Administraţia preşedintelui american Joe Biden s-a angajat să extindă operaţiunile Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) până în 2030, a anunţat administratorul NASA, Bill Nelsonm. „Pe măsură ce tot mai multe naţiuni sunt active în spaţiu, este mai important ca niciodată ca Statele Unite să continue să conducă lumea în alianţe internaţionale în creştere şi să modeleze regulile şi normele pentru utilizarea paşnică şi responsabilă a spaţiului”, a spus Nelson, într-un comunicat publicat de Administraţia Naţională pentru Aeronautică şi Spaţiu (NASA).
SUA vor colabora pentru acest proiect cu parteneri internaţionali, inclusiv cu Rusia, pentru a continua cercetările efectuate în laboratorul orbital pe parcursul acestui deceniu. De altfel, Rusia şi Statele Unite au cooperat strâns la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale de mai bine de două decenii.
Staţia ar urma să funcţioneze până în 2030 dacă va fi aprobată de parteneri internaţionali şi finanţată de Congresul SUA. În prezent, Congresul a aprobat finanţarea până în 2024.
Și agenţia de presă Interfax a anunțat anterior că Rusia şi Statele Unite vor continua să lucreze împreună pe ISS după 2024, citând un înalt oficial al agenţiei spaţiale ruse Roscosmos.