Presa a demonstrat că poate „rămâne în picioare” după toate asalturile imaginabile, de la amenințări la adresa jurnaliștilor la falimentarea trusturilor și închiderea publicațiilor, iar în ultima vreme a început să lucreze la refacerea încrederii în mass-media. Unul dintre cele mai recente mijloace este așa-numitul jurnalism cu sursa „la vedere”, publică, deschisă, care prezintă, grație tehnologiei, adevărul crud, așa cum niciun guvern nu-l mai poate ascunde.
Pe de o parte, încă este foarte răspândită circumspecția față de știrile transmise prin intermediul presei – care mai funcționează este partizană din cauza dependenței financiare într-o asemenea măsură, încât face publicul să ridice din sprâncene. Pe de altă parte, însă, tot mai multe organisme media trec la utilizarea noilor tehnologii pentru a reface încrederea publicului în actul jurnalistic. Reporterii care utilizează sursele „la vedere” își construiesc reportajele pe baza datelor disponibile, cu ajutorul rețelelor de socializare și, în măsura în care se poate, chiar la fața locului, acolo unde evenimentul este „cald”.
Dacă este adevărat că unele „fețe înalte” ale presei au considerat jurnalismul cetățenesc o „specie” inferioară, la fel de adevărat este faptul că rolul acestor intervenții ale publicului este din ce în ce mai vizibil și mai important. Platformele online de comunicare au devenit surse primordiale de materiale de presă și au creat canalul necesar pentru investigații jurnalistice de primă mână. Jurnalismul coboară tot mai mult, așadar, din „sfere”, acolo unde îi este locul, printre oameni, practicând „democratizarea cunoștințelor” prin intermediul publicațiilor și posturilor care și-au păstrat independența financiară și echidistanța profesională, precum și cu ajutorul celui pe care îl servește, publicul, care îi transmite alarmele necesare anchetelor. De altfel, în anul 2017 a devenit celebru un apel al profesorului american de journalism Jay Rosen, de la Universitatea New York, care îi îndemna pe gazetari „să-și arate sursele și să explice felul în care și-au realizat materialele de presă, ca o cale de a reface încrederea în media”.
Încă de la începutul practicării jurnalismului cu sursa „la vedere”, publicul a reacționat pozitiv: 74% dintre americani consideră că este o idee excelentă această interacțiune cu cetățenii pentru realizarea materialelor de presă și 93 de procente cred că este benefic startul de la informațiile de pe rețelele de socializare, urmat de elaborarea profesionistă, prin documentări și aprofundarea subiectului, notează „businessinsider.com”. Și nu întâmplător. În anul 2016, David Fahrenthold, de la „The Washington Post”, folosea Twitter pentru a realiza o anchetă legată de donațiile pentru campania lui Donald Trump, menținând cititorii aproape și cerându-le sfatul, direct spre Premiul Pulitzer. De asemenea, prin intermediul „YouTube conflict”, războiul din Siria a putut fi prezentat în toată drama sa „nemăsluită” de autorități, fără ca investigatorii de presă să meargă în locurile marcate de conflict și să se expună unor riscuri majore. Aceluiași tip de jurnalism, perfect adaptat vremurilor comunicării moderne, i se datorează dezvăluirea legată de taberele de musulmani din Xinjiang, a căror existență a fost negată vehement de autoritățile chineze. Până la un moment dat, însă, când a intervenit netăgăduita dovadă jurnalistică.
Cum tehnologia este foarte greu de redus la tăcere, iar deontologia presei încă există, mass-media „întorc foaia” pentru recâștigarea publicului și reîntoarcerea în masă la calitatea de „paznic al democrației”: „Bellingcat”, „The New York Times”- divizia „Visual Investigations”, BBC sau „Storyful” sunt doar câteva nume de organizații media care folosesc din plin jurnalismul cu surse „la vedere”.
Roxana Istudor / UZPR
