Români de pretutindeni

Când s-a născut, acum 75 de ani, Dumnezeu l-a sărutat pe frunte. Ulterior Grigore Vieru a devenit unul dintre scriitorii noştri cei mai importanţi. Dar, tot atunci, Cel de Sus l-a să­rutat şi pe Suflet. Vieru a fost şi un exemplu de omenie, de cumsecădenie, de mo­destie, de bunătate. La întâlniri prefera să rostească poemul „Casa mea”: „…Şi vei tace lung cu mine Cu văz tulbur şi durut, Casă văduvă şi tristă De pe margine de Prut”. De ce poetul recita mereu aceas­tă poezie? Pentru că ea nu era una

1.Unul din cei mai activi și recunoscuți scriitori și promotori culturali din zona transfrontalieră de Sud-Vest a Țării (mai exact zis: Voivodina și Valea Timocului) este istoricul și criticul literar FLORIAN COPCEA (n. 28 iunie 1952, Valea Copcii, Șimian, Mehedinți), editor perseverent al confraților din Banatul sârbesc, pe care îi promovează, de prin 2020 încoace, în colecția „O sută și una de poezii” a Editurii Academiei Române. Este o admirabilă inițiativă personală care și-a găsit ecoul cuvenit în cadrul instituției editoriale conduse până recent de regretatul scriitor Dumitru Radu Popescu.

Este foarte interesant și îmbucurător să constatăm că, într-adevăr, cultura îi adună, îi unește pe români. Politica îi desparte, îi divizează. Economia îi împrăștie, îi răzletește. Sportul îi învrăjbește. Munca îi absoarbe uneori total. Desigur, viața omului ar fi imposibilă fără economie și fără muncă producătoare de valori. Multe virtuți omenești sunt legate de muncă, dar și de politică, de sport, așa încât nu putem ignora aceste importante domenii. Cultura are, însă, un efect nu numai educativ, ci și unificator – și aceasta într-un mod cât se poate de evident,

A fost odată, undeva pe pământ, o Cetate. Într-o bună zi, tânărul împărat al acestui ţinut, numit Calculatorul, i-a chemat pe locuitorii regatului şi le-a spus: – Cetatea noastră este cea mai frumoasă de pe pământ şi are cele mai admirabile case. Iar acest lucru mi se datorează în primul rând mie, şi apoi vouă. Numai că împărăţia mea este urâţită de-un singur locuitor, de bătrâna regină, ieşită de mult la pensie, Cartea. Locuinţa ei, deşi e mare, e cea mai urâtă dintre toate. Aşa că am decis să o

La sfârşitul anilor ᾽60 − începutul anilor ᾽70, mulţi dintre locuitorii Chişinăului puteau vedea, pe timp de iarnă, ieşind din Casa Presei un bătrân desculţ, înconjurat de un grup de tineri descălţaţi şi ei, care o luau în sus pe strada Puşkin, păşind cu tălpile goale prin noroi şi zăpadă, către Lacul Morilor şi discutând zgomotos… Bătrânul era poetul Nicu Stegaru, proaspăt revenit din Siberia, iar tinerii eram noi, poeţi-de¬butanţi, studenţi la diverse instituţii de învăţământ din acea vreme, pe care el astfel îi călea. În 1944 n-a reuşit să

Nicăpetre, maestrul, mentorul si prietenul Grupului „Observatorul”, din Toronto, s-a născut la 27 ianuarie. Nicăpetre a fost printre membrii fondatori ai „Observatorului” si ai cenaclului „Dor de Eminescu”, de pe lângă revistă. De la plecarea lui Nicăpetre la ceruri, în fiecare ianuarie se acordă, In memoriam, Premiul special „Nicăpetre” unui tânăr artist plastic.

„Dacă lumea ar trebui să piară şi eu aş putea să o scap printr-o minciună, eu n-aş spune-o, ci aş lăsa lumea să piară” (Mihai Eminescu)   Sunt oameni care mint atât de frumos, încât şi ei înşişi cred în minciunile lor. Unii recurg la acest gest fiind constrânşi de o anumită situaţie, altora însă le face plăcere să spună neadevărul. Or, dacă unele minciuni mai mici pot fi trecute cu vederea, cum sunt cele rostite de copii, în anumite situaţii de panică, sunt altele  care au un impact incredibil

Fiecare neam are parte, când e vorba de istorie, de orele sale astrale. Pentru români, acestea au fost: 10 aprilie 1457 (când Ştefan a urcat pe tronul Moldovei); 21 mai 1600 (când Mihai Viteazul realizează planul dacic de a uni sub sceptrul său cele trei ţări româneşti); 27 martie 1918 (când Basarabia se uneşte cu o ţară trunchiată de război); 9 decembrie 1918 (când România devine întreagă). Şi numaidecât: 24 ianuarie 1859 (când înaintaşii noştri găsesc soluţia genială de a alege un singur domnitor pentru două ţări). Basarabia a participat

În 20 ianuarie, Grupul „Observatorul” din Toronto a organizat o șezătoare lângă statuia lui Mihai Eminescu (opera lui Nicăpetre) de la Consulatul României la Toronto. De asemenea, a avut loc un eveniment amplu, de Ziua Culturii Naționale, moderat de editorul „Observatorului”, Dumitru Puiu Popescu, în cadrul căruia grupul de presă a inclus muzică si poezie, cărți și autori, prieteni și colaboratori ai publicației. Au participat, printre alții, Amorena Minculescu, Carmen Oltean, Elena Buică, Eric Steflea, Roxana Prodan, Angela Stoita, Veronica și Albert Spirlea, Radu Rareș, Mirela Leopold, Eliza și Vlad

Uneori am impresia că ne-am blocat undeva în timp şi acesta n-a mai ştiut să treacă. Ca şi cum ceasul s-a stricat şi secundarul a refuzat să se mai mişte. Fiindcă tot ce-am obţinut în ’89 – limbă, istorie, identitate – a rămas parcă o izbândă a unui singur an. Atunci am fost convinşi că lupta noastră s-a încheiat. Dar nu, aceasta abia urma să se înceapă, doar că prin alte metode, mai paşnice. Iar noi, încântaţi de reuşitele noastre, n-am simţit gheara duşmanului, care ne-a apucat de gât şi

Acum o săptămână, un poliţist din Chişinău a insistat să discute cu un şofer din Comrat, care încălcase regulile de circulaţie. Pentru că poliţistul l-a salutat în limba română, după care a trecut la limba rusă, Irina Vlah, guvernatorul raionului Comrat, l-a învinuit de discriminare, iar ziarista Nata Albot şi de „rasism”. Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii (avem şi aşa ceva, plătit din bani publici), într-un comunicat de presă, îl condamnă pe poliţist că ar fi încălcat prevederile legale care stipulează că persoanele ce aparţin minorităţilor

N-am știut exact ce l-a inspirat pe părintele Theodor Damian să dea titlul recentului său volum de versuri „Poemele de la Maria Eich” (Editura Timpul, Iași, 2021, 170 p.). Nu eram nici măcar sigur că a existat vreo influență ori vreo presiune în alegerea acestui titlu. Căci un om de calibrul dânsului nu are nevoie de influențe, sfaturi, ori sugestii. Știu însă că poemele adunate în paginile lui sunt un adevărat balsam pentru suflet. Cu privire la cea dintâi problemă m-a lămurit domnul Theodor Codreanu, prefațatorul întregului demers (p. 5-12).