Fii binecuvântată , America !

Dacă până spre anii ’40 ai secolului care se încheie Europa a concentrat cele mai multe valori ale științei, anii care au urmat au marcat o puternica ascendenta a științei americane. S-a ajuns astfel la un relativ echilibru cultural al celor doua continente iar, în unele privințe, la un avans al continentului de peste ocean, avans observat în primul rând în domeniul științelor si tehnologiilor informaționale. Marea metamorfoza la care ne referim se suprapune cu și se explica într-o anumita măsura prin trecerea de la primatul paradigmei energiei la primatul paradigmei informației sau cel putin la echilibrul lor. Aici intra și procesul pe care unii îl numesc trecerea de la modernitate la postmodernitate.

Rămâne sa explicam de ce avansul câștigat de știința americana s-a asociat cu accelerarea proceselor de prelucrare a informației, deci cu o schimbare de paradigma rezultând din multiplicarea fenomenelor care nu mai puteau fi explicate exclusiv in termeni de materie și energie.

Emergenta paradigmei informației, pregătită minuțios, după cum vom vedea, de întreaga dezvoltare anterioara, a coincis cu perioada imediat următoare celui de al doilea război mondial, din care Europa si Asia au ieșit obosite, chiar traumatizate, cu un orizont de libertate care a fost repede întunecat de perspectiva unei noi opresiuni, cea comunista, imediat confirmata. America, departe de câmpurile de lupta, s-a putut dezvolta in acest timp într-un ritm alert, in ciuda efortului militar cerut de război.

Ingineriile informaționale cereau un efort tehnologic uriaș, pe care o Germanie distrusa, o Franța abia ieșită de sub ocupație si, in general, o Europa considerabil slăbită, pe de o parte, si o Japonie care, si ea, cu greu își vindeca rănile, pe de alta parte, nu-l puteau susține.

Revenea, in aceste condiții, Statelor Unite ale Americii obligația de a lua inițiativă, acțiune favorizata de migrația de amploare, spre America, a unui mare număr de savanți europeni si asiatici.

|n cele ce urmează, vom urmări, deceniu cu deceniu, «filmul» evoluției științei in secolul XX, inclusiv sfârșitul secolului XIX, cu scopul de a desluși cum si când s-a produs emergenta paradigmei informaționale si explozia științei americane. Vom constata ca aceasta evoluție se asociază cu istoria zbuciumata a acestui secol si se si explica, in buna măsură, prin aceasta istorie.

Cea de-a doua jumătate a secolului XIX a dus, prin dezvoltarea termodinamicii, la o creștere a rolului paradigmei energiei, in legătura cu problema ridicata de revoluția industriala: stabilirea condițiilor de transformare in energie mecanica a unor energii de alta natura. Aceasta importanta crescândă a energiei a fost consolidata de teoria relativității. Relația einsteiniana care echivalează energia cu masa confirma capacitatea explicativa superioara a paradigmei energiei în raport cu aceea a materiei. Noțiunea de entropie termodinamica, introdusa de Clausius, principiul al doilea al termodinamicii, fundamentat de Boltzmann, contribuțiile lui Helmholtz au rămas toate in zestrea de aur a secolului care se încheia in urma cu o suta de ani. |n interiorul lor, a apărut conceptul de informație, definit negativ ca o măsură a dezordinii. Modul cantitativ de a privi informația este deci inaugurat in termodinamica. Concomitent, in biologia eredității, se cristalizează o alta viziune, calitativa, a informației, de sorginte darwiniana si postdarwiniana; aceasta viziune este conforma etimologiei cuvântului «informație», care vine din latinescul in-formare, a pune in forma, a da o forma. Vom urmări evoluția acestor doua ipostaze ale informației si in același timp cristalizarea ideii de efectivitate, de descriere constructiva, care va duce treptat la conceptul de algoritm, fundamental in informatica.

Termodinamica si biologia darwiniana s-au dezvoltat in Europa. Sa urmărim ce se întâmplă mai departe. |n primul deceniu al secolului XX au loc dezbateri aprinse legate de gradul de efectivitate a entităților si a procedeelor de argumentare cu care lucrează știința. Divortul dintre existenta si construcție se agravase prin trecerea la studiul multimilor infinite. Procedeul diagonalei (Georg Cantor) si axioma alegerii (Ernst Zermelo) au fost primite cu răceală. Russell exclama: Dacă am o infinitate de perechi de pantofi, pot da un criteriu de alegere a câte unui pantof din fiecare pereche, de exemplu, prin alegerea pantofului stâng; dar daca am o infinitate de perechi de ciorapi, cum ma mai descurc? Axioma alegerii este singura salvare. Olandezul L. Brouwer lanseaza, in replica, intuiționismul, o doctrina care cauta sa elimine unele surse ale neefectivității, cum ar fi folosirea, in studiul mulțimilor infinite, a raționamentului prin reducere la absurd. Deslușim aici preliminariile acelor preocupări care aveau sa se intensifice in deceniile următoare, pentru a se cristaliza, in forma cea mai generala, in gândirea algoritmica a erei computaționale.

Următorul deceniu, al doilea, este, prin excelenta, unul al emergentei formei, ipostaza calitativa a informației, asa cum se cristaliza ea in biologia sfârșitului de secol XIX. D’Arcy Thompson (Anglia), in «Creștere si formă», propune o sinteza semnificativa a dinamicii formelor biologice. Ferdinand de Saussure dezvolta dualitatea forma-substanță, esențială in lingvistica. David Hilbert dezvolta teoria sistemelor formale, pentru a da un statut riguros demonstrației matematice. «Formalismul rus» marchează o noua etapa in teoria literara, care vine in întimpinarea curentelor moderne in arta, de la sfârșitul secolului XIX si începutul secolului XX. E. Durkheim publica Formele elementare ale vieții religioase. Wolfgang Koehler, unul dintre fondatorii psihologiei gestaltiste (Gestalt = forma) publica Formele fizice. Max Scheler publica: Despre formalism in etica. Forma ramåne in continuare in centrul atenției in deceniile următoare. |n anii douazeci se remarca Ernst Cassirer (Filosofia formelor simbolice), Matila Ghyka (Estetica proporțiilor in natura si in arta) si Vladimir Propp (Morfologia basmului). |n același deceniu al treilea se precizează statutul mecanicii cuantice, prin Niels Bohr (principiul complementarității) si Werner Heisenberg (principiul incertitudinii). Aici se afla sursa unei noi logici, logica cuantica; ea va face, peste ani, jonctiunea cu teoria computabilitatii, pentru a conduce, in ultimele decenii ale secolului, la computabilitatea cuantica. Tot in acest deceniu se întemeiază Cercul din Viena, care fundamentează statutul științei si relația sa cu filosofia, si Cercul din Praga, care consolidează doctrina structuralismului lingvistic. Aceste doua mișcări intelectuale de mare însemnătate aveau sa fie strangulate, in anii treizeci, de venirea la putere a nazismului.

Sfârșitul deceniului al treilea, anii treizeci si inceputul anilor patruzeci marcheaza prin austriacul Kurt Gödel, englezul Alan M. Turing, americanii S. C. Kleene si Alonso Church si rusul A. A. Markov, elaborarea fundamentelor teoretice ale gândirii algoritmice si computaționale, prin precizarea noțiunilor de funcție recursiva, mașina Turing, lambda-calcul si algoritm normal. |n aceasta perioada, Gödel surprinde lumea științei si a filosofiei cu un rezultat care înșeală toate așteptările: ne-contradicția si completitudinea sunt doua deziderate care nu pot fi satisfăcute simultan într-un sistem formal suficient de cuprinzător.

Sa observam ca aportul științei americane, in primele decenii ale secolului XX, nu se reduce la cel semnalat påna aici; trebuie sa mai adaugăm structuralismul lui E. Sapir si L. Bloomfield in anii ’20 si ’30, gândirea antropologica a lui F. Boas si, mai cu seama, dezvoltarea paradigmei informaționale in legătură cu transmiterea mesajelor electronice, in anii ’20, prin H. Nyquist si R. V. L. Hartley, si in anii ’30, prin teza de doctorat a lui Claude Shannon, privind izomorfismul dintre operațiile logice si circuitele electrice.

|n cea de-a doua parte a anilor ’40 si la începutul anilor ’50 se produce marea cotitura: apar concomitent câteva domenii care decid schimbarea de paradigma anunțată la începutul acestui articol: informatica (John von Neumann), cibernetica (Norbert Wiener), teoria informației (C. Shannon), teoria codurilor (R. W. Hamming), lingvistica descriptiva (Z. S. Harris), genetica moleculara moderna (J. D. Watson, F. C. Crick), dupa ce, cåtiva ani mai devreme, se lansa teoria matematica a jocurilor de strategie (von Neumann si Morgenstern). Toți autorii menționați in paranteze sunt americani. Unul dintre ei este de o natura mai speciala, fiind de origine europeana; este vorba de John von Neumann, născut in Ungaria.

Cazul lui von Neumann nu este izolat, ci face parte dintr-un proces de amploare, care a marcat Europa anilor ’30 si ’40: plecarea unui număr mare de savanți europeni spre America, drept urmare a prigoanei naziste. Acești savanți se repartizează (cu aproximația de rigoare) in trei categorii: a) cei care au dobândit celebritatea ca europeni (Einstein, Niels Bohr, Kurt Gödel, Kurt Lewin, unul dintre creatorii psihologiei gestaltiste etc.); b) cei care au devenit celebri ca americani (von Neumann, Herbert Marcuse, Samuel Eilenberg, autor, alături de S. McLane, al teoriei categoriilor, Benoit Mandelbrot, autor al geometriei fractale, Ludwig von Bertalanffy, pionier al abordării sistemice in biologie etc.); c) cei care au avut realizări majore in ambele ipostaze (Roman Jakobson, Rudolf Carnap etc.). Pe lângă aceștia, trebuie sa adaugăm numărul imens de savanți americani de origine europeana care, fără sa fi ajuns la celebritate, au format acea mare muta fără de care nu ar fi fost posibile marile furtuni. Dacă mai adaugăm, la cei veniți in diferite perioade ale prigoanei comuniste, si pe cei care, născuți in America, provin din părinti sau bunici europeni, devine realmente dificil sa mai găsim in universitățile din noul continent americani «puri». Caracterul de tari de emigranți al Statelor Unite si Canadei este mult mai pronunțat in universitățile lor decât in ansamblul populației.

Sa revenim la itinerarul nostru, ajuns la anii ’40 si ’50. Primele implicatii biologice (privind sistemul nervos) ale teoriei automatelor apar in anii ’40 cu McCulloch & Pitts si in anii ’50, cu S. C. Kleene. Teoria gramaticilor generative (Noam Chomsky), o adevărată revoluție in lingvistica si in psihologia cognitiva, teoria sistemelor, teoria controlului, inteligenta artificiala (Marvin Minsky, Herbert Simon) si științele cognitive sunt, toate, inițiate in anii ’50, in S.U.A. Teoria limbajelor de programare se asociază, in anii ’60, cu nume ca Seymour Ginsburg, R. Floyd si, in mod special, Donald Knuth. |n aceiași ani, este inițiată de L. Zadeh (american de origine iraniana) teoria mulțimilor fuzzy, ca introducere la studiul sistemelor cu informație incompleta. Teoria algoritmica a informației, o combinație a informaticii cu teoria lui Shannon, are doi autori: un european, rusul A. N. Kolmogorov, si un american (cu bunici de prin părțile Moldovei), Gregory Chaitin. Teoria relațiilor internaționale este si ea inițiată in anii ’60, de doi americani de origine europeana, Karl Deutsch si Anatol Rapaport. Semiotica americana, instituționalizată in anii ’60, se reclama de la C.S. Peirce si ajunge treptat sa se impună, prin natura ei triadica, in raport cu tradiția binara saussuriana si cu semiotica europeana din anii ’60 si ’70 a lui A. J. Greimas. Tot in anii ’60 studiul complexității computaționale este fundat teoretic de Manuel Blum, iar in domeniul complexității computaționale a algoritmilor apar rezultatele, devenite repede clasice, ale altor americani, J. Hartmanis si R. E. Stearns.

Tradiția calitativa a informației ca forma este continuata in anii ’70 de francezul René Thom (teoria catastrofelor) si de germanii Herman Haken si Manfred Eigen (fondatorii sinergeticii, studiul fenomenelor de cooperare). |n același timp, știința haosului, cu americanii Edward Lorenz (a nu se confunda cu europeanul Konrad Lorenz, creatorul etologiei), Mitchell Feigenbaum, Stephen Smale si James Yorke, dar in tradiția unui european de geniu, francezul Henri Poincaré, modifica radical imaginea tradițională a științei, prin punerea in evidenta a haosului determinist. Cealaltă America, de Sud, aduce revelația sistemelor autopoietice ale lui Maturana si Varela, care însă nu pot fi despărțite de intuițiile uimitoare ale unui francez, Paul Valéry, in contextul literar (elaborarea distincției poietica-poetica) si de rezultatele altui european, belgianul Ilya Prigogine, in legătură cu structurile disipative. Sa mai menționăm, in aceasta perioada, ciberneticile de al doilea ordin (Heinz von Foerster, Gregory Bateson) si geometria fractala a lui Mandelbrot, stråns legata de stiinta haosului.

Anii ’80 impun marele proiect al genomului uman, care devine, in S.U.A., un stimulent al biologiei computationale; aceasta cunoaste in anii din urma o dezvoltare vertiginoasa. Anii ’90, prin experimentul de pionierat al lui Lenard Adleman si prin cercetarile teoretice anterioare ale lui Tom Head, continuate in Europa de un romån, Gheorghe Paun, un olandez, Grzegorz Rozenberg, si un finlandez, Artoo Salomaa, deschid calea spre un nou posibil domeniu de cercetare, complementar biologiei computationale: calculul biologic. Daca, påna nu demult, computerul era un model posibil al creierului uman si al ereditatii, acum intrebarea se inverseaza: in ce masura poate fi folosita ereditatea umana pentru efectuarea unor calcule simbolice, påna acum posibile numai cu un calculator electronic? Calculul molecular la care se va referi G. Rozenberg in conferinta sa invitata la cel de al 7-lea Congres International de Semiotica (Dresden, 6–11 octombrie 1999; scriu acest articol cu o saptamåna inaintea desfasurarii acestui congres) lansează o metafora pe care putine metafore poetice o pot concura; ca si cealalta metafora, a calculului cuantic, ea da seama despre provocarea majora pe care stiinta o propune azi intregii culturi.

*

Fata de acest itinerar care, in a doua sa jumatate, se remarca printr-o ofensiva fara precedent a stiintei americane, este momentul sa furnizam si explicatia necesara, de altfel destul de bine cunoscuta. O Europa torturata de doua razboaie mondiale si de doua dictaturi criminale nu a mai putut oferi conditiile necesare unei cercetari stiintifice si vieti culturale normale. Beneficiind de o situatie geografica privilegiata si de un regim democratic care s-a ameliorat etapa cu etapa, ajungånd la cea mai inaintata democratie pe care a cunoscut-o omenirea, Statele Unite ale Americii au dezvoltat si aplicat cu tenacitate indemnul «Enjoy yourself». Din acest indemn face parte si «Bucura-te de o viata creatoare de valori culturale!». Aceasta a insemnat, in particular, construirea unor mari campusuri universitare, care au putut oferi conditii optime gåndirii creatoare. Cine, dintre cei care au calatorit in U.S.A., nu a fost impresionat de frecventa cu care a fost primit acolo cu intrebarea «Can I help you?» |n mod special inteligenta este acolo ajutata, stimulata, rasplatita, indiferent de provenienta ei. Un fost profesor al Politehnicii bucurestene, acum la Universitatea din New York cu sediul la Buffalo, primeste din måinile presedintelui Clinton Medalia Nationala pe 1999, pentru domeniul ingineriei chimice. Din revista «Notices of the American Mathematical Society» aflam despre mai multi tineri romåni cåstigatori ai unor competitii matematice americane (numeroasele nume neamericane, in «escu», nu au zgåriat urechile matematicienilor americani). Universitari romåni primesc titlul de «Distinguished Professor», prilej cu care unul dintre ei isi exprima recunostinta fata de America, pentru ospitalitatea oferita in vremuri de restriste ale tarii sale de origine (evenimentul avea loc in anii ’80). De-a lungul anilor, in acest secol zbuciumat, in campusurile marilor universitati americane s-a realizat cea mai mare concentrare de inteligenta pe care a cunoscut-o vreodata specia umana. A se vedea, in aceasta privinta, premiile Nobel acordate in ultimii 50 de ani. Putem fi convinsi ca de la miile de romåni, care au avut, au sau vor avea prilejul sa beneficieze de experiente intelectuale, umane, de acest fel, va veni un sprijin esential pentru renasterea Romåniei.

Aceasta America a inteligentei este aceeasi America de la care a venit o contributie decisiva in salvarea omenirii, a Europei, in mod special, de plaga nazista si de cea comunista.
Dincolo de orice pacate si orice greseli, America merita binecuvåntarea noastra.

Solomon Marcus