„De ziua ta, vine întotdeauna primăvara!”
– Tată-ă-ă!, tăticule-e!, aud o voce de copil cum strigă-n gura mare. Mă apropii de geam şi o văd cum aleargă fericită în întâmpinarea lui. E o fetiţă mică, are vreo trei sau patru ani, nu ştiu. Dar, o privesc ca şi cum am mai întâlnit-o undeva, undeva în amintirile mele. Apoi, nu ştiu de ce, dar seamănă cu mine. Şi nu atât la chip, cât la fericirea aceea care emană lumină şi pe care o simte fiecare copil atunci când îşi îmbrăţişează părintele. Şi-n timp ce asist la bucuria…