FRATELE MEU DE CRUCE, TĂTARUL…
(Ultima nuvelă) (Urmare din numerele trecute) Când am înțeles că Ali e bolnavă de Aișe, m-am îmbolnăvit și eu. S-au trezit în mine, fără voia mea și când mă așteptam cel mai puțin, niște sentimente puternice care mă răvășeau, ca apele Turlei – de furtunile care-l frământă pe dedesubt în decembrie, atunci când are pod de gheață deasupra. Diminețile veneau cu lumina întoarsă pe dos. Și nopțile – cu întunericul dat peste cap. Nu era bine. Pentru că începusem a râde prin somn. Râdeam atât de tare, încât râsul acela…