Un oaspete perpetuu 

Mi-a fost deseori oaspete. 

De fiecare dată când ne întâlnim parcă ar fi  sărbătoare, fără să înțeleg cum anume se insinuează și crește acest sentiment care nu se naște oricum, oriunde, oricând, dar care, iată, în preajma domniei sale mă învăluie și mă înveșmântează cu împăcare, îmbogățindu-mă cu inefabilul bucuriilor neașteptate. Așadar, nu am o explicație pentru această senzație, știu doar că și alții, mulți alții simt la fel, așa că e mai puțin important cum se întâmplă miracolul, căci am zice că e vorba de un miracol, dacă suntem oameni și credem în miracole, important este că se întâmplă. 

Musafir dorit în multe locuri și împrejurări dintre cele mai diverse, dar întotdeauna cu chintesență spirituală, m-a onorat mereu cu o modestie armonioasă, demnă și neostentativă, încurajatoare în orice caz.  

Am învățat, cred, din delicatețea fiecărei prezențe a domniei sale la diferite evenimente, cât aș fi putut deprinde dintr-un mănunchi de manuale, de cea mai exigentă pedagogie universal-valabilă. De altfel, sunt convins că harul apropierii de ceilalți, cu care divinitatea l-a înzestrat cu o generozitate de invidiat, l-a ajutat și continuă să-i fie fundament și corolar în tot ce întreprinde. De când i-am descoperit cărțile, întâlnirea cu omul petrecându-se mai târziu, m-am considerat un norocos. Timpul, cu realitatea pe care o poartă curgerea sa, indiferent etern la sensibilități și pretenții omenești, avea să-mi confirme.  La sediul editurii Detectiv Literar, la diverse lansări de carte la care am avut onoarea să-l invit, lumina rostirilor sale cuprindea de fiecare dată auditoriul sub cupola unui curcubeu de înaltă tihnă, cum de altfel l-ar cuprinde și în aceste clipe, dacă vrăjmășia periculosului virus nu ne-ar însingura, desigur, pentru moment, spre a ne uni curând mai puternic.