu Botiş recomandă: ,,Citeşte totdeauna cărţi care îţi îmbunătăţesc inima. (…) Cel ce voieşte să meargă către o adevărată viaţă sufletească, trebuie să fugă de zarva lumii, pentru a putea rămâne împreună cu Iisus. (…) În tăcere şi în linişte, omul evlavios merge către desăvârşire şi poate pătrunde cu mult mai uşor tainele Scripturii”. Toate pregătirile noastre le facem în vederea unui moment care va veni cu cea mai mare certitudine. Aşadar, ,,În tot ceea ce faci şi ce gândeşti, trebuie să lucrezi în aşa fel încât să fii pregătit în permanenţă pentru întâlnirea cu Dreptul Judecător. Când eşti împăcat în inima ta, atunci nu îţi mai este frică de moarte, iar dacă astăzi nu eşti pregătit, vei mai apuca oare să fii mâine, căci ziua ce vine nu poţi să te încredinţezi dacă o vei apuca”.
Cartea a II-a începe cu un ,,memento”: ,,Gândeşte-te la sufletul tău”, amintindu-se cuvintele Mântuitorului nostru: ,,Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru”. Pentru că ,,Creştinul adevărat îşi strânge uşor puterile sufletului său, căci el niciodată nu le-a risipit pe toate. (…) Dacă ai fi aşa cum trebuie să fii, adică bun şi curat, ai simţi ajutorul, sporul şi desăvârşirea ta”. Părintele Radu Botiş îl sfătuieşte pe creştin: ,,Veghează asupra ta. Dacă te-ai dezlipi de grijile cele lumeşti, repede ai ajunge la desăvârşire”.
Cartea a III-a se intitulează ,,Iisus vorbeşte sufletului credincios”. ,,Fericite sunt urechile (şi ochii) care cercetează cu de-amănuntul părţile ascunse ale lor”, îndeamnă autorul acestei cărţi pentru suflet.
Sunt multe pasaje şi chiar pagini întregi din Sfaturi pentru mântuire în care cititorul are senzaţia că stă alături de părintele Radu Botiş, în rugăciune, precum cuvintele de la final: ,,Da, Doamne, Tu ai mai multă grijă de mine decât aş putea avea eu însumi, iar cel care nu se rezeamă de Tine, curând va cădea. Doamne, dreaptă să rămână voia mea către Tine, căci tot ceea ce Tu faci este bun”.

Constantin Marin 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *