Expoziţia multimedia „A fost odată la Cotroceni”, organizată în noul spaţiu deschis în Pivniţa Muzeului Cotroceni, va putea fi vizitată pe 14 mai, de Noaptea Muzeelor.
Muzeul Naţional Cotroceni invită pasionaţii de istorie şi artă să participe sâmbătă, 14 mai 2022, la evenimentul anual „Noaptea Muzeelor”, un program european de succes desfăşurat la nivel internaţional şi aflat la cea de-a XVIII-a ediţie.
Începând cu ora 14.00, publicul va putea vizita etajul I al Muzeului unde se află dispuse saloanele regale: Holul de Onoare, Sufrageria Germană, Salonul de Vânătoare, Salonul Florilor, Biblioteca Regelui Ferdinand, Salonul Cherchez şi Sufrageria Regală.
Totodată, vizitatorii vor avea ocazia să admire noul spaţiu deschis în Pivniţă, care găzduieşte expoziţia multimedia „A fost odată la Cotroceni”. Acest proiect expoziţional valorifică legătura dintre monument şi comunitate prin mijloace interactive şi noi tehnologii, oferind privitorului o experienţă unică de cunoaştere a istoriei Palatului Cotroceni.
Anul acesta, toţi cei care vor alege să treacă pragul Muzeului Naţional Cotroceni se vor putea bucura de lucrările expuse în cadrul Salonului Artelor Decorative 2022, curatoriat de Cosmin Năsui şi Georgiana Cozma. Trei dintre cele patru secţiuni ale Salonului sunt dedicate domeniului sticlei.
Accesul se face gratuit, în grupuri formate din maximum 25 persoane, în intervalul 14.00 – 20.00 (ora de intrare a ultimului grup). Vizitarea se face în baza unei programări prealabile, cu minimum 48 de ore înainte, la numerele de telefon 021-317.31.07 şi 0725.518.381, sau la adresa de email vizitare@muzeulcotroceni.ro. Programarea va fi confirmată de un reprezentant a muzeului.
La intrarea în Muzeul Naţional Cotroceni este necesară prezentarea unui act de identitate.
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro30.04.2024Articole recente
- „Verticali pentru România”.
Colivia cu fluturi - Elon Musk privește dincolo de rivalitatea Beijing-Washington (I)
- UNESCO: pentru a apăra pacea, trebuie prezervate resursele de apă
- Expoziția de pietre semiprețioase de la Muzeul Geologic
- Săptămâna Mare…
sau vremea în care „toaca veșnic toacă păcatele
pe toacă” - Activități ale Asociației Scriitorilor Români „Damian Stănoiou”, Slatina
- Expoziția temporară „100 de ani de istorie reflectată în oracole și caiete de amintiri”
- Bucharest Street Food Festival
- Consiliul Director al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România a votat
pentru suspendarea lui Dumitru Manea (Miron Manega) din funcția
de vicepreședinte al UZPR
Contact
SEDIUL CENTRALBd. Gral. Gheorghe Magheru nr. 28-30, Sector 1, Bucureşti, Cod poștal: 010336, Oficiu Poştal 22
Telefon fix: 021.317.92.25
Telefon mobil: 0746.137.911 / 0746.137.914
Telefon legitimații: 0743.394.000
Telefon contabilitate: 0746.137.913
Fax: 021.313.06.72
Program de lucru:
LUNI – JOI 10.00 – 18.00
E-mail:
secretariat@uzp.org.ro
contact@uzp.org.ro
comunicare@uzp.org.ro
radiouzpr@uzp.org.ro
revista@uzp.org.ro
comisiadeatestare@uzp.org.ro
joda@uzp.org.ro
editura@uzp.org.ro