Curtea școlii cu terenul ei de sport n-are cum să stea în contra vântului care bate prin sistemul nostru educațional: vântul externalizării activităților, al debarasării inclusiv de răspundere față de beneficiarii sistemului, al compensării subfinanțării de pe unde se poate. Când asigurarea unui pachețel de mâncare dacă nu a unei mese de prânz elevilor se află într-o eternă pilotare, când școală după școală se zice că nu se poate organiza în școală, însă se vede că se poate organiza peste drum de școală de câte cineva din aceeași școală, când e de perspectivă imediată ca susținerea tezei să nu mai fie treaba școlii, ci să fie înlocuită cu un serviciu prestat din exterior, iar pe durata unui an școlar să fie valabilă încheierea și numai a unui rând de medii, când încredințarea funcției de director de școală aduce a recrutare de tip HR, când sunt ani de când taberele școlare au fost scoase de sub tutela Educației, pare în contra naturii să nu fie valorificată cumva și curtea școlii.
Terenul de sport din curtea școlii poate fi închiriat până-n toiul nopții, că solicitări sunt cu duiumul. Pe valorificarea în acest fel a curții școlii de către oricine se poate conta cât de cât în acoperirea nevoilor financiare ale școlii și atunci pare nefiresc să fie legiferată desfășurarea acolo fără bani a unor activități pentru copii.
Acceptarea selectivă pe terenul de sport al școlii (ca și în sala de sport, în bazinul de înot, în sala de festivități) a doritorilor din afara școlii poate fi socotită în aceeași categorie cu acceptarea în școală cu activități, programe, proiecte, parteneriate etc. a unor ONG-uri și a altora nu.
Totuși, un articol de lege, nu o lege
În același timp, în contextul actual, este de luat seama cu obiectivitate la două aspecte:
- „Legea” despre care se vorbește la zi că ar permite accesul copiilor în curtea școlii în afara orelor de școală, care a fost respinsă, vizează, de fapt, un singur articol dintr-o lege existentă – este un proiect de lege „pentru modificarea art. 6 alin. (9) din Legea educației fizice și sportului nr.69/28.04.2000”. Articolul de lege actual spune că „bazele și instalațiile sportive proprii pot fi puse la dispoziție, gratuit sau cu plată, comunităților locale, persoanelor fizice sau juridice interesate, cu obligația respectării desfășurării normale a programelor și activităților de învățământ și ale cluburilor sportive școlare și universitare”. Așadar, posibilitatea gratuității există și în prezent, însă doar teoretic, pentru că în realitate copiilor, și ei „persoane fizice”, nu le vine rândul niciodată să intre gratuit pe bazele sportive, când pentru intrări de acest fel cică se ajunge uneori la veritabile licitații. În aceste condiții, inițiativa legislativă de fixare în mod explicit a gratuității pentru adolescenți și copii poate fi socotită justificată.
- În iureșul nemulțumirii față de respingerea proiectului de lege pentru modificarea articolului de lege în discuție, este „măturată” o justificare a respingerii deloc de ignorat – aceea a răspunderii față de integritatea copiilor și adolescenților aflați în curtea școlii în afara orelor de școală. Îngrijorarea este îndreptățită. Întrebările de felul cine răspunde de integritatea fizică a minorilor de pe teren, de integritatea dotărilor aflate într-un inventar, de apariția unor probleme de relaționare ad-hoc, de prezența altor persoane decât a unora din categoria vizată de lege, toate aceste întrebări își au rostul.
Lege perfectibilă în sensul normalității
Discutată la această oră juridic, educațional și emoțional, prezența copiilor pe terenul de sport din curtea școlii în afara orelor de școală ține de normalitate. Ca anormale apar starea actuală și nevoia de fixare prin lege și nevoia de argumentare. Piedica în calea accesului liber al școlarilor la ceva ce aparține școlii s-a insinuat doar de ceva timp. Cu niște ani în urmă, un director de școală își mărturisea nostalgia după vremea când copiii din cartier băteau mingea-n curtea școlii și tot el zicea că zău dacă știe de unde până unde a apărut interdicția asta.
La zi, independent de tema accesului în curtea școlii și pornind de la o cu totul altă problemă, ministrul sportului, Eduard Novak, spunea ceva cum că Legea educației fizice și sportului „este destul de învechită, nu mai corespunde actualelor cereri”.
Florin ANTONESCU / UZPR
din revista Tribuna învățământului
