America îmbracă haine de sărbătore! Artificii, concerte şi concursuri de mâncat hotdogi se anunţă a fi principalele atracţii de Ziua Independenţei Statelor Unite ale Americii, o zi de 4 Iulie ce se anunţă foarte caldă în mare parte din teritoriul ţării, transmite Reuters.
Ziua Independenţei, care scoate în aer liber locuitorii oraşelor mari şi mici, este şi un moment în care forţele de ordine se află în alertă.
Oficialii spun că au luat măsuri de prevedere, dar că nu au depistat nicio alertă credibilă de securitate după arestarea, duminică, a unui bărbat din Ohio suspectat că plănuia să detoneze o bombă în timpul serbărilor de 4 Iulie la Cleveland.
‘Ca de fiecare dată, Departementul pentru Securitate Internă încurajează publicul să fie vigilent şi să anunţe autorităţilor orice activitate suspectă’, a declarat purtătoarea de cuvânt Lesley Fulop.
Sărbătoarea marchează adoptarea Declaraţiei de Independenţă de către delegaţii la Congresul de la Philadelphia, la 4 iulie 1776. Semnarea documentului a avut însă loc de-abia la 2 august în acelaşi an, potrivit Arhivelor Naţionale ale SUA.
În timp ce documentul declara independenţa tinerei naţiuni de Marea Britanie, el lansa şi ideea revoluţionară că ‘toţi oamenii sunt născuţi egali’ şi au dreptul la ‘viaţă, libertate şi urmărirea fericirii’.
Ce competiție va avea loc
După mai bine de două secole, o competiţie de mâncat hotdogi va marca sărbătoarea în Coney Island din New York, unde concurenţii se vor întrece într-un eveniment ce va fi televizat pentru a 46-a oară.
Joey Chestnut, învingător până acum de zece ori, îşi va apăra titlul în competiţia Nathan’s Famous, după ce anul a trecut a reuşit un record de 72 de hotdogi.
Metropola New York se mândreşte cu cele mai mari focuri de artificii din ţară, aşa cum au fost prezentat de sponsorul lor, retailerul Macy’s.
Peste 3 milioane de spectatori şi 12 milioane de telespectatori sunt aşteptaţi să urmărească spectacolul de peste East River, când 75.000 de baterii de artificii vor ilumina cerul nopţii pe muzica lui Kelly Clarkson.
Cum se va petrece în Washington
În capitala Washington, locuitorii vor putea asista la concerte oferite de cântăreţul Jimmy Buffett şi Orchestra simfonică naţională, dar şi de Temptations, Beach Boys şi Luke Combs, înainte ca artificiile să ilumineze National Mall.
La Los Angeles, tot focurile de artificii vor fi atracţia principală a serbărilor de 4 Iulie de la Hollywood Bowl, unde va concerta o orchestră. La San Francisco, locuitorii vor putea privi jocurile de artificii din golful din apropierea Golden Gate Bridge, dacă spectacolul nu va fi stricat de ceaţă.
Sursa: Agerpres