PERSONALITĂȚI MARCANTE ALE PRESEI ROMÂNEȘTI ( MAI 2019)
SPIRU HARET (15 februarie 1851, Iași- 17 dec. 1912, București), matematician, fizician, astronom, pedagog, ministru al Educației, cel mai mare reformator al școlii românești din secolul al XIX-lea, membru al Academiei Române (1892), profesor la Universitatea din București ( 1870-1910 ), om politic. În 1878, devine doctor în matematici la Sorbona, primul român care obține un doctorat la Paris. Polemist. Publică articole în oficiosul PNL Voința Națională despre aplicarea legii învățământului secundar și superior. A sprijinit apariția revistelor Convorbiri didactice, Învățământul primar, Revista generală a învățământului, Noua revistă pedagogică, Școala românească, Gazeta matematică (1895), A editat revista Albina (1897), care avea ca scop difuzarea cunoștințelor științifice la sate.
ION VINEA ( 17 aprilie 1895, Giurgiu – 6 iulie 1964, București), pseudonimul literar al lui Ion Eugen Iovanachi, poet, prozator, publicist și traducător. Licență în drept la Universitatea din București (1924), dar nu va profesa. Publică împreună cu Tristan Tzara și Marcel Iancu revista Simbol (1912). Colaborează cu poezii la Noua revistă română (1913) a lui C. Rădulescu Motru, apoi la Rampa, Facla lui N.D.Cocea, și Seara. Este unul dintre marii noștri gazetari interbelici. Polemist redutabil. Director al revistei Chemarea (1915). Promotor al avangardismului. Este redactor la Deșteptarea economică și socială, la Omul liber și la Adevărul. Fondează și conduce Contimporanul (1922-1932), revistă reprezentativă pentru avangardismul românesc. Revista a avut colaboratori celebri ( B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Ion Barbu), dar și străini (Paul Eluard, Robert Musil, Joyce, Trakl). Este director la ziarul Facla. Publică la Evenimentul zilei, Gândirea, Adevărul literar și artistic. Între 1938-1944, este președinte al UZP. Face traduceri dIn Shakespeare și Edgar Poe. În 1954, este înlăturat din presă din cauza colaborării la Evenimentul zilei, cotidianul lui Pamfil Șeicaru. În 1956, este arestat și anchetat. În 1977, apare Publicistica literară, iar în 1984, Săgeata și arabescul. Articole și pamflete. Opera literară. Poezii: Ora fântânilor (1964), Poeme (1969). Proză: Lunatecii , roman ( 1965), Venin de mai, roman (1971).
ION CLOPOȚEL ( 22 nov. 1892, Poiana Mărului, jud. Brașov-23 aug. 1986, București), profesor și ziarist, scriitor , sociolog, memorialist. Liceul ” Andrei Șaguna” din Brașov. Studii la Viena și Paris, la Universitatea din Budapesta. Licență în litere și filozofie. Profesor la Institutul pedagogic. Președinte al Sindicatului Presei Române din Ardeal și Banat, deputat de Făgăraș, deputat în Ministerul Apărării Naționale de la Alba Iulia, care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918. Gazetar de mare forță și talent. Redator, redactor-șef, director sau colaborator în redacțiile unor ziare: Românul din Arad, Drapelul- Lugoj, Gazeta Transilvaniei-Brașov, Patria-Cluj. Între 1914-1917, a colaborat la revista Pagini literare. Între 1921-1934, redactor pentru Ardeal și Banat al ziarelor bucureștene Adevărul și Dimineața. A înființat și condus revista Societatea de mâine (1924-1945), revistă social-politică și cultural-științifică foarte importantă în perioada interbelică. În 1934, se mută în București, în redacția ziarelor Adevărul și Dimineața. În 1944, e redactor-șef al ziarului Poporul din Brașov. În 1945, colaborator la revista Lumea nouă. Director în Ministerul Instrucției Publice. Director al Bibliotecii Centrale Universitare din București (1961).
NICOLAE T. ORĂȘANU ( 1833, Craiova, 7 aug. 1890, Negreni, Olt), poet, prozator, publicist, memorialist. A studiat la Școala de la Sf. Sava din București. Inspector, director la Monitorul Oficial, director la Imprimeria Statului. A participat la evenimentele din timpul Unirii Principatelor Române din 1859. A scris pamflete, versuri antidinastice și epigrame politice, publicate în volumul Iluștrii contemporani. A fondat o serie de gazete cu teme satirice. A fost redactor la Țănțarul, Nichipercea, Sarsailă, Urzicătorul. A colaborat la Dâmbovița, Resbelul ș.a. Ân 2007, a apărut volumul Satire, dicționar politic și alte marafeturi de București.
GHEORGHE PANU ( 3 martie 1848, Cluj -6 nov. 1910, București), avocat, ziarist, critic literar, memorialist, istoric, profesor și om politic. Studiază literele la Universitatea din Iași, studii juridice la Paris și Bruxelles, doctor în drept (1879). Membru marcant al „Junimii” din Iași, critic și istoric literar în cadrul „Junimii”, a publicat în „Convorbiri literare” prelegeri despre istoria românilor și despre importanța culturii noastre naționale. Între 1884-1886, a scos la Iași ziarul Lupta, care a continuat să apară și la București (1886-1895). Pamfletar, a publicat pamfletul antidinastic Omul periculos, care îl viza pe Carol I. Condamnat la închisoare, fuge la Paris. Ca om politic, a fost deputat (1881, 1888) și senator (1892). În 1888, și-a creat propriul partid, Partidul Democrat Radical. A promovat republicanismul, votul universal, antidinastismul, reforme agrare. drepturi pentru muncitori. A editat mai multe ziare: Lupta (1884), Cronica, Ziua ( 1896), Săptămâna (1891), a colaborat la alte publicații Convorbiri literare, Epoca, Epoca literară, Liberalul etc. Scrieri: Portrete și tipuri parlamentare (1892), Amintiri de la „Junimea”din Iași (1908, 1998).
OSCAR WALTER CISEK (6 dec.1892, București – 30 mai 1966, București), scriitor român de etnie germană, poet, prozator, diplomat și critic de artă, eseist, traducător. Studii în germanistică și istoria artei la Universitatea din Munchen. Articole și eseuri publicate în revista Gândirea. Important critic de artă în perioada interbelică. A contribuit la popularizarea curentelor modernist și avangardist din România anilor 1920. După 1930, a intrat în corpul diplomatic al Regatului României, fiind atașat cultural și de presă în Austria, Cehoslovacia și Germania, apoi consilier de presă la Ministerul Propagandei. Consul general al României la Berna, în Elveția (1946-1947). A colaborat și la publicațiile brașovene de limbă germană Kronstader Zeitung și Klingser, dar și la Ideea europeană, Contimporanul, Prager Pesse, Adevărul, Revista Fundațiilor Regale, Bukarest Lloyd, Cugetul românesc. A tradus din limba și în limba română creații literare. A fost închis de regimul comunist, apoi a fost reabilitat. A devenit membru corespondent al Academiei de Arte din R.D.G. Academia Română i-a acordat premiul „Ion Creangă”. A publicat Eseuri și cronici plastice, București, Editura Meridiane.
STELIAN POPESCU ( 18 februarie 1875, Lacu Turcului , jud. Prahova – 1953, Spania), jurist, om politic și ziarist, deputat în mai multe rânduri, ministru de justiție în mai multe guverne, președinte al „Ligii Antirevizioniste Române”. A condus ziarul Universul (1915-1945), unul din cele mai citite ziare din perioada interbelică, căruia îi dă o orientare de dreapta. Adversități din partea ziarelor social-democrate sau socialiste. A criticat guvernările din epocă, a intrat în conflict cu regele Carol al II-lea, l-a susținut pe mareșalul Ion Antonescu. Din inițiativa sa, între 1926-1930, a fost construit Palatul Universul, sediul redacției și tipografiei ziarului Universul. În 1944, se refugiază în Elveția, apoi în Spania. După al Doilea Război Mondial, a fost judecat și condamnt în contumacie la detenție grea pe viață. Fusese inclus în „lotul celor 14 ziariști”, alături, pintre alții, de Pamfil Șeicaru, Nichifor Crainic și Radu Gyr. acuzați că s-au pus în slujba propagandei fasciste sau hitleriste, susținând un regim odios.
ION MARIN SADOVEANU ( pseudonimul literar al lui Iancu – Leonte Marinescu), (15 ianuarie 1893, București – 2 februarie 1964, București), poet, prozator (romanul Sfârșit de veac în București, 1944), dramaturg, cronicar dramatic, eseist, traducător ( din Heinrich von Kleist, Stendhal, Shakespeare, Ibsen, Goethe, Heine), memorialist, conferențiar, istoric al artei teatrale. Studii de filozofie la Universitatea din București și Paris. Șef de cabinet la Ministerul de Interne. Din 1926, este inspector al teatrelor, apoi, din 1933, director general al teatrelor și operelor.Colaborează la Viața Românească și Gândirea (1921). Redactor la Timpul (1941-1942). Dramaturg al Teatrului Național până în 1944. În 1960, redactor la Universul. Director al Teatrului Național din 1956. Membru al Comisiei Naționale a UNESCO, din 1958.
ION BIBERI ( 21 iunie 1904, Turnu Severin – 27 sept. 1990., București), prozator, eseist și critic literar. A absolvit Facultatea de litere și filozofie din București. Doctor în chirurgie, medic primar psihiatru. Specializat în psihiatrie (Franța). Nuvelist, romancier modernist (Proces, 1933). Avizat în suprarealism și psihanaliză. Publicist prodigios, a colaborat cu studii, eseuri, cronici literare și dramatice, proză, interviuri, dialoguri pe teme culturale în numeroase reviste, printre care: Bilete de papagal, Revista română, Kalende, Ramuri, Viața românească, Revista Fundațiilor Regale, Azi, Reporter, Junimea literară, Adevărul literar și artistic, Vremea, Meridiane, Floarea de foc, Credința, Viața literară, Ramuri, Familia, România literară, Universul literar, România literară, Contemporanul, Secolul XX, Luceafărul, Steaua, Tribuna, Echinox etc. Eseistica sa se distinge prin caracterul interdisciplinar. Autor al unui faimos volum de interviuri, Lumea de mâine (1945). Alte scrieri importante: Arta de a scrie și de a vorbi în public (1972), Eseuri literare, filozofice și artistice (1982), Orizonturi spirituale- Dialoguri (1968), Lumea de azi, interviuri ( 1980).
DUMITRU ION SUCHIANU ( D. I. SUCHIANU) ( 2 sept. 1895, Iași – 17 aprilie 1985, București), sociolog, eseist, jurist, istoric, critic literar și de film, traducător. Licență în drept, litere și filozofie și doctor în științe politice și economice la Paris. Conferențiar la Facultatea de drept a Universității din București, profesor titular la Școala de Științe de Stat. Magistrat (1926-1948), membru în Comisia de cenzură a filmelor (1929-1944). Prim teoretician al filmului (1929). În 1940, este numit Director general al Cinematografiei. A tradus în franceză Miorița și din poezia lui Tudor Arghezi. Premiul pentru critică cinematrografică al ACIN (1973).
ION HAINEȘ / UZPR
