Am primit, recent, de la un confrate critic, din Alexandria (în materie de cultură nu există conceptul de periferie, de marginalitate, centrul și provincia fiind părți ale aceleiași sfere, „al cărui centru se află pretutindeni, iar circumferința nicăieri”, cum spunea un alt confrate, Ioan F. Pop, iar cele două realități conceptuale mai degrabă se reconfigurează, se întrepătrund, schimbându-și adesea, în chip neașteptat, statutul), Stan V. Cristea, o carte care m-a pus pe gânduri: „Eminescu. Reflectări în imaginarul actualității. Cronici literare”, (Ed. Aius, Craiova, Colecția Exegesis, 2024), cuprinzând un număr 16 cronici la cele mai noi cărți despre Eminescu, apărute în spațiul public, în fapt doar un mic eșantion din exegeza eminesciană a ultimilor ani. Cum orice selecție critică este, inevitabil, și subiectivă, am acceptat cu plăcerea provocarea autorului de a se concentra pe două aspecte, am spune adiacente cercetării eminescologice în ansamblul ei, respectiv biografia și gazetăria, ambele (încă) de mare actualitate, dacă judecăm după valurile de cerneală consumate în zilele noastre pe aceste teme. Dacă despre eminescianism, ca fenomen distinct al istoriei noastre literare, termen pus în discuție , ca atare, încă din 1901, de Alexandru Vlahuță, în textul său rămas celebru, „Curentul Eminescu”, suntem de acord că reprezintă expresia cea mai înaltă a geniului românesc, respectiv: „Ceea ce va rămânea pururi din Eminescu, în afară de frumusețea gândurilor, adâncimea și sinceritatea simțirii lui, ceea ce va trăi în fiecare vers românesc, ce s-a scris și se va scrie de la Eminescu încolo, acea complexitate puternică a limbii renăscute sub condeiul maestrului, acea croială nouă, particulară, a frazei, a dicțiunii. Da, acesta este marele curent care pornește într-adevăr de la Eminescu, etc, etc”, ceea ce rămâne încă în zona subiectivismului este însă eminescologia, termen intrat în vocabularul nostru critic, și chiar curent, drept știința cu aplicație directă la viața și opera lui Eminescu, în bună parte chiar conținutul volumului analizat aici. Folosit cu „elegantă ironie” de Doru Scărlătescu în cartea sa „Eminescu și ispitele eminescologiei” (Ed. Junimea, 2019) termenul eminescologie are, inevitabil, de la G. Călinescu încoace, care i-a defăimat consecvent pe eminescologi și știința lor, și un conținut ușor peiorativ, constituind, la modul ideal, un fel de „înjurătură hermeneutică”, altfel zis: „Se cheamă eminescolog un publicist care, fără să se fi ilustrat în orice domeniu al culturii (ba uneori e cu totul refractor ei) se așează ca mușița etc, etc”.
Ilustrând categoria eminescologilor de ocazie, G. Călinescu îi menționeză pe Octav Minar („Unul din viermii care rod din scrisul lui Eminescu”), dar și pe alți „iluștri” publiciști, azi uitați, precum N. Zaharia „incultul”, pe editorul I. E Torouțiu („un tipograf impulsiv, cu pretenții de cultură, și alții ca el”), și cu deosebire pe blăjeanul Alexandru Grama, poate cel mai „odios” detractor al lui Eminescu, dar și pe alții, ale căror nume nu merită a mai fi pomenite. Desigur, în perioada când G. Călinescu făcea aceste observații, respectiv înainte de publicarea celor două cărți dedicate „Vieții” și, respectiv, a „Operei lui Eminescu” știința eminescologiei era încă „în fașă”, dar nici azi, judecând după unele manifestări excentrice, nu e prea departe de straiele adolescentine. Așadar, ferindu-se instinctiv de eminescologia pur factuală, cartea lui Stan V. Cristea face transferul de la eminescianism, fenomen literar înțeles ca stare de spirit, trăire și simțire întru Eminescu, la noua eminescologie, dând statut de știință stătătoare unui domeniu cu totul sensibil al cercetărilor, ce includ marea publicistică eminesciană, dar și „miturile” curente despre „românul absolut”.
Meritul principal al cărții lui Stan V. Cristea este, așadar, lărgirea cercului „strâmt”, până mai de curând, al eminescologilor consacrați, precum Theodor Codreanu, ori Nicolae Georgescu, în speță, ambii cu merite deosebite în promovarea imaginii lui Eminescu în „Politică și poezie”, după titlul prescurtat al cărții publicată de N. Georgescu, în 2022, la Ed. Bibliotheca, din Târgoviște, cu nume noi precum Tudor Nedelcea, Constantin Cubleșan, deosebit de activ mai ales în zona eminescianismului critic, Cassian Maria Spiridon, pe linia revalorificării gazetăriei politice, și Zenovie Cârlugea, în acest „club intim ” de exegeți fiind incluși și doi teleormăneni (căci tot vorbeam despre „centru și provincie”), respectiv Iulian Bitoleanu, membru al UZPR, Filiala Presa Culturală, și el cu o carte tot despre „Eminescu, jurnalistul cultural complet”, cum altfel?, (Iași, Ed. Institutul Național, 2019), dar mai ales criticul Ana Dobre, de data asta cu o cercetare multidisciplinară despre „Eminescu – prezentul etern” (Rm. Sărat, Ed. Rafet, 2024). Toate aceste studii și exegeze, amintite și comentate de Stan V. Cristea, ilustrează nivelul înalt al eminescologiei generale de la noi, disciplină situată la o distanță galactică de modelul falșilor eminescologi, mai degrabă niște eminescofili strecurați printre adevărații specialiști, care ne mai strică uneori plăcerea lecturii, mârâind cu un fanatism și moralism excesiv la orice presupusă atingere a gloriei eminesciene, dispuși, la nevoie, și la cele mai deșănțate elogii care îl așează pe Poetul național în rândul marilor economiști, de pildă, ori al fizicienilor, sau astronomilor, de parcă nu le-ar ajunge literatura, asta în condițiile când o simplă lectură a seriei „Opere”, ediția Perpessicius, a Academei Române, le-ar fi de ajuns să se lămurească asupra naturii și destinației acestor texte particulare din creația eminesciană.
Recent, pe 26 septembrie a.c. la Biblioteca Centrală Universitară a avut loc, în cadrul manifestării Strada de C`Arte, lansarea antologiei de publicistică politică „Mihai Eminescu: 135, Basarabia și Bucovina”, realizată de doi cunoscuți istorici literari, reputați eminescologi, Cassian Maria Spiridon și Ioan Cristescu, o acțiune ce vine în spijinul ideilor avansate de Stan V. Cristea în cartea sa, respectiv faptul că avem o nouă generație de eminescologi, gata să continue cercetarea fundamentală în descifrarea operei eminesciene. Cu acest prilej, Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române a anunțat că pregătește deja, în cadrul Muzeului, un colectiv de cercetători care să elaboreze o nouă ediție a „Operelor ” lui Mihai Eminescu, alta decât ediția „clasică”, a lui Perpessicius, asta pe temeiul că fiecare generație ar trebui să aibă „Eminescul” ei. Semnificativ, întâlnirea a fost organizată de UZPR, prin grija d-nei Mădălina Corina Diaconu, secretarul General al Uniunii, și a reunit câțiva reputați jurnaliști, unii chiar membri și foști lideri ai organizației noastre, care au comentat semnificația retipăririi acestor texte politice ale lui Mihai Eminescu, pe teme atât de sensibile, cum ar fi situația din Basarabia (istorică) și din Bucovina (de Nord), în contextul conflictelor actuale multi-statale. Au avut intervenții substanțiale jurnalistul și realizatorul tv. Mihai Tatulici, scriitorul și jurnalistul cultural, cum s-a autodeclarat adesea, Ștefan Mitroi, publicistul Valeriu Matei, luptător pentru cauza Unirii din R. Moldova și actual Director General al Editurii Academiei Române și, evident, gazdele, Ioan Cristescu și Mireille Rădoi, directorul Bibliotecii Centrale Universitare din București. Manifestarea a fost onorată și de o masivă prezență a conducerii UZPR, în frunte cu președintele Uniunii, dl. Sorin Stanciu. Cu acest prilej, Mădălina Corina Diaconu a anunțat că pe viitor vor avea loc trimestrial astfel de acțiuni, dezbateri, conferințe, lansări de carte pe teme de actualitate, inclusiv legate de opera jurnalistică, și nu numai, a lui Mihai Eminescu, totul într-un cadru academic, urmând să fie găzduite fie de Academia Română, fie de Biblioteca Centrală Universitară, sau de alte instituții de prestigiu din capitală, sau din țară. Dacă la aceasta adăugăm reluarea, din luna septembrie, a derulării „Seratelor Eminescu”, stagiunea de toamnă 2024-2025, în organizarea Filialei „Cronica Timpului”, cu contribuția trupei Teatrului NostruM a UZPR, condusă de Claudia Motea, membră a Uniunii, precum și apropiata (pe 21 octombrie, curent, la Sediul UZPR) ceremonie de acordare a Trofeelor anuale „Eminescu”, ale Revistei „Eminesciana”, ce apare sub egida Uniunii, în cadrul căruia va fi inițiat un dialog literar-jurnalistic trans-frontalier, între Viena,București și Waterbury, Connecticut (SUA), cu participarea unor invitați speciali, din aceste localități, membri ai Uniunii, se poate spune că UZPR e chiar în plină acțiune de resurecție a eminescianismului cultural și jurnalistic, la un nivel profesionist.
Marian Nencescu
șef Filială Presa Culturală
