Municipiul Botoșani găzduiește duminică, 4 noiembrie 2018, o nouă ediție a Campionatului Balcanic de cros. Competiția este organizată de către Federația Română de Atletism și este dedicată juniorilor, tineretului și seniorilor.
La această întrecere s-au înscris 99 de sportivi din opt țări: Turcia, Serbia, Albania, Bulgaria, Republica Moldova, România, Ucraina și Macedonia.
Se va alerga la feminin și masculin, la individual și pe echipe. Fiecare echipă va fi formată din patru sportivi, dar numai trei vor puncta în clasament.
România va fi reprezentată la această întrecere de următorii sportivi: Angela Veronica Olenici, Loredana Viziteu, Yasmina Tămășilă, Antonia Gabriela Bodnariuc, Adrian Garcea, Mihai Cochior, Cătălin Tecuceanu, Peter Daniel Herman, Alina Dumitrița Butnariu, Oana Diana Miruna Ivăncescu, Cristina Daniela Bălan, Julia Milena Augsburger, Dorin Andrei Rusu, Nicolae Marian Coman, Laviniu Mădălin Chiș, Ionuț Valentin Drăgușin, Roxana Elisabeta Bîrcă, Cristina Simion, Claudiua Prisecaru, Paula Claudia Todoran, Ilie Alexandru Corneschi, Marius Marian Bușcă, Ștefan Iulius Gavril, Gabriel Cristian Luțic.
Campionatul Balcanic de cros se va alerga în Pădurea Rediu, iar primul start se va da la ora 10:00.
Competiția de la Botoșani reprezintă și un ultim test în vederea participării la Campionatul European de crosde la Tillburg (Olanda), din 9 decembrie 2018.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.11.2024