◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.11.2024

Radio Cernăuți – 4 ani de la înființare de Ziua Națională a României

La mulți ani! Radio Cernăuți – 4 ani de la înființare de Ziua Națională a României

La mulți ani! Radio Cernăuți – 4 ani de la înființare de Ziua Națională a României

De Ziua Națională a României, exact cu patru ani în urmă, la 1 decembrie 2015  pe pagina Agenției BucPress a fost lansat postul de Radio Cernăuți – primul și unicul post de radio din Ucraina care emite 24 de ore din 24 în limba română.

Echipa Radio Cernăuți aduce mulțumiri tuturor celor care au fost și sunt alături de noi pe parcursul celor patru ani de zile. Menționăm, în primul rând, ascultătorii noștri fideli din regiunea Cernăuți, dar și cei din zonele istorice – Maramureșul din dreapta Tisei și sudul Basarabiei. Suntem recunoscători prietenilor de la Chișinău, Bălți, Suceava, București, Brașov, Cluj, Slatina, Timișoara, Iași, Botoșani, Rădăuți, Siret, Galați, Slobozia, Caransebeș, Constanța, Slatina, Timișoara, Kiev, Harkov, din state îndepărtate: Marea Britanie, Italia, Spania, Israel, SUA, Argentina, Austria, Franța, Federația Rusă, Belgia, Germania, Canada, China, Grecia, Singapore, Irak, Iran, Australia, Japonia  ș.a. – tuturor românilor, tuturor bucovinenilor, herțenilor și nord-basarabenilor, care se află departe de ținutul natal, însă sunt aproape de casa părintească cu sufletul, cu gândul, cu cugetul.

În acești patru ani de activitate Radio Cernăuți a difuzat doar muzică românească, a realizat emisiuni în direct dedicate situației românilor din Ucraina și de pretutindeni, ediții de știri zilnice despre românii din regiunile Cernăuți, Odesa și Transcarpatia, investigații jurnalistice, emisiuni pe teme politice, culturale, dedicații muzicale, a preluat cele mai reușite emisiuni în limba română în cadrul unor parteneriate semnate în premieră de presa românească din Ucraina (prin Centrul Media BucPress) cu RFI România, Radio Ucraina Internațional cu Societatea Românească de Radiodifuziune – Radio România Internațional, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Radio Trinitas, Radio Lumina, Radio Bucovina și Radio Tisa.

Pe parcursul acestor ani, pas cu pas, ne-am apropiat de inimile și sufletele românilor de pretutindeni. Așadar, ne puteți asculta pe pagina Agenției de știri BucPress, pe pagina Radio Cernăuți, în rețeaua globală TuneIN sau pe gadgeturi (telefoane mobile, tablete): sistemul iOS sau Android – cu ajutorul aplicației Radio Cernăuți.

Merită menționat faptul că Radio Cernăuți a fost lansat în 2015 de Liga Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuți în cadrul unui proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. În momentul de față, Radio Cernăuți face parte din trustul de presă BucPress, bucurând ascultătorii cu emisiuni de suflet. Au devenit deja tradiționale și general cunoscute emisiunile „Dor de unde am plecat” de o popularitate crescândă și o audiență maximă (realizator – Vitalie Zâgrea), „Cernăuți – melodii de neuitat” (realizator – Mariana Struț), „Axa politică” (realizator – Marin Gherman), „Lecturi sonore”  (realizator – Adriana Moca), „Povestea de seară”, „Autografe populare”, „Dialoguri bucovinene”, „Hituri moderne la Radio Cernăuți” ș.a.

Alături de celelalte organe de presă ale Centrului Media BucPress, asociație a jurnaliștilor români din Ucraina (revista de gândire românească „BucPress”, postul BucPress TV, Agenția de știri BucPress), Radio Cernăuți va continua să informeze zilnic românii de pretutindeni despre actualitatea social-politică și culturală a comunității românești din Ucraina, o consolidare a pozițiilor trustului BucPress în spațiul informațional din estul Europei fiind o prioritate a echipei noastre. În anul 2019 Radio Cernăuți a beneficiat de susținerea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, căruia îi aducem mulțumiri speciale.

De Ziua Națională a României le spunem tuturor românilor „La mulți ani!” Hai să dăm mână cu mână cei cu inima română, sărbătoarea națională să unească toata suflarea românească. La mulți ani România, la mulți Radio Cernăuți!

Dragi prieteni, vă invităm duminică, 1 decembrie 2019, de Ziua Națională a României și de ziua Radio Cernăuți să împărtășim împreună bucuria acestor frumoase sărbători.

Dr. Marin Gherman, președinte al Centrului Media BucPress

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *