Acasă la Apostolul Alexei Mateevici (1888-1917). Pe drumul Limbii Române, în hotar cu Valul lui Traian…

Zilele din urmă, am purces spre Feștelița (de la feștilă, candelă, lumânare), Ștefan Vodă, Republica Moldova, locul unde avea să se desfășoare cea de-a 115-a adunare generală ASTRA, pentru întâia dată în spațiul înstrăinatei Basarabii. Înainte de a porni din Galați – pe drumul Limbii Române – mă uitam siderată pe harta Moldovei din stânga Prutului și îmi doream, în sinea mea, să poposim măcar un pic la Zaim, vatra care a inspirat poemul Limba Noastră, testamentul preotului-poet Alexei Mateevici. Situată în Bugeacul fără de pereche, așezarea Zaim este învecinată la hotarul nordic cu localitatea Valul lui Traian de Sus și dinspre sud cu râul Botna, afluent al Nistrului.

Zaim se află la intersecția drumurilor (drum național și de cale ferată) dintre Căușeni-Anenii Noi- Chișinău și Chișinău-Căușeni-Basarabeasca-Reni. Noi am trecut pe la vama Oancea și am urmat itinerariul Cahul-Taraclia-Comrat-Cimișlia-Zaim din raionul Căușeni.

Dumnezeu a rânduit să ne bucurăm, pe îndelete, de un popas cultural-spiritual, la Casa-Muzeu „Alexei Mateevici” din Zaim, locul unde a copilărit și a parcurs adolescența, între anii 1893 și 1907, mereu tânărul slujitor al Limbii Române  -părintele Alexei Mateevici. Ne abatem puțin din drum și trecem pe lângă Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ridicată la 1815 din piatră, pe o veche vatră de credință. Imediat, ne aflăm în fața porții Casei-Muzeu, deschisă în 26 martie 1988, la împlinirea unui veac de la nașterea Preotului-Poet. Alexei s-a născut la Căinari, ținutul Bender, la 16 martie 1888, în casa familiei Mihail și Nadejda Mateevici. Avea câțiva ani când familia s-a mutat la Zaim.

La Zaim, tatăl poetului Alexei Mateevici – pe nume Mihail Mateevici – a ajuns în 1893 și a slujit aici  până în ziua când a fost chemat la Domnul, în 24 iulie 1906… Aici, Alexei a urmat primele clase primare. De aici, a pornit să facă înalte studii spre sfârșitul veacului al XIX-lea, în 1897.

Pietrele Limbii Române de la Zaim

Vineri, 25 august 2023, pe o amiază toridă, cu adieri de zefir, batem în poarta casei  părintelui Alexei Mateevici, „Cel ce-a scris pe pietre rare/ Limba noastră din cazanii”, cum frumos relatează poetul Mihail Moraru[1].

Ne deschide larg poarta românească, cu zâmbetul la purtător, doamna Maia Găină, soția poetului și scriitorului Ioan Găină, cei care au reconstituit, din vechi izvoade, povestiri din alte vremuri[2], atmosfera și lucrarea preotului Alexei Mateevici.

Pășim pe aleea pietruită cu… slovele Limbii Române, străjuită astăzi de nuci – între două vârste – arbori cu umbră amară și foșnet ușor (Ana Blandiana). Din dreapa, ne întâmpină Apostolul Limbii Române –  părintele Alexei Mateevici, prin inspirata statuie din bronz a sculptorului Mihai Ecobici, coautori: Tudor Șerban și Tiberiu Moșteanu.  Lucrarea a fost sfințită la 28 august 1990, de Înaltpreasfintițul Părinte Daniel, pe atunci, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, astăzi, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, și de ÎPS Vladimir, Arhiepiscopul Chișinăului și al Moldovei, în prezent, Mitropolit.

Apostolul Limbii vechilor cazanii stă de veghe desculț, cu mâna dreaptă pe inima care arde pentru neamul său, înstrăinat pe două hărți. Din pieptu-i de Erou răsare Crucea lui Hristos, pe care și-a asumat-o și cu care a binecuvântat soldații și Limba Română, în timp de pace și război. Ținuta ascetică, înaltă, verticală a părintelui Alexei Mateevici ne duce cu gândul la marii asceți, la patriarhii și mărturisitorii din vechime ai lui Hristos… De-a dreapta și de-a stânga Apostolului două pietre încrustate cu litere românești, pe piatră de Cosăuți; cea din stânga reproduce prima strofă din poemul Limba Noastră, Testamentul lui Alexei Mateevici, pentru noi – românii; piatra din dreapta, reține o prorocire a părintelui Vasile Țepordei: „Poetul Alexei Mateevici a crescut ca un Înger, a trăit ca un Erou al Cuturii și a murit ca un Sfânt al Națiunii”.   Spunem prorocire, fiindcă din anumite surse am înțeles că Eparhia de peste Prut face demersuri pentru a-l canoniza pe acest Sfânt al Națiunii Române…

Cât privești în curtea sfințită de pașii lui Alexei, te întâmpină Clopotnița Copilăriei, marcată astăzi de o troiță, locul preferat al copilului, unde a tras dangăt lung peste veacuri, ca să cheme sătenii la Sfânta Liturghie în Limba Română, învățând să clopoteacă de la moș Isai Veste…

Alături, în grădina casei, un alt loc ne duce cu gândul la o Masă a Tăcerii, la mijloc, străjuită de truchiul unui bătrân salcâm, de pe vremea când aici trăia familia Mateevici. Tainicul ansamblu, onstituit din trunchiuri  aduse din tot spațiul românesc de pelegrini, care au susținut cu prețul vieții, limba, cultura și credința  strămoșească.

Amintiri vechi, de familie

Casa memorială are șase camere, una mai înzestrată decât alta cu obiecte care au înveșnicit și sfințit acest loc special. Încă de la intrare, suntem atenționați că mânerul ușii este cel original, chiar cel cu care a deschis drumul către Limba Română Apostolul Alexei Mateevici.

Sala cu bust este străjuită de primele steaguri tricolore ale așezării Zaim, care au însoțit localnicii la primele trei Mari Adunări Naționale, spune gazda. Pășim în Odaia părinților. Un armonium vechi ne îmbie – pe melos de doină ce sună a jale – să ascultăm amintiri vechi de familie. Doamna Maia ne spune că  aceste clape au fost mângâiate  de părintele Ioan Neaga din Căușeni, bunicul poetului, ba chiar și de copilul Alexei Mateevici, atunci când mergea la Căușeni.

Peste tot, din cerul casei, Icoane și ochi de Sfinți, Cărți Sfinte, sfeșnice și o Cruce de prestol, ce poartă patina timpului înveșnicit. Între sfintele obiecte, două coronițe de cununie, cu care părintele Mihail  Mateevici săvârșea Sfânta Taină a Cununiei, în spațiul situat în vecinătatea Valului lui Traian. Tablouri cu chipuri de viitori sfinți, punți de lumină între veacuri trecute, prezente și viitoare. Vase de epocă, ci iz nobil, ca la case mari, cutii de bomboane, cu care și-au îndulcit copilăria Alexei și fratele său Victor. În camera copiilor, paturile celor doi frați, scaunele, lada de zestre, soba de pe la 1899, toate dau mărturie despre o familie care nu a trecut degeaba pe acest pământ. Dimpotrivă, a înveșnicit timpul trecut, prezent și viitor…

Ne rețin atenția cărțile din biblioteca familiei Mateevici, întregite de o colecție de vechi  dicționare ce au aparținut Seminarului Teologic din Chișinău și Academiei Teologice din Kiev. O hartă a Basarabiei de la 1860, mărturie a vechilor hotare. Există și o copie, în facsimil, a tezei de licență a părintelui Alexei Mateevici, cu titlul – Concepția religioasă și filozofică a lui Feklner – susținută de tânărul preot-absolvent al Academiei Teologice de la Kiev. Nu lipsesc fotografiile de epocă.  

În sala „Limba Noastră”, o reprezentare grafică a lui Sava Mihailicenco, cu poemul omonim, urmat de un moment de reculegere într-un colț în care sunt adunate candele cu pământ de la mormintele lui Alexei Mateevici, Mihai Eminescu, George Coșbuc, Nichita Stănescu, Alexandru Plămădeală, Alexandru Cristea, Ion și Doina Teodorovici, Maria Bieșu, Grigore Vieru…

 Trepte ale devenirii

Născut în 16 martie 1888, la Căinări, în ţinutul Bender, în familia preotului Mihail şi Nadejda Mateevici, copilul Alexei Mateevici a urmat clasele primare la Zaim, satul unde slujea tatăl său.

În august 1897, s‑a înscris la clasa pregătitoare a Școlii Spirituale din Chişinău, iar în septembrie 1902, la Seminarul Teologic din Chişinău. A urmat cursurile Academiei Teologice din Kiev, absolvită în 14 iunie 1914, când obţine titlul de licenţiat în Teologie de categoria întâi, cu dreptul de a susţine teza de magistru fără examene preliminare[3].

Pentru a fi preoțit, tânărul slujitor al lui Hristos s‑a căsătorit cu domnişoara Teodosia Noviţkaia din Djurinţî, ţinutul Lipoveţ, regiunea Kiev, institutoare în clasele de aplicaţie ale Școlii Eparhiale din Kiev, reţinem din amintita sursă.

După hirotonie, a slujit la Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, iar din toamna anului 1914, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse îl numeşte profesor de Omiletică, Liturgică şi „călăuză practică“ pentru preoţii de la Seminarul din Poltava. În 22 septembrie 1914, pri­meşte decizia de profesor la Seminarul Teologic din Chişinău, iar în noiembrie 1914, devine membru activ al Societăţii Bisericeşti de Istorie şi Arheologie din Basarabia. Preocupat de binele înstrăinatei Basarabii, în 23 iunie 1915, tânărul preot‑profesor Mateevici va prezenta, la una din întâlnirile amintitei comisiei, co­mu­nicarea ştiinţifică „Basara­bia, ca regiune a investigaţiilor ar­heologice‑bisericeşti şi Biseri­ca Sfin­tei Adormiri din Căuşeni“.

La începutul Primului Război Mondial, părintele Alexei Mateevici a primit mobilizarea din partea Episcopului Platon, înrolându-se ca preot‑militar în Regimentul 41 infanterie pe frontul din Galiţia.

După cei doi ani de neutralitate, când România a intrat – în vara anului 1916 –  în Primul Război Mondial, preotul Mateevici a cerut să fie detaşat pe frontul românesc, pentru a putea apăra mai bine pământul Moldovei şi limba dulcilor cazanii. România a luptat în Primul Război Modial alături  de  Franța, Anglia și Rusia, ca parte a Antantei – „Tripla Înțelegere“ –  cu scopul de a readuce ținuturile ocupate de marile puteri la Patria Mamă ‑ România.

Astfel, preotul Alexei Mateevici ajunge la Brigada 71 Artilerie din Armata 4 Rusă, care se cantonase pe malul stâng al Siretului în urma stabilizării liniei frontului. Spre sfârşitul anului 1916, brigada sa se afla între Nămoloasa şi Oituz.    

O vreme, părintele a slujit sufletele ostaşilor români, în Tecuci, Movileni, Panciu şi Mărăşeşti. Cât a stat în România a avut ocazia de a‑i cunoaşte pe Nicolae Iorga şi pe Nichifor Crainic.

În 20 mai 1917, a participat la primul Congres al Studenţilor Români din Basarabia, ocazie cu care îi îmbărbătează pe tineri, printr‑un discurs mobilizator. În 18‑19 iunie 1917, a susţinut o prelegere la cursurile pentru învăţătorii moldoveni din Chişinău, unde a vorbit despre „noua şcoală moldovenească“, scrie Nicoale Iorga. În acest cadru a prezentat, în premieră, poemul „Limba noastră“, compus special pentru acest moment.

Poemul, devenit Imnul național al Republicii Moldova, a fost publicat întâia dată în ziarul Cuvânt moldovenesc nr. 49, unde este făcută precizarea: Poezia aceasta este scrisă cu prilejul cursurilor pentru învățătorii moldoveni și fost cetită de autor la deschidere[4].

Părintele Alexei Mateevici s‑a îmbolnăvit pe front şi a murit în 13 august 1917, se crede, de tifos, deşi, unii cercetători susţin că a fost otrăvit.

Văd prăbuşirea unei stele,

Al nopţii mândrului luceafăr,

Și sufletul cântării mele

Smintit se zbate şi neteafăr…

Se frânge cântecul din fluier

Și moare‑n tremur de mormânt…, scria Alexei Mateevici, în poemul Văd prăbușirea,  scris la Mărășești, în noaptea de 5 spre 6 iulie 1917…

În scurta‑i viaţă, părintele‑profesor Alexei Mateevici a scris în cotidianele Basarabia, Viaţa Basarabiei, revistele Luminătorul, Kişiniovskie Eparhialinîie Vedemosti şi în Cuvântul moldovenesc, publicând articole de cercetare istorică şi arheologică şi poezii.

De mare valoare sunt scrisorile trimise soţiei sale de pe front, publicate în anul 2017. În anii din urmă, profesorul Ștefan Andronache a stabilit itinerariul părintelui Alexei Mateevici, în municipiul Tecuci, în vremea Primului Război Mondial, care a slujit sufletul românesc la bisericile Sfântul Nicolae, Sfântul Dimitrie şi Sfinţii Voievozi ‑ vechi şi la Movileni, județul Galați. A stat apoi, aproximativ, o lună la Panciu, iar în timpul luptelor s‑a rugat pentru victorie pe frontul de la Mărăşeşti.

Maria Stanciu

Foto: M. Stanciu