Pentru mine, la vârsta maturității, basmul înseamnă aducerea aminte. Păstrez amintirea copilului care am fost, după cum, probabil, o facem cu toții, unii mai rar, alții mai des. Cei care, părinți sau bunici fiind, au șansa unei reîntâlniri, nu doar cu inocența copiilor, ci și cu un dram din propria lor inocență de altădată. Fără doar și poate, asociem basmul cu frageda pruncie. El ne-a format în mare măsură, dezvoltându-ne imaginația. Ne-a educat, pentru că un basm bun are un fir moralizator. Ne-a făcut să descoperim lumea, cu bune și cu rele, învățându-ne că în viață nu este totul perfect, dar ne-a dat și speranța că binele va învinge întotdeauna. Ne-a trezit empatia și bunătatea. Ne-a învățat să visăm, înaripându-ne visul. Datorită basmelor pe care ni le citeau părinții, am privit cu respect cartea – întâi cartea din care ne citeau, apoi cartea pe care ajunseserăm să o citim singuri.
Mulți autori români, mai mult sau mai puțin cunoscuți, au scris literatură pentru copii. De la Ion Creangă, Mihai Eminescu, Petre Ispirescu, Grigore Alexandresscu, Tudor Arghezi, Nina Cassian, Otilia Cazimir etc. și până mai aproape de ziua de azi – Petre Crăciun, Ioana Pârvulescu, Ana Blandiana, Mihaela Hură, Aurelia Oancă și exemplele ar putea continua…
Foarte rar însă găsim literatură pentru copii scrisă de… copii! Și cine ar putea înțelege mai bine ce-și dorește generația sa decât cineva care face parte din ea?
Nicola, la cei 8 anișori, prin basmul „Rățușca albă și curcubeul”, demonstrează că are o imaginație bogată, anunțând o latură creativă înfloritoare care, foarte probabil, o să-i particularizeze personalitatea. Se simte influența poveștilor citite de părinți și bunici, dar Nicola nu se mulțumește cu atât. Ea construiește! Rățușca ei nu este „cea urâtă”, ci una frumoasă, e „albă ca zăpada”, însă percepută ca urâtă de suratele ei. Este o diferență de nuanță, chiar dacă micuța autoare o marchează instinctiv: realitate versus percepție.
Cu un har nativ, alege metafora, comprația, simbolul și alegoria ca tehnici de exprimare artistică a sentimentelor și emoțiilor. Culoarea pentru ea este o particulă a vieții, fiind în relație cu elementele din natură, dar și cu sentimentele primordiale. Spectrul cromatic este solar – ROGVAIV. Comparațiile ei au frumusețe poetică: florile seamănă cu soarele, picătura de rouă are izul violet al stânjeneilor, rățușca visează „o undă de albastru”, verdele se leagănă în frunze, iar roșul și portocaliul au savoarea fructelor, a cireșelor și a portocalelor.
Nicola sesizează una dintre tarele umanității: invidia, dar pe care o pune în opoziție cu generozitatea, bunătatea, pentru ca în final forțele binelui să învingă, conferind astfel basmului efectul moralizator necesar. Dar ceea ce aduce măreția acestei povești, este finalul, cu implicații filozofice și psihologice profunde, subliniind importanța acceptării sinelui, puterea de a găsi resurse interioare și nu exterioare pentru a fi fericiți: „E mai bine să fim cum am fost la început”! Aceste resurse rezidă în trăsăturile pozitive ale caracterului uman, ne comunică, indirect, Nicola. Rățușca redevine albă – un simbol al purității sufletești. „Erau acum o familie de rățuște fericite”.
Astfel, micuța scriitoare, sintetizează în câteva rânduri ceea ce un psiholog sau un filosof ar scrie în tomuri de sute de pagini! Desigur, nu ne imaginăm că Nicola Băciuț a fost conștientă de toate acestea când a dictat basmul bunicului său, dar cu siguranță are o capacitate creatoare și intuitivă pe care doar talentul – transmis genetic în cazul ei, l-ar putea explica. Nu știm ce va alege Nicola să facă în viitor, spre ce profesie se va îndrepta, dar are un har care trebuie cultivat în opinia mea!
Aș dori să aduc o laudă ilustratoarei cărții, Alina Ivan! Desenele ei dau culoare cuvântului scris, iar ideea amplasării unor zone pe care micul cititor urmează a le colora, aduce un farmec în plus.
SIMONA MIHUȚIU
Ai detectat subînțelesurile profunde ale poveștii Nicolei, elementele distinctive în simplitatea metaforelor și în simbolistica cromaticii. Nici nu mă gândeam la a asocia celebra „rățușcă urâtă” cu rățușca „urâtă” a Nicolei, chiar dacă aceasta e „albă ca zăpada”!
Sigur, nu se poate să nu asociezi povestea Nicolei, păstrând proporțiile, cu „Rățușca cea urâtă” a lui Hans Christian Andersen.
Dar miza Nicolei e alta, iar „curcubeul”, în simbolistica sa confiscată, duce lucrurile spre o morală… creștină, a asumării condiției, indiferent care e aceasta.
Rățușca Nicolei nu e „urâtă” fiindcă e urâtă, ci fiindcă nu e precum celelalte rățuște. Tentativa ei de a fi și ea „frumoasă” aduce lucrurile într-o polemică de care, desigur, „autoarea” nu e conștientă.
A te mulțumi să fii ceea ce ești prin naștere e o replică dintr-un străfund al subconștientului dată celor care și-au pierdut busola, când, de fapt, busola e chiar în mâna lor!
Nicolae Băciuț
