La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod a hotărât ca Duminica a doua după Rusalii să se numească, până la sfârșitul veacurilor, „Duminica Sfinților Români”.
În această duminică sunt pomeniți toți sfinții „plămădiți de evlavia neamului românesc” – cum precizează actul sinodal – adică martiri, mărturisitori, cuvioși, preoți, ierarhi și credincioși care au strălucit prin credința lor puternică în Dumnezeu, prin viața morală curată și care au primit cununi de slavă în cer.
Poporul nostru dreptcredincios a dat Bisericii numeroși sfinți chiar în vremurile de început ale creștinismului. Numărul și adesea, numele lor, au rămas învăluite în taină, însă ei nu au lipsit niciodată dintre fiii și fiicele poporului român, în toate provinciile românești.
Întemeiată de către Sfântul Apostol Andrei, Biserica noastră a răspândit cuvântul Evangheliei Domnului Hristos peste toate plaiurile românești: „Fiți, dar, voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este” (Matei 5, 40).
Această chemare la sfințenie a devenit „idealul moral” al înaintașilor noștri, din rândul cărora s-au ridicat sfinții români, pe care îi cinstim în această dumincă. „Acești sfinți – scria mitropolitul Nicolae Mladin – sunt podoaba cea mai frumoasă a Domnului și podoaba Bisericii” și dovada că „Biserica naște și crește sfinți”.
Sfinții români, știuți și neștiuți, au fost oameni ai ascezei, ai rugăciunii și ai smereniei, făclii aprinse de iubirea pentru Hristos și pentru semeni, călăuzitori și însoțitori ai credincioșilor pe cărarea Împărăției lui Dumnezeu. Ei au propovăduit Evanghelia, au ridicat biserici și mănăstiri, au tradus Biblia și cărțile Sfinților Părinți, au menținut credința în fața persecuțiilor, nu puțini jertfindu-și viața pentru Hristos și pentru Sfânta Sa Biserică.
Din rândurile Sfinților Români fac parte și apărătorii dreptei credințe care au viețuit în vremea regimului comunist-ateu, prigoniți în „lagăre, închisori și deportări”.
Cu familiile și viețile distruse, batjocoriți și umiliți, bătuți și omorâți prin împușcare ori în urma chinurilor inimaginabile pe care le-au suferit, acești pătimitori contemporani au trecut prin cumplitele încercări ale torționarilor comuniști cu ajutorul lui Dumnezeu, al rugăciunii neîncetate, a spiritului de comuniune și de întrajutorare.
Moaștele lor ocrotesc și sfințesc pământul frământat al patriei, „de la Nistru, pân’ la Tisa, din Hotin pân’ la mare, din Boian la Vatra Dornei…, din Sătmar pân’ în Săcele…, de la Turnu-n Dorohoi”, din Banat în Bucovina, din Dobrogea până în Crișana.
Sfinții Români sunt, până la sfârșitul veacurilor, modele de sfințenie, de trăire autentică a învățăturii creștine, de urmare a lui Hristos pe drumul Crucii, de iertare și de promovare a valorilor morale și a identității noastre bisericești și naționale.
Cinstindu-i în această duminică a doua după Rusalii, prin rugăciune și cântare duhovnicească, plecăm smeriți genunchii inimilor noastre, spunând: „Toate cetele Sfinților, rugați pe milostivul Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre”.
Preot Ionel Popescu / UZPR
