Sâmbătă, spre seară, în Florida, când în Bisericile din România avea loc slujba Învierii lui Isus, am început sã scriu un text care parcã îmi ardea sufletul.
Patetic sau nu, pentru mine a fost ca o revelație a trezirii, a învierii sufletului românesc amorțit de prea multã vreme în neputințã.
Și acest sentiment vreau sã-l împãrtãșesc cu toți cei care simt la fel.
………………..
Sunt mândru de poporul meu, poporul român care a clãdit o civilizație în aceastã parte a Europei, pe acest pãmânt care i-a aparținut prin mostenirea strãmoșeascã, nu prin invadare și ocupație samavolnicã.
Sunt mândru de religia, cultura și tradiția strãmoșilor care ne-au fost transmise din generație în generație cu limbã de moarte pentru pãstrare și care au rezistat de peste 2000 de ani în ciuda ocupațiilor sau politicilor de eliminare pe care alții au vrut și încã mai vor sã ni le impunã.
Sunt mândru de limba românã care a fost liantul unitãții și a devenirii noastre ca națiune între națiunile lumii.
Sunt mândru de națiunea românã care a rãmas statornicã obiceiurilor neamului și Bisericii Ortodoxe apãrutã pe aceste meleaguri de la începuturile creștinismului.
Sunt mândru de România pe care o sãrbãtorim la 1 Decembrie, dar, am sufletul umbrit și neîmpãcat pentru România sfârtecatã în care trãim din cauza tranzacțiilor teritoriale ale altora.
Nu sunt xenofob, nu sunt rasist și nu râvnesc la pãmântul altuia.
Întotdeauna îl primesc pe strãin cu prietenie, dar odatã intrat în casa mea, România, nu vreau sã-mi impunã schimbarea obiceiurilor, tradițiilor, renunțarea la religia strãmoșilor mei, la valorile națiunii mele create și acumulate în milenii de existențã continuã, pentruca, în cele din urmã, sã-mi impunã valorile și obiceiurile lui și sã mã dea afarã din casã.
Sunt mândru cã sunt român.
Mircea Popescu
Florida la 3 mai 2021
