Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduită de Biserică în amintirea apariţiei Maicii Domnului în biserica din Vlaherne şi se sărbătoreşte în prima zi a lunii octombrie.
Pe 1 octombrie 911, se făcea priveghere în biserica Vlaherne, pentru salvarea cetăţii care era asediată.
La ora patru dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi. Sfântul Acoperământ era ţinut în mâini deasupra capetelor credincioşilor. În jurul ei se aflau apostolii, sfinţii şi mucenicii. Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său iubit, Epifanie: „O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?” Iar Epifanie a zis: „O văd, Părinte, şi mă minunez!”.
Acesta este evenimentul pe care îl prăzăluieşte Biserica astăzi, spre a ne aminti că prin nevoinţă şi rugăciune, putem primi şi noi, în greutăţile vieţii noastre, neîncetatul ajutor al Maicii Domnului.
Amintim că 1 octombrie este şi Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. Ea a fost stabilită în mod oficial în sesiunea ONU din decembrie 1991, la propunerea lui Arghir Anastasios, profesor la Universitatea din Atena.
Doxologia.ro redă „Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului”: „Troparul, glasul al 4-lea – Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, şi căutând către prea cinstită icoana ta cu umilinţă grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre. – Condac 1 – Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului şi a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne şi se rugă pentru cei din întuneric, acesteia şi noi, cu credinţă şi cu umilinţă, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăveşte-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!”.