Deși ne aflăm în „Era globalizării” care se mediatizează în întreaga lume, pierzându-se astfel obiceiurile, tradițiile, etnografia și folclorul națiunilor, poporul român trecut de-a lungul secolelor prin vicisitudinile vremilor și-a păstrat și încă își mai păstrează identitatea.
În pelerinajul pe care l-am făcut prin țară, din Oltenia în Maramureș, Moldova, Apuseni sau Banat, am fost plăcut surprinsă de „colecționarii” români, de la omul simplu la cel intelectual. Am întâlnit gospodării țărănești unde familia și-a colecționat de-a lungul timpului, păstrători de etnografie, tot felul de obiecte și unelte. Astfel de „muzee” am întâlnit în Ieud (Maramureș), „Muzeul țărăncii române” din Dragomirești (Maramureș), în Timișoara etc.
Am fost plăcut surprinsă când am mers să vizităm minunata, și unica în România, „Peștera Urșilor”din Chișcău (Bihor), unde, după ce am vizitat-o, am mers să ne plimbăm prin sat și am descoperit o impresionantă expoziție etnografică.
Mă voi opri asupra „muzeului” de acolo, deși pentru un muzeu sunt alte reguli: etichetă pe fiecare obiect, proveniența, vechimea, un administrator permanent etc. Ceea ce am văzut este mai mult o „Expoziție Etnografică permanentă”! Este vorba despre „Muzeul de etnografie Horea și Aurel Flutur”, cu intrare gratuită. La poartă, de o parte și de alta, te întâmpină două sculpturi în lemn, un bărbat și o femeie, care se țin de braț.
Muzeul se desfășoară în două curți mari, într-un „hangar” tot mare, într-o anexă (căsuță cu etaj), dar și la poarta locuinței și în parcarea de vis-a-vis.
Obiectele expuse au fost colectate din zonă, de-a lungul zecilor de ani, de soții Lucreția și Aurel Flutur. Mi s-a părut o muncă titanică! Dar cum „sângele apă nu se face” tot așa nici românismul nu va dispărea niciodată, cu toate încercările „celor puternici” de a ne globaliza și de a „restricționa” popoarele ca într-o rezervație, așa cum au făcut europenii cu indigenii (indienii) când au „invadat” în vestul sălbatic.
Din păcate, în 2010 soțul doamnei Lucreția, Aurel, a plecat la cer…
Muzeul a rămas în administrarea doamnei Lucreția, a fiului acesteia, Horea Flutur, și a norii sale, Anca.
În prima curte se află expuse tot felul de oale, ulcele, ulcioare de pământ etc.
În cea de-a doua se află mașini mici de pe timpuri, iar în hangar căruțe cu și fără coviltir, șarete, sănii, unelte, cojoace, mașini de scris, steaguri, coșuri împletite din nuiele, paturi, sobe de fier, topoare, securi, roți, teasc și multe alte obiecte și unelte.
La poartă se găsește o mașină de pompieri de pe timpuri, o batoză de treierat grâu și un tractor Universal 650.
Revenind la anexa de lemn din prima curte, pe peretele exterior al căsuței sunt expuse trofee de cerb de diferite mărimi, iar în încăperi „Port popular, interior țărănesc”. Aici se găsesc camere amenajate cu costume populare țărănești, paturi, război de țesut cu toate anexele, ștergare cusute manual, covoare țesute la război etc.
Într-o mică încăpere a acestei anexe, la etaj, am găsit amenajată o sală de clasă care m-a întors, în timp, la anii din primele clase primare. Parcă l-am văzut pe Ion Creangă pedagog cu mica jordiță pe catedră – Sf. Nicolae – cu băncile alea mici de lemn care scârțâiau din toate încheieturile când te așezai și câte uniforme și strampi mi-au rupt cuiele din ele. Mi-am reamintit tocul cu cerneală, călimara, apoi stiloul pelican sau pionier, numărătoarea, clopoțelul. Am găsit expuse manualele după care au învățat generațiile trecute, căci s-a făcut cu adevărat carte pe vremea aceea. Aș fi vrut să mai stau în această sală de clasă, în bancă, și să mă întorc în timp eu cu eul meu pentru eternitate. Cea mai frumoasă perioadă a unui om este copilăria și viața de elev!
Am plecat de acolo cu o foarte frumoasă amintire a anilor de elev, a micilor ghidușii care cu plăcere mi-au invadat mintea.
Tot ceea ce am enumerat din acest „muzeu” este doar o foarte mică parte din obiectele expuse.
Le mulțumesc acestor oameni frumoși care au fost capabili de așa ceva! Au dat dovadă de o mare dragoste de neam pentru obiceiurile și tradițiile noastre populare și, de ce nu, de identitate națională.
Sincere felicitări acestor gospodarilor din localitatea Chișcău pentru ceea ce au realizat de-a lungul zecilor de ani, prin trudă și dăruire, și de care localnicii trebuie să fie mândri!
Cristina NĂLBITORU/UZPR
Articolul a fost prezentat în Proiectul Cultural Național „Elemente de etnografie și folclor în spațiul european”, inițiat și organziat de UZPR