Opinii

Criza de profesori Majoritatea statelor membre UE se confruntă cu o criză de profesori, o problemă evidentă și la începutul anului școlar 2024-2025: astfel, în 24 din cele 27 țări UE, o mare parte din posturile de predare sunt neocupate la începutul fiecărui an școlar, adesea din cauza salariilor mici, volumului mare de muncă și îmbătrânirii personalului din categoria profesională a profesorilor. Suedia este una dintre cele mai afectate țări, având nevoie de 153.000 de profesori calificați până în 2035. În România, aproape 44.600 de profesori suplinitori au predat în

Să-ți întâmpini propria senectute cu detașare, este probabil unul dintre marile cadouri existențiale, iar oamenii care au trăit o viață echilibrată, nesfâșiată de spasme și pulsiuni, de frustrări și inutile regrete, au parte de un amurg spectaculos, care le încununează existența. Dar trebuie literalmente, să ai noroc ca să ajungi să ți se spună ”moșule” sau ”babo”! Probabil că bătrânețea este ipostaza cea mai elocventă a existenței … momentul când omul nu se află doar la un sfârșit de drum, ci și la ceasul bilanțului.         Poate

Spusele lui Baudelaire în urmă cu o sută de ani şi mai bine aflate în titlu îndeamnă criticii să-şi pună întrebarea: la ce-i bună critica? Dar la această dilemă răspunde indirect tot Baudelaire în „Curiozităţi estetice”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1971,p.11: „Ca să fie dreaptă, ca să-şi aibă adică propria ei raţiune de a fi, critica trebuie să fie părtinitoare, pasionată,politică, cu alte cuvinte făcută de pe o poziţie exclusivistă, dar o poziţie care să deschidă cele mai largi orizonturi”. Dar criticii de dinainte şi cei de acum nu cred că

Nu se știe exact când, unde și cum a apărut pe lume dihania asta, o fi vreo ramură oloagă a pitecantropului, nimeni nu poate spune. Cert e că există și rezistă, completând tabloul unei lumi aflate în degringoladă cu o nuanță humanoidă cât se poate de stridentă. Proliferarea acestui specimen a cunoscut o ascensiune politică uluitoare, astfel că a ajuns să acopere tot spectrul politic, iar răgetele și rânjetele sale par a fi structura dominantă a noului discurs populist. Cel mai bine, piticantropul se simte în opoziție și chiar atunci

Piața muncii (expresie aspră și impersonală, dar consacrată deja) are propria dinamică. Există, cu propriile particularități și dependențe, are mișcările scontate sau devine imprevizibilă, se supune unor reguli ori se manifestă independent și țâfnos, în funcție de anumiți parametri, niciodată constanți. Poate fi domolită în teorii de manual și capătă aspect turbionar în realitatea crudă, deloc potolit de matca A.J.O.F.M. (Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă). Este o dorință, o speranță, o dezamăgire. E asemeni nouă și aproape niciodată potrivită pentru noi. Seamănă cu viața, împrumutând bunele și relele

Istoria etnogenezei românești ține de durata lungă a istorie, cum ar spune istoricul francez Fernand Braudel, de un autentic „imobilism istoric”, de fapt de o „fermentație” etno- culturală ce a durat secole, din veacul IV până în veacul XII/XIII, când românii deja erau constituiți ca și popor cu limbă și valori religioase distincte față de migratori sau populațiile înconjurătoare. Despre această etiologie complicată s-au scris cărți numeroase și s-au emis teorii. Cei drept proto-românii sau stră-românii au navigat într-o durată istorică aproape imobilă, ca o pânză freatică specifică, „subterană” care

Am observat că vremurile complicate scot la iveală idei complexe și adevărate delicii lingvistice, iar timpurile cuminți dau naștere celor mai plate șabloane menite să se repete până la demonetizarea cuvântului sub șuvoiul aparențelor. Nu este neapărat o regulă, după cum pot afirma că nu este deloc o bucurie. Și am descris doar cele mai inofensive simptome. Dacă acceptăm explicația de mai sus (și de ce nu am accepta-o? Suntem de acord cu atâtea năzbâtii cotidiene, încât putem lăsa de la noi, măcar puțin), ne trezim cu o dilemă interesantă:

La 1 septembrie, s-a întâmplat Ziua Informaticianului. Am sărbătorit-o cu toții în tăcere, mulți dintre noi aflându-ne în fața calculatorului. Nu-mi dau seama dacă ne-am gândit, în acele momente, în mod expres, la informatician, la cel care a făcut programele de pe calculatoarele noastre, la cel care trudește în vârful sau la baza acestui imperiu mondial numit informație. Îmi vin însă o clipă în minte, ca din goana unui avion în plină decolare, câteva din imaginile zilelor și nopților studenției mele târzii, când învățam proprietățile entropiei, formulele de calculare a

Anii 2020 și 2024 vor intra în istoria țării ca „anii nenorocirilor” provocate de Mama Natură. După seceta cumplită ce a afectat culturile agricole, s-a dezlănțuit potopul. Ploile torențiale au provocat viituri și inundații în numeroase județe și chiar în mahalalele Bucureștiului. Iar grindina și-a adus partea sa de contribuție la dezastrul național.   *** De câte ori plouă ceva mai apăsat, e nenorocire în România. Sate întregi dispar sub ape. Digurile, zăgazurile, podurile sunt spulberate de viituri. Amenajările hidrologice și rețelele de canalizare insuficiente și șubrezite de indiferența celor

Cred cu tărie în viitorul jurnalismului militar, dar nu mai cred, cel puțin nu în clipa de acum, că ar putea să mai performeze așa cum este structurat în acest moment. Nu mai sunt mulți cei care au optat să îmbrace uniforma combat a presei, având drept armă condeiul, aparatul foto sau camera de luat vederi, cei pe care militarii îi citesc, îi ascultă sau îi urmăresc, de obicei, în oficioasele Ministerului Apărării Naționale, fie că vorbim de presa scrisă, radio sau televiziune. Dar cei care au făcut-o, au ales

În 1824, născutu-s-a un vrednic pui de moț, menit a se înfrăți în idealuri cu toți confrații săi din inima Apusenilor. După sfânt botez ortodox, Avram Crăișorul fi-va „vița” care, plantată prin jertfă – la 1848, va rodi într-un final de an – 1918. E drept, furci vrăjmașe vor suci în lung și-n lat hotarele străbune, dar fără a încovoia simțirea românească. „Unicul dor” al voievodului Munților Apuseni nu s-a-mplinit, e drept, iar 1940 fi-va măsura primei „destrămări”. La umbra gorunului lui Horia, lacrimi amare se preschimbă în piatră sângerândă.

Începând cu anul 2023 s-a introdus impozitul pe bacșiș, scopul declarat fiind acela de a aduna undeva între 75  – 150 milioane de lei la bugetul de stat. Bilanțul pe 2023 ne arată că suma încasată de către stat a fost de aproximativ 16 milioane lei, mult mai puțin decât cea prognzată. Ce s-a întâmplat, cum poate fi așa de mare diferența încasată față de cea prognozată? Te întrebi, în mod firesc, dacă nu cumva și celelalte prognoze privind impozitele și taxele ce urmează a se încasa la buget  sunt