Crima oribilă și de o violență extremă săvârșită de criminalul Robert Bowers la Sinagoga „Tree of Life” din Pittsburgh (Pennsylvania – SUA) a produs revoltă și durere la nivel oficial, precum și în comunitățile evreiești din toată lumea, sentimente împărtășite și de evreii din România.
Membrii și conducerea Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic (FCER-CM) își exprimă deplina solidaritate cu suferința comunității evreiești din SUA, cu durerea atroce resimțită de familiile tuturor celor 11 persoane decedate și de cele ale răniților. La întrunirea Comitetului Director al FCER-CM din 31 octombrie a.C., la care au luat parte și președintele Asociației Evreilor din România Victime ale Holocaustului (dr. Liviu Beris), cât și președintele B’nei B’rith România (Jose Iacobescu), participanții au condamnat crima sângeroasă și au subliniat că acest nou episod antisemit este de o gravitate extremă, nu numai prin violența sa și prin premeditarea crimelor, ci și prin faptul că arată că recrudescența antisemitismului din majoritatea statelor din Europa Occidentală se manifestă și în SUA, unde locuiește cea mai numeroasă comunitate evreiască din diaspora.
În aceste condiții, membrii și conducerea FCER-CM consideră că simpla condamnare în justiție a atentatorului american, care este necesară și care se va înfăptui fără niciun dubiu, precum și condamnarea crimei sângeroase de către liderii politici, începând cu președintele Donald Trump, nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri ample și concertate ale guvernelor din toate țările civilizate și democratice pentru combaterea antisemitismului și pentru scoaterea acestuia în afara legii. Ascensiunea politică a partidelor extremiste și întețirea actelor antisemite, multe dintre ele comise cu violență, reprezintă un pericol pentru democrație în general și pentru toate minoritățile, în special. Antisemitismul nu este un pericol numai pentru evrei, ci pentru societățile umane în ansamblul lor.
Dr. Aurel Vainer Președintele Comitetului Director al FCER-CM
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România
The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro11.10.2024