Nota Autorului: Absolvent al unor instituții de învățământ superior în domeniul jurnalismului și științelor comunicării, științelor inginerești și economice, istoriei, dreptului și a relațiilor publice, respectiv, în domeniul informațiilor, jurnalistul polivalent Romulus Cristea (1967 – 2020) a fost și va rămâne unul dintre cei mai importanți „revoluționologi” români post-decembriști, care într-o serie de publicații (articole și carți) a încercat să (re)stabilească adevărul istoric în dosarul Revoluției Române din decembrie 1989.
Mineriada care a adus România în pragul unui război civil (interviu)
Piața Universității a fost și rămâne un reper al universului democrației românești întrucât de acolo s-a dat startul spre o altă Românie, iar cei mai mulţi încearcă să se revendice fără drept ca provenind dinspre această mișcare, a declarat, într-un interviu acordat Jurnaliştii.ro publicistul Romulus Cristea, participant direct la tragicele evenimente din iunie 1990. De asemenea, acesta a publicat şi amplă lucrare dedicată „Pieţei Universităţii şi Mineriadei din 13-15 iunie 1990” în anul 2008.
Jurnaliştii.ro: Cum se vede astăzi la 29 de ani ziua de 13 iunie 1990? Cine a avut interes să aducă minerii la București?
Romulus Cristea: În data de 13 iunie 1990 autoritățile statului au intervenit violent și au pus capăt brusc, manifestației – maraton, declarată anticomunistă și care începuse în data de 22 aprilie prin ocuparea Pieței Universității. Au urmat două zile de teroare, 14 și 15 iunie 1990, perioadă cunoscută sub numele generic de mineriadă și care a rămas în conștiința oamenilor ca un act de teroare îndreptat împotriva populației. Manifestația din Piața Universității, din 1990, a rămas referința luptei pentru democrație și libertate în România post-decembristă. Deşi protestele au fost înăbușite și rezultatele alegerilor legislative din 20 mai 1990 au arătat că majoritatea populației avea simpatii pro-FSN, evenimentele de atunci au netezit, datorită simpatiilor iscate în mediile occidentale, drumul României spre democrație. Cu multe hopuri, dar a fost o cale fără de întoarcere pentru societatea românească.
Romulus Cristea: Bineînțeles cei care puteau, cei care dețineau pârghiile necesare pentru a declanșa o astfel de deplasare. Doar autoritățile oficiale, cei care preluaseră puterea și care erau sprijiniți de foștii coordonatori ai organelor de Securitate aveau o astfel de disponibilitate.În primul rând trebuie spus că nu a fost prima oară când s-a întâmplat acest lucru. Lumea a mai uitat, dar istoria a consemnat. Perioada de început a anilor 1990 a fost plină de frământări sociale și politice. Manifestațiile, mitingurile, grevele erau o permanență. Toate protestele, dar absolut toate au avut ca inițiator de declanșare cererea adresată autorităților de a se spune „adevărul despre revoluție”, despre teroriști, despre morții și răniții din decembrie 1989.
La aceasta s-au adăugat apoi, rând pe rând solicitări politice, economice, sociale și altele. Minerii au fost aduși să intervină, prima oară, în perioada post-decembristă împotriva mitingului partidelor de opoziție (în principal PNȚCD și PNL) din 28-29 ianuarie 1990. În dimineața zilei de 19 ianuarie 1990, câteva mii de mineri au sosit la București și s-au adunat în Piața Victoriei unde li s-au alăturat muncitori de la uzinele bucureștene. Au fost organizate mai multe „raiduri” prin București, fiind vizate sediile partidelor de opoziție. În 18 februarie 1990, în Piața Victoriei a avut loc o manifestație care fusese anunțată prin manifeste cu câteva zile înainte. Protestul anunțat ca având caracter anticomunist s-a transformat într-un protest anti-FSN și anti-Iliescu. La un moment dat, în zona Pieței Victoriei a apărut vice prim-ministrul de atunci, Gelu Voican Voiculescu, care s-a afișat ostentativ cu o armă automată, ceea ce a iscat foarte multă rumoare printre cei prezenți. Miile de manifestanți din Piață au luat cu asalt clădirea Guvernului și au ocupat-o. Și de această data, după lăsarea întunericului, forțele de ordine au intervenit brutal. Sute de oameni au fost arestați, atât cei prinși în interiorul Guvernului, cât și cei care rămăseseră prin zonele adiacente.
Noaptea târziu au fost aduși și 4.000 de mineri din Valea Jiului, care au acționat alături de soldați de la Ministerul Apărării Naționale și Poliție.În perioada 13-15 iunie a avut loc represiunea împotriva manifestanților din Piața Universității. În ziua de 13 iunie au acționat împotriva protestatarilor, pe lângă militari și poliţiști și mii de muncitori din București, în special de la IMGB. La Universitate și la Televiziune, se striga: „IMGB face ordine!”.
După ce luptele de stradă ajunseseră de necontrolat, se devastaseră și se incediaseră sediul Poliției Capitalei, Televiziunea, și două sediile ale SRI-ului, în ziua de 14 iunie, în jurul orei 3 noaptea au fost aduși cu sprijinul autorităților garnituri întregi de trenuri cu mineri. Odată cu sosirea minerilor lucrurile au luat-o razna, civilii prinși pe străzi erau bătuți măr și arestați, sediile partidelor de opoziție au fost devastate și parţial incendiate, sute și sute de opozanți, dar și oameni care nu aveau niciun amestec cu manifestațiile au fost ridicați de pe stradă sau de la domicilii și duși sub arest la sediul Poliției, la Guvern, la unități militare (Măgurele și Băneasa). Pe lângă cei peste 1.000 de reținuți, au mai existat și patru victime prin împușcare (la Ministerul de Interne și pe Calea Victoriei, lângă Casa Centrală a Armatei).
Jurnaliştii.ro: are au fost cauzele care au determinat acțiunea în forță a minerilor de atunci? Ce rol a jucat „Fenomenul Piața Universității” în declanșarea tragicelor evenimente de atunci?
Continuare pe jurnalul-bucurestiului.ro
