◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.11.2024

O carte de pionierat în domeniul cercetării economice românești

În data de 12 decembrie 2019, cu ocazia decernării premiilor Academiei Româneë, pentru anul 2017, se acordă lucrării „A concepe, a redacta și a publica un articol științific. O abordare în contextul cercetării economice” Ediția a II-a, 2017, Premiul „Victor Slavescu”

Autori

Date importante

Editura: ASE – București

Domeniul ştiinţific – economic

Număr pagini – 457

Structura lucrării:

  • Argument;
  • Prefață;
  • Cuprins;
  • Capitole:
  • Cercetarea economică și comunicarea rezultatelor acesteia,
    în contextul general al cercetării științifice;
  • Structura și optimizarea citării unui articol științific;
  • Redactarea unui articol științific;
  • Plagiatul, legislația antiplagiat și etica cercetării;
  • Evaluarea performanței științifice în mediul universitar economic;
  • Baze internaționale de date în domeniul ştiinţelor economice;
  • Criterii relevante în alegerea revistelor științifice din domeniul economic.
  • Cuprins (engleză, franceză și germană);
  • Bibliografie la fiecare capitol.

Actualitatea temei

Cartea a apărut ca un răspuns al dezbaterilor academice de mare actualitate din ultimii ani privind îndeplinirea criteriilor de promovare a cadrelor didactice universitare și a cercetătorilor, respectiv necesitatea publicării unor articole care să corespundă exigențelor științifice europene în dpmeniu. În ultimul timp au fost aduse în prim-plan elemente de noutate cum ar fi: reviste din fluxul principal de publicații (mainstream journals), factor de impact, scor absolut de influență, indicele Hirsch (H-index), articolelor științifice publicate în reviste recunoscute internațional care au o pondere mare în cadrul criteriilor de promovare. De asemenea, cartea de față răspunde și dezideratului de actualitate al mediului universitar românesc cu privire la introducerea în planurile de învățământ a unor cursuri de scriere a lucrărilor științifice, lucru care în curriculum-ul universităților valoroase din străinătate a fost inclus de mult timp. Totodată, această lucrare vine în întâmpinarea unor cerințe ale învățământului universitar românesc de mare actualitate cu privire la etica în domeniul cercetării.

Inovația sau noutatea, ca aspect definitoriu al apariției cărții, o constituie rezultatul sinergic al expertizei științifice, didactice, dar și administrative a autorilor (redactori la revista Amfiteatru Economic, un jurnal din fluxul principal de publicații, indexată și cotată Web of Science). Cei trei autori au înțeles provocările, carențele, greutățile și, uneori, neajunsurile atât de natură conceptuală, cât mai ales metodologică, cu care se confruntă diferiți cercetători, în special cei tinerii (masteranzi, doctoranzi, asistenți etc.), dar nu numai, în conceperea, realizarea și redactarea articolelor științifice în sfera științelor economice și a administrării afacerilor. De aceea, prin lucrarea de față, autorii au dorit să le ofere tuturor acestora un compendiu de bune practici în conceperea, redactarea și publicarea unui articol științific economic.

O altă problemă de actualitate care i-a preocupat pe autori este și diminuarea unui anumit decalaj între țările emergente (cum este și România) și cele dezvoltate economic, care se resimte semnificativ și sub raportul vizibilității și diseminării rezultatelor cercetării economice, deoarece una dintre cauzele acestei stări de lucruri rezidă din abilitarea mai modestă a celor implicați în cercetare în ceea ce privește maniera de concepere, redactare și publicare a articolelor științifice.

Scopul lucrării

Autorii lucrării și-au propus, de la bun început, să-și limiteze tratarea subiectului la cerințele unui articol științific. Nu este abordată, în mod deliberat, problematica unor lucrări de mai mari dimensiuni precum tratate, monografii, manuale etc. Rațiunea acestei delimitări este cerută de fixarea precisă a destinației lucrării. Sprijinindu-se pe reglementările internaționale și naționale în domeniul evaluării performanței științifice în cercetarea economică autorii subliniază rolul de lider jucat de articolele științifice în evaluarea cercetătorilor, în detrimentul lucrărilor științifice de mai mare întindere.

Autorii lucrării abordează sistematic procesul de concepere, redactare și publicare a unui articol științific, printr-un demers logic, pornind de la provocările clasice și moderne ale cercetării științifice economice actuale, trecând la descrierea elementelor structurale ale unui articol științific și a cerințelor privind redactarea sa, prezentând apoi aspecte relevante referitoare la deontologia cercetării şi a publicării, pentru, ca în final, să se refere la modalitățile de diseminare a rezultatelor investigaţiilor derulate. Scopul acestui demers este acela de a oferi sugestii practice pentru îmbunătățirea muncii de elaborare și publicare a articolelor științifice.

Lucrarea se adresează unui public larg, dar bine structurat, de la segmentul studenților din ciclul Bachelor la cel al masteranzilor, de la doctoranzi la cercetătorii și cadrele didactice din domeniul științelor economice și din cel al administrării afacerilor, într-un cuvânt întregului personal academic superior din domeniu interesat în diseminarea performantă a roadelor cercetărilor întreprinse. Dacă sub raportul categoriilor de public țintă există o adresabilitate clar conturată la nivel național, prin faptul că lucrarea beneficiază de un cuprins și câte un rezumat în limbile engleză, franceză și germană, ea poate suscita interesul și al cercetătorilor din câmpul economic din țările Europei Centrale și de Est.

Obiectivul general

Cartea este destinată în principal tinerilor cercetători, doctoranzilor, masteranzilor, studenților, dar și cadrelor didactice universitare interesate în elaborarea și publicarea de articole științifice în reviste de prestigiu din fluxul principal de publicații, indexate și cotate în baze de date relevante pentru comunitatea științifică internațională. Ea are ca obiectiv principal de a aduce în prim-plan o serie de bune practici în conceperea, redactarea și publicarea unui articol științific pentru domeniul științelor economice și administrarea afacerilor, privind următoarele aspecte: etapele procesului de elaborare a unei lucrări științifice economice; aspectele tehnice dar și formale care trebuie avute în vedere în redactarea efectivă a lucrării; modalitățile de diseminare a informațiilor prin selectarea celor mai reprezentative reviste științifice economice în funcție de diferite criterii și coroborarea lor cu sistemul actual de performanță economică universitară și selectarea criteriilor reprezentative pentru alegerea revistelor științifice economice relevante.

 Originalitate

               Originalitatea lucrării rezidă în prezentarea integrată și sinergică nu doar a aspectelor care țin de elaborarea, redactarea și publicarea unui articol științific, ci și a celor privind: modul eficient de comunicare a rezultatelor cercetării științifice; etica cercetării, plagiatul și modalitățile concrete de identificare și prevenire a acestuia; evidențierea criteriilor de alegere a revistelor în vederea publicării; modalități de optimizare a citărilor în vederea creșterii performanței științifice. Lucrarea este un demers original, înscriindu-se printre lucrările de pionierat în științele economice din România.

 Structura lucrării

Fiecare dintre cele șapte capitole ale lucrării abordează o temă distinctă în procesul de căutare a adevărului, prin cercetarea științifică, până la transpunerea acestuia în pagină, în modul cerut de o deontologie profesională desăvârșită.

Pentru a înscrie obiectul tematic al lucrării – cercetarea economică – în contextul general al demersului științific, primul capitol al cărții este consacrat structurii tipologice și particularităților cercetării economice moderne. Considerăm important de relevat optica în care tratează autorii cercetarea științifică economică contemporană, marcată de inter- trans- și multidisciplinaritate. Ea se datorează schimbării de paradigmă în abordarea proceselor și fenomenelor economice, de la o abordare de tip unilateral la una cu caracter integrativ. Este de subliniat, de asemenea, rolul măsurării fenomenelor și al validității teoriei drept componente esențiale ale cercetării economice.

Un loc distinct și bine conturat ocupă termenii cheie specifici unei cercetări economice abordați pe patru cicluri succesive de investigare. Această preocupare pentru clarificări terminologice ajută cititorul la o interpretare corectă a instrumentarului de lucru folosit în întreaga lucrare. Conștienți de semnificația comunicării pentru procesul de diseminare a rezultatelor cercetării științifice în domeniu, acesteia i se rezervă o parte consistentă din lucrare, fiind tratată atât conceptual, cât, mai ales, operațional, spre a veni în sprijinul cititorului avizat.

Capitolul al doilea al lucrării pornește de la morfologia componentelor structurale ale unui articol științific, grupate în elemente de pre-text (titlu, autori, cuvinte cheie, clasificare JEL), elemente de text (introducere, corpul articolului, rezultate, discuții) și elemente de post-text (concluzii, bibliografie, anexe). Criteriile scientometrice de evaluare a unui articol științific sunt apoi tratate pe larg pentru optimizarea citării unui astfel de material, fapt ce sprijină diseminarea sa. În prim plan sunt aduse bazele internaționale de date de mare anvergură (Clarivate Analytics fost Thomson Reuters, în cadrul Web of Science și Elsevier în Scopus) evidențiindu-se semnificația indicelui Hirsch pentru recunoașterea internațională a valorii unui articol științific. Întregul demers se particularizează exemplificativ pentru domeniul științelor economice și al administrării afacerilor.

Redactarea articolului științific reprezintă corpul celui de al treilea capitol al lucrării. Recomandările la adresa stilului științific de redactare, însoțite de numeroase exemplificări se continuă cu cele la adresa redactării bibliografiei. Demn de semnalat este distincția, ce se cere făcută, între lista de referințe și lista bibliografică. Clarificările privitoare la modalitățile de citare: sistem autor-număr și, respectiv autor-dată (sistemul Harvard), prin detalierile exemplificative folosite, acoperă întreaga paletă a situațiilor întâlnite în literatura economică. Se realizează și distincția între manierele de citare într-un articol științific, respectiv într-o comunicare la o conferință științifică. Capitolul este finalizat cu utile reguli de tehnoredactare.

O temă ce stârnește dezbateri aprinse legate de etica cercetării este cea a plagiatului și a legislației anti-plagiat, căreia autorii îi consacră cel de-al patrulea capitol. Problema protecției proprietății intelectuale aste esențială în lumea postmodernă, în care acționează pericolul colajului. A decupa din locuri multiple „citând corect” și punând lucrurile cap la cap duce la obținerea unei „veritabile” recenzie a literaturii, dar nu la un document științific original. Acordând atenție fenomenului plagiatului și precursorului său – similitudinea – se realizează un demers în direcția eticii cercetării științifice.

Paradigma semantică a plagiatului în cercetare este dezbătută, atât conceptual cât și sub raportul tipologiei sale. Sunt tratate și cazurile de cunoaștere comună, ce anulează acuzația de plagiat. Este însă pregnant crezul autorilor în exprimarea originală și consecvența cu care militează pentru respectul față de ideile originale. Incursiunea, cu tentă istorică, în legislația anti-plagiat completează adecvat demersul îndreptat spre protecția proprietății intelectuale. Faptul că se prezintă diversitatea tipologică a situațiilor, de la plagierea în sine la auto-plagiere, de la auto-plagierea instituțională la criptomnesie familiarizează cititorul cu varietatea  situațiilor ce pot apărea în redactarea unui articol științific și implicit cu nevoia de a le evita. Și aici multitudinea cazuistică ajută la înțelegerea mai clară a fiecărei situații în parte. Căile și mijloacele de prevenire și evitare a plagiatului încheia în mod fericit capitolul.

Capitolul cinci este consacrat evaluării performanței științifice în mediul universitar economic din România, fenomen extrem de relevant și reprezentativ. Este locul în care se deschide perspectiva unor dezbateri foarte actuale asupra evaluării performanței științifice în mediul universitar economic. Ele se cer a contribui la mutația necesară, aspect evidențiat anterior în cadrul acestei prezentări, și anume trecerea, cu mai mult curaj, de la evaluarea cantitativă la cea de ordin calitativ a performanței academice. Aspectele critice semnalate de autori sunt însoțite de un bogat material exemplificativ. Nu este ocolită nici spinoasa problemă a finanțării cercetării științifice economice și nici receptivitatea scăzută a mediului de afaceri în a se implica în acest proces, în condiții reciproc avantajoase. Caracterul de deplină imparțialitate a evaluatorilor nu este trecut nici el cu vederea.

Capitolul șase este dedicat abordării bazelor de date reprezentative pentru științele economice, care contribuie la indexarea revistelor științifice. Abordarea monografică a acestui aspect se constituie într-un semnificativ mod de orientare a cercetătorului, ce dorește să-și valorifice rodul investigațiilor proprii. În aceeași cheie de abordare se supune dezbaterii modul de stabilire a profilului științific al unei reviste pentru ca autorul să dispună de informațiile necesare realizării celei mai bune opțiuni în vederea publicării materialului propriu. Maniera de calcul a indicatorilor scientometrici, ai celor mai importante baze internaționale de date, ajută cititorul în alegerea pe care urmează să o realizeze.

Ultimul capitol al lucrării se încheie cu analiza criteriilor relevante ale alegerii unei reviste științifice economice. De la vizibilitatea revistei la costurile asociate publicării, de la specificul tematic al revistei sau al fiecărui număr la durata totală de timp până la publicare și multe alte elemente permit cititorului să realizeze o radiografie a factorilor de care se cere să țină seama în situația în care se decide să publice un articol științific.

Subliniem consistența suportului bibliografic, ce însoțește fiecare capitol, reprezentând un ghid de resurse documentare de valoare.

Concluzii

Ideea triplă de unicitate, necesitate și oportunitate a acestei lucrări rămâne corelată cu efortul sistematic întreprins de către autori de a prezenta cercetarea complexă din economie cu simplitate şi în termeni ușor de înțeles, respectiv cu variate exemple practice care cresc valoarea sa de utilizare. Cititorul regăsește și poate folosi cu succes bogăția de idei, explicații și exemple prezentate, ele integrându-se perfect într-o logică și o coerență specifică demersului rațional, lucid și creativ al lucrărilor științifice valoroase.

Ca o remarcă finală, ar trebui subliniate creativitatea aplicativă, optimizarea structurală și anticiparea realistă a oportunității acestei cărți, simultan cu dorința împlinită a autorilor de a prezenta cu simplitate și într-un limbaj ușor de înțeles aspectele esențiale ce țin de elaborarea unui articol științific, interesant prin conținut și atractiv ca formă de prezentare, deci cu șanse sporite de a fi acceptat și publicat într-o revistă de prestigiu din fluxul principal de publicații economice (mainstream economics journals).

În concluzie, putem spune că acei cititori, cu precădere cercetători și cadre didactice universitare, dar mai ales tinerii cercetători din domeniul științelor economice și al administrării afacerilor care doresc consacrarea științifică au în fața lor o lucrare pragmatică și utilă tuturor în același timp.

Prof. univ. dr. Nicolae Istudor,

Rector, Academia de Studii Economice din București, România

ëLista de premiere a Academiei Române pentru 2017 (Se dă la Secțiunea XI. Știinţe economice, juridice şi sociologie)

https://academiaromana.ro/premiileAR/liste/2017.pdf   

Filmul decernării premiilor (La minutul 53 începe acordarea premiilor la Secția XI. Științe economice, juridice şi sociologie, iar la minutul 55 se poate vedea premierea autorilor). https://www.youtube.com/watch?v=luN2Ym6n2jk&feature=share&fbclid=IwAR2iwu6_bv26REQnOmKlwqJzrC9qq93GsVuGv-qqWb8T9QtPqPQezG1ADXQ 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *