DANIELA GUMANN
A fi şI a avea…înţelegere şi accepţiune…
„Scrierile mele sunt numai mărturisiri din realitatea cotidiană, din viaţa trăită”, spune Daniela Gumann, autoarea volumului „Crăciunul care mi-a schimbat viaţa”. Un volum în care este vorba despre oameni şi fapte, scris într-un mod tranşant, până la exclusivismul datorat experienţei proprii în desăvârşita putere de a înţelege…
La construcţia acestui volum au stat la bază mai multe chestiuni. În primul rând condiţia cvasi autobiografică a autoarei, care trăind de ceva timp în acest mediu de badante (şi ca experienţă proprie, şi ca femeie de afaceri în acest domeniu!) a cunoscut numeroase persoane al căror destin s–a altoit pe alte pământuri, departe de ţinuturile natale. Cititorul va vedea că acest fapt dă o veridicitate deosebită textului, aşezându-l în coordonatele reale ale întâmplărilor.
Apoi titlul romanului “Crăciunul care mi-a schimbat viaţa” arată credinţa în Dumnezeu, dând o nuanţă profund creştină acestei sărbători, împodobind-o cu tradiţiile ce-şi trag sorgintea de demult şi, ca o consecinţă, fixează surpriza momentului neaşteptat când începe această poveste.
Şi iată că, în subsidiar, în componenţa întâmplărilor, se insinuează un vechi proverb românesc. Desfăşurând succint acţiunea romanului, cititorul va constata că: “Tot răul este spre bine!”
Povestea începe la Iaşi, în zilele Crăciunului din anul 2000. Să vedem…
Familia Vasiliu, onorabilă şi aparent bine închegată, oarecum înstărită, cu o casă frumoaă… Carmen, 49 de ani, soţul ei, Robert şi fiica lor Angela, elevă încă, fire neconformistă, ea are un prieten la care înnoptează uneori cu acceptul părinţilor… Zi de Crăciun, brad împodobit şi cadouri surpriză, preparate speciale pentru masa festivă… Rămaşi singuri la o cafea, Robert îşi anunţă intempestiv soţia că acum, după 20 de ani de căsnicie, va înainta divorţ pentru a se căsători cu Mara, iubita lui, pe care o va aduce în casă. Despre acest fapt ştie şi fiica lor, care îi este alături. Total surpinsă, Carmen renunţă la tot şi în câteva zile pleacă, angajându-se în Italia, ca îngrijitoare bătrâni, badantă, la doamna Rafaela din Roma, fără a comunica familiei unde se află. După ceva timp, devine însoţitoare pentru doamna de Vasco, mama doctorului Francesco Vasco. Stăpână a unui castel foarte vechi, aceasta este o persoană stilată, care, impresionată de biografia româncei cu studii universitare, nevoită să muncească astfel, îi oferă o bogată viaţă intelectuală şi încurajează relaţia acesteia cu fiul său. Peste câţiva ani, atunci când Angela îşi invită mama la căsătoria sa, Carmen vine la nuntă însoţită de Francesco, cel care o iubeşte şi o cere în căsătorie. Întâlnirea celor două cupluri, Robert-Mara şi Carmen-Francesco, decurge civilizat. Aceasta este povestea din roman…
Avem o scriere epică, dar în acelaşi timp dramatică prin dinamica neaşteptată a acţiunii, în care o întâmplare mai mult sau mai puţin reală construieşte prin pana autoarei un melanj surprinzător, cu formula atât de bine cunoscută de poveste în poveste, din care cititorul află relaţia dintre Carmen şi Robert, povestea lui Francesco, bărbat divorţat şi, desigur, povestea de iubire ce se înfiripă între Carmen şi Francesco. Personaje de o anumită vârstă, a căror trăire intimă, viaţă interioară, se aşterne ca o fereastră a sufletului deschisă psihologiei analitice, în care, cu obiectivitate perfectă, autoarea Daniela Gumann prezintă comportamentul oamenilor, fără a judeca pe nimeni, neputându-se extrage atitudinii de simpatie, comprehensiune faţă de ceilalţi, pe care o manifestă cu seriozitate pentru a spune ceea ce are de spus. Totul sugerat de dialogul bogat reprezentat, ceea ce dă un ritm alert romanului.
A fost necesar ca autoarea însăşi să fi trăit acea atmosferă pentru a crea tipologii atît de veridice, precum Carmen, eroina romanului, doamna Coca, fosta profesoară de chimie, Virginia, intermediara din Italia, doamna Rafaela şi doamna de Vasco, cele care au nevoie de ajutor. Şi, mereu alături, chipul şi glasul sfătuitor al mamei, care de dincolo de viaţă îi veghează drumurile. Intenţia de a realiza astfel de tipologii, atât de veridice, cere din partea autoarei calităţi de grup. După o experienţă personală în domeniu, prozatoarea Daniela Gumann se simte ca făcând parte din grup şi de aici rezultă înţelegerea cu care se apropie de toate trăirile personajelor sale, înţelegându-i fiecăruia comportamentul, fie el pozitiv sau negativ. Dramatismul psihologic al personajului principal elimină tot ceea ce ar fi putut fi convenţional şi doar atât. Carmen are îndoieli, îşi caută propriile vini ce ar fi putut genera un astfel de deznodământ şi se compară cu ceilalţi migranţi. Dar, nu! Un fel de infirmitate socială cauzată de necesitatea de a pleca departe de casă, determină un anumit comportament al oamenilor (al personajelor, în cazul acestui roman), care, categoric, se manifestă altfel decât de obicei, aflându-se în alt mediu, total diferit de cel de acasă, cu care erau obişnuiţi şi primind, desigur, o altă stare socială, uneori pozitivă sau negativă.
Scriitoarea Daniela Gumann creează personaje bine structurate, care relevă o lume corect concepută de autoare, care analizează raporturile dintre oameni cu o putere realistă a zugrăvirii vieţii lor sufleteşti. O viaţă în care predomină nostalgia dezrădăcinării, influenţată masiv de locurile şi condiţiile noi de trai, în dorul de casă cu tot ceea ce înseamnă acest lucru: familie, iubiri, ţinuturi natale, tradiţii, amintiri şi speranţe.
Autoarea scoate toate aceste simţăminte din sanctuarul sufletului său şi, în cărţile sale, pline de o infinită fineţe, le ataşează cu tandreţe personajelor pe care le înţelege şi le iubeşte. Sentimentele sale de empatie vibrează profund în faţa marilor probleme de viaţă cu care se confruntă aceşti oameni. Este adevărat că rareori îşi poate refuza un fel de instinct al compensaţiei, dar întotdeauna despre femeie şi sentimentele inspirate de ea, autoarea alege doar ceea ce este curat, fără nuanţe impudice, ca într-o solidaritate omenească, normală în neamul şi grupul celor dezmoşteniţi.
Scriitoarea Daniela Gumann este solidar alături de fiinţele a căror poveste o cheamă prin scrisul său. Mame care muncesc departe de ţară pentru a asigura un trai mai bun copiilor rămaşi acasă, mai îndestulaţi poate cu jucării şi dulciuri, dar mai sărăciţi de căldura părintească. O sărăcire ce lasă urme adânci în sufletul lor fraged, căpătând adesea nuanţe contorsionate. Femei deziluzionate de o iubire înşelătoare şi care se aruncă în necunoscut cu speranţa unui alt destin mai fericit.
Stilistic, menţionam modul alert al dialogului bogat, însoţit de descrierile de interioare ale caselor în care trăieşte eroina şi a locurilor istorice, monumentelor, pe care le vizitează. Nu lipseşte nici împletitura de constatări şi reflecţii auctoriale, pline de emotivitate faţă de migranţi, ori pentru tinerii din “generaţia fulgilor de zăpadă” şi faţă de cei aparţinând altor neamuri; nici comparaţiile de natură politică (atât cât aceasta a influenţat destinul atâtor oameni). Şi, în mod deosebit, despre amintirile din copilăria sa, când vizitele la bunicii conturau adevăratele valenţe ale sărbătorilor tradiţionale. Dacă la toate acestea adăugăm amănuntele legate de modul în care decurge o afacere în malaxorul căreia a intrat Carmen (vezi episodul cu Virginia, intermediara a cărei cupiditate scoate în evidenţă partea neplăcută a lucrurilor), nici nu putem hotărî cât din această scriitură este, pur şi simplu, roman sau caracterul său de roman social devine un adevărat manual de învăţătură.
Daniela Gumann este un scriitor interesant şi atrăgător prin tematica mereu actuală cuprinsă în romanul “Crăciunul care mi-a schimbat viaţa”, un volum peste paginile căruia cititorul nu poate trece nepăsător. Am mai întâlnit aceeaşi preocupare şi în volumul “Îngrijitoarea – o poveste de viaţă trăită”. Şi, iată acum, un alt fapt de viaţă, ce relevă un fel de sfadă cu aceste condiţii socio-profesionale impuse de vremurile actuale. O proză tandră prin înţelegerea totală, dar, în subsidiar, vehementă, protestatară, fapt ce-i dă o vigoare neaşteptată şi centrează totul pe un singur gând:“Nimeni nu poate defini fericirea. Pentru fiecare înseamnă altceva. Poate asta o face atât de specială. Vedeţi?! Pentru dumneavoastră fericirea înseamnă să ai, pentru mine, fericirea înseamnă să fiu.” Şi Daniela Gumann este hotărâtă să fie!…
Lucia Patrașcu Poet, prozator, publicist în reviste literare, lector, comentator şi prefaţator de carte.
