◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro22.02.2024

Speranțe și petarde

Dacă facem o analiză sumară a presei în aceste zile, observăm că a scăzut simțitor numărul articolelor publicate, iar la televizor majoritatea știrilor se repetă, până și comentariile sunt aceleași. Nimic nou, așa se întâmplă întotdeauna la sfârșit și la început de an, când foarte mulți jurnaliști nu lucrează. Nici publicul nu are mari așteptări, pentru că gândurile oamenilor se îndreaptă cu speranță către noul an.

În presă mai observăm că apar tot felul de bilanțuri despre ce s-a făcut și ce se va mai putea face în viitor în anumite domenii. Și sunt acele știri de sezon, cum ar fi cele despre petarde și artificii ilegale. Apar la televizor inclusiv polițiști, care spun câte tone de materiale pirotehnice au confiscat. De fapt, nu trebuie să te uiți la știri, ci doar pe fereastră, ca să observi cum sunt comercializate și folosite petardele. Iar zgomotul acestora e permanent, cel mai mult fiind afectate animalele de companie. Fenomenul pare scăpat de sub control, din fericire este unul sezonier, se stinge de la sine, spre deosebire de cel al drogurilor.

Chiar ieri, trecând pe lângă piață, am observat tarabe improvizate pe marginea trotuarului, iar în spatele și în fața lor mulți oameni, aproape toți tineri. Tarabele erau pline cu petarde și artificii, dar nu părea să cumpere nimeni. Când m-am apropiat, am văzut că unii dintre tineri, îmbrăcați în haine civile, purtau veste antiînjunghiere, pe care era inscripționat „poliția”. Da, era o acțiune de prevenire a comercializării materialelor pirotehnice periculoase, dar părea una statică. Vânzătorii erau impasibili, iar polițiștii discutau între ei ca și cum nimic nu se întâmplase. Probabil așteptau o mașină ca să confiște petardele.

Și pentru că la fiecare sfârșit de an facem, fără să vrem, un bilanț, punându-ne întrebarea dacă înainte a fost mai bine, nu pot să nu mă gândesc cum erau folosite petardele înainte de 1989. Nu se găseau la tarabă, însă românul improviza și în acest domeniu. La magazinele de produse chimice se găseau diverse pulberi pentru zugrăvit sau pentru protecția unor materiale. Nu se știe când, cineva a descoperit că, amestecate în anumite proporții, două pulberi formau un material exploziv. Se turna un vârf de cuțit din acest amestec pe o foiță din celofan, se adăugau trei pietricele, apoi se izola cu leucoplast. Petarda astfel alcătuită se trântea cu putere, pentru ca pietricelele să producă scânteia. Metoda se răspândise la nivelul întregii țări, astfel că peste tot vedeai ziduri pătate în urma exploziilor. Autoritățile de atunci au încercat diverse tertipuri pentru a împiedica fabricarea petardelor. Au schimbat denumirea uneia dintre pulberi din „bronz-aluminiu” în „pigment argintiu”, ceea ce nu i-a păcălit pe românii inventivi. Au interzis comercializarea către minori, dar întotdeauna se găsea un adult binevoitor care să intermedieze vânzarea. În cele din urmă s-a produs bronz-aluminiu doar sub formă lichidă, fapt ce a redus semnificativ confecționarea artizanală de petarde. Nu pentru mult timp, pentru că, după 1989, au apărut petardele chinezești.

Prietenii din cartierul brașovean în care am copilărit pregăteau din timp petardele. După ce cumpăram substanțele și leucoplastul, adunam pietricele albe. În sufrageria lui Csaba, căruia îi spuneam Ciobi, dozam, testam amestecul, îl turnam într-o cutie goală de lapte praf chinezesc, apoi treceam la treabă. Dacă cineva ne-ar fi văzut, ar fi jurat că a intrat într-o manufactură.

Petardele nu bubuiau întotdeauna, iar Ciobi a presupus că din cauza frigului. El avea obiceiul să le încălzească în palme, fără să se gândească la scânteia pe care ar fi putut-o produce pietricelele. Inevitabilul s-a produs chiar în incinta magazinului de pâine. Explozia i-a îndepărtat violent palmele, iar clienții și vânzătoarea, speriați, au dat buzna afară din cauza fumului. „Bă, vrei să ne omori?”, l-a muștruluit un bărbat, fără să îl urecheze, așa cum ar fi meritat. Palmele îl usturau, însă nu suferise vreo rană. Interesant este că nimeni nu a anunțat autoritățile. Un astfel de incident ar fi fost, în prezent, un subiect de știri de primă pagină.

Întâmplarea nu a venit și cu învățăminte, astfel că, următoarea zi a continuat cu confecționarea de petarde încă de dimineață, imediat ce părinții au plecat la serviciu. Eu și un alt prieten am întârziat puțin, iar în momentul în care am apăsat soneria s-a auzit deflagrația, urmată de țipete de copii. Niciunul nu împlinise 14 ani. Ciobi a deschis în cele de urmă, iar din apartament ieșea un fum dens, modelat de dreptunghiul ușii.

Ce se întâmplase? Un băiețel a aprins artificii, iar o scânteie a căzut chiar în cutia în care se afla amestecul pentru petarde. În loc să se ferească, el s-a uitat direct în cutie.

Rând pe rând, copiii au părăsit apartamentul asemenea minerilor ieșiți din șut, având fețele înnegrite. Tavanul era afumat și nici pereții nu scăpaseră. Printr-un mare noroc, singura „victimă” era băiețelul cu artificiile. Îi arsese părul deasupra frunții, nu mai avea gene și sprâncene, iar pleoapele îi rămăseseră lipite. L-am apucat de brațe și l-am dus la dispensarul de cartier. Un medic priceput, cu ajutorul unui bisturiu, i-a desprins pleoapele. Era tare fericit că vedea din nou!

Nefericit, în schimb, a fost tatăl lui Ciobi, când a ajuns acasă. După ce i-a aplicat „corecția” necesară fiului, s-a apucat imediat de zugrăvit, fiind de meserie. Astfel, nu a fost afectată petrecerea de revelion.

Petarde confecționaserăm suficiente, încât să avem buzunarele pline. Anul Nou l-am marcat din plin cu bubuituri. La un moment dat, fumul degajat de o petardă mai mare a luat forma unui cerc. „Petarda sfântă”, am zis, cu privirile îndreptate în sus, iar o patrulă de miliție ne-a și înhățat, fără să ne dea răgazul să fugim care încotro. Am fost percheziționați, iar petardele ne-au fost confiscate. Milițienii ne-au certat părintește, chiar mi s-a părut că zâmbeau. Apoi s-au îndepărtat, iar noi ne uitam după ei cu părere de rău. Până când au început să arunce cu petardele confiscate, speriind ciobănescul german care îi însoțea.

Cam așa se distrau copiii în acele vremuri. Ajunși adulți, critică generația actuală de copii, formată și izolată în fața calculatorului și a telefonului inteligent. Cunoscând, însă, năzbâtiile pe care le făceam, consider, cumva, această izolare ca fiind benefică, fiind conștient de pericolul socializării actuale în rândul multor tineri. Din ce motiv… știm cu toții, am și menționat la începutul articolului.

Iar dacă, în prezent, cineva ar confecționa petarde artizanal, ar intra imediat în atenția autorităților, fapta fiind incriminată.

 

Paul Ulieru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *