◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro19.04.2024
Omul care unește oameni

– Au! Astfel a exclamat Isaac Newton în clipa când a descoperit legea atracţiei universale. Tot mai multe exclamaţii asemănătoare se fac auzite din incinta Academiei noastre de Ştiinţe, de când în fruntea ei se află Gheorghe Duca. E şi meritul preşedintelui Academiei, care încurajează orice fel de descoperire şi inovaţie ştiinţifică, deşi, se zice, multe dintre expresiile de felul celora reproduse la începutul acestui articol i-ar aparţine. E unul dintre cei care au lansat şi au impus o ramură a ştiinţei – „chimia ecologică” –, o îmbinare de termeni,…

Citește mai mult

Morţii nu pot vorbi

Pe site-ul jurnal.md, condus de unul Val Butnaru, care şi după moartea poetului Nicolae Dabija, îi stă în coaste ca un ghimpe, a apărut o ştire denigratoare, prin care încearcă să demonstreze că vezi, Doamne, Nicolae Dabija s-a opus independenţei scriitorilor noştri faţă de Moscova. Aşa zisul jurnalist de paie – Pavel Păduraru, cel care a scris articolul, ne informează că lui Nicolae Esinencu i-ar fi apărut de curând o carte nouă „Jurnalul unui scriitor”, scrisă în perioada 1972-2021, deşi nu prea înţeleg cum a reuşit Esinencu să scrie până…

Citește mai mult

Poeți fără vârstă

Când aveam vreo cinci-şase ani şi mă întreba cineva fiica cui sunt, îmi plăcea să răspund: – Sunt fiica scriitorului Nicolae Dabija şi a lui Grigore Vieru. Tata, auzindu-mi lauda, m-a corectat: – Doina, eu sunt tăticul tău. De ce le spui oamenilor că eşti şi fiica lui Grigore Vieru? Şi atunci i-am răspuns: – Tăticule, nu te supăra. Sunt numai şi numai fata ta, dar lasă-mă să fiu un pic şi fiica lui Grigore Vieru. Probabil că aşa cum fiecare copil simte oamenii buni sau, mai bine zis, ştie…

Citește mai mult

Școala cu un singur elev

…E doar el în toată şcoala. Iese în recreaţie şi se joacă în curtea pustie de unul singur. Cu un picior trimite mingea în poartă, apoi aleargă repede s-o prindă. Se joacă şi de-a ascunselea: se dă după colţul şcolii, dar în curând, văzând că nu-l caută nimeni, iese şi se agaţă cu o mână de bara de pe terenul sportiv şi se leagănă de ea până sună de intrare la lecţii. Ieri venise la şcoală cu o pisică în geantă, iar învăţătorul nu l-a certat. „Dacă n-ai să faci…

Citește mai mult

Iuda 2

„Atunci Iuda, cel ce l-a vândut (pe Iisus – n.n.), văzând că a fost osândit la moarte, s-a căit şi a adus înapoi arhiereilor şi bătrânilor cei treizeci de arginţi, zicând: „Greşit-am de am vândut sânge nevinovat”. Ei răspunseră: „Ce ne priveşte pe noi?” „Tu vei vedea”. Ci el, aruncând arginţii în templu, a plecat. Apoi s-a dus şi s-a spânzurat” (Matei, 27, 3-5).  Titlul acestui articol se citeşte: Iuda la pătrat. Pentru că Iuda cel din Biblie a avut ceva mai mult bun-simţ şi după actul lui de trădare…

Citește mai mult

Eminescu suntem noi

A mai venit un ianuarie. Şi iarăşi vom depune o floare la bustul înzăpezit al lui Mihai Eminescu. Tudor Arghezi spunea: „Despre Eminescu trebuie să se vorbească mult”. Este şi firesc să ne referim mereu la Marele Poet atunci când vorbim despre neamul nostru românesc, despre problemele cu care se confruntă acesta, despre bucuriile şi durerile noastre, despre viitor, trecut şi prezent. Eminescu este pentru noi, basarabenii, mai mult decât un poet. El a fost şi rămâne păstrător de limbă română, de identitate şi simţire românească. Un simbol al unităţii…

Citește mai mult

Așchii de cer (XXI)

Ştiinţa afirmă că doar 10 % din creierul omului e activat şi că sute de milioane de celule ale creierului stau nefolosite. Nu e vorba de sindromul „minţii leneşe”, ci de „camere” ale ei, de rezervă, ca şi cum acoperite, ascunse, ţinute în taină, la care omul are puţin acces şi care nu sunt activate niciodată sau – rar de tot. Dar, citim în „Facerea” (2), Dumnezeu l-a modelat pe om după chipul şi asemănarea Sa. Adică l-a făcut atotputernic. Un Dumnezeu. Să-i fi dăruit acestuia doar 10 % din…

Citește mai mult

Întâlnirea de peste ani

Bunica Tatiana, mama vitregă a tatălui meu (femeia care-i dădu viaţă, rusoaica Natalia Tereşcenco, murise la 18 ani, la câteva luni după ce-l născuse, de scarlatină), creştea în spatele căsuţei ei o livadă de vreo zece gutui. Aceştia făceau fructe mari, cât capul unui prunc. Când venea Sfântul Vasile sau Crăciunul, bunica nu le dădea celor care veneau s-o hăiască, s-o semene sau s-o colinde banii pe care nu-i avea, ci – câte o gutuie. Le păstra, numai dânsa ştia cum, în mai multe coşuri de trestie, fiecare fruct învelit…

Citește mai mult

„Badea”

Moş Gheorghe de la Lozova e din neam de mitropoliţi. Are 90 de ani. În tinereţile sale a fost pădurar. – Sunt de-o seamă cu stejarii cei bătrâni, mi se laudă dânsul. A fost deportat între primii, în 1945, când încă nu se încheiase bine războiul. – Pentru ce?, îl întreb. – Eu am fost pădurar şi în timpul războiului, îmi spune. Pădurea foia de partizani. Şi ei ajungeau şi pe la cordon. „N-ai ceva de mâncare?”, mă întrebau. Şi eu le dădeam. „N-ai ceva de băut?”. Şi eu le…

Citește mai mult

Începuturile poeziei noastre (II)

De ce ar trebui să mai țină numaidecât seama un „florilegiu”, apărut azi? Un alcătuitor din secolul XXI al poeziei, cu intenția de a prezenta niște texte vechi în lectură nouă, e dator să aibă în vedere și cuceririle liricii din ultima sută de ani, care au pus în mare încurcătură conceptul de poezie, când linia de demarcație dintre poezie și proză s-a deplasat, semnele estetice ale definirii poeziei fiind azi modificate, ea presupunând nu doar rândurile ordonate după prozodie, armonie, rimă, ritm etc., ci și – poemul în proză,…

Citește mai mult

Începuturile poeziei noastre (II)

Înainte de apariția tiparului, cărțile existau în exemplare unice. Noțiunea de scriitor era identificată cu cea de copist, ilustrator și editor. Transcrierea unei cărți dura luni, iar câteodată – ani de zile. O carte costa o avere. De cele mai multe ori trăitorii dintr-o localitate puneau mână de la mână ca să cumpere o „Cazanie” (de la slavonescul „skazanie” – povestire)  sau un Mineu. Astfel, o inscripție marginală făcută în 1652 pe „Cartea românească de învățătură” a Mitropolitului Varlaam ne spune că logofătul Zaharia a plătit copistului Radu pentru o…

Citește mai mult

Începuturile poeziei noastre

De unde începe poezia română? A fost arta versificaţiei o preocupare constantă şi pentru cărturarii noştri? Care sunt anii ei de naştere? Este literatura română cu adevărat una care s-a manifestat târziu? Are ea capodopere egale în timp cu cele ale altor popoare? Literatura veche a avut parte şi de poeţi sau doar de versificatori? Condeierii români, nevoiţi acum niște secole să scrie în alte limbi, ne aparţin? Literaţii de alte neamuri care au compus în limba română şi care au „nevoit” printre noi, în ce măsură pot fi numiţi…

Citește mai mult