Interviu realizat de MIRON MANEGA
Savant român/francez de talie mondială, DENIS BUICAN s-a născut în București, la 21 decembrie 1934. Este autorul unei noi teorii evoluționiste „Teoria sinergică a evoluției” și al unei noi teorii a cunoașterii – „Biognoseologia”.
Doctor în genetică (pionier al radiogeneticii din România), istoric și filosof al științelor, a fost naturalizat francez în 1972, consacrându-se unor ample studii în calitate de istoric și de filosof al științelor. Acestea s-au materializat în primul rând într-o teză de doctorat de Stat (1983), intitulată „Istoria geneticii și evoluționismului în Franța”, teză ce reprezintă o premieră absolută în materie de istorie veritabilă a acestei științe, realizată în Franța. A predat, ca profesor, timp de 20 de ani (1983-2003), Istoria Științelor la Universitatea Paris X-Nanterre din Franța.
În 1989, cartea lui Denis Buican intitulată „Revoluția evoluției” a obținut Marele Premiu al Academiei Franceze. În 1997, el a prezidat secția Biologie și științe medicale a celui de-al XX-lea Congres international de Istorie a Științelor (Liège).
Scriitor de limbă română și franceză, Denis Buican a publicat și câteva volume de poezii, toate demonstrând o sensibilitate originală, apropiată de cea a lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi și Lucian Blaga.
În domeniul educației, Denis Buican este adeptul meritocrației, bazată pe selecționarea selecționatorilor, respectarea valorii individuale și egalitatea șanselor.
_________________________
Miron MANEGA: Domnule profesor, vă întreb direct: unde vă plasați, în lumea marilor savanți ai lumii, recunoscuți la scară mondială?
Denis BUICAN: Prin teoria sinergică a evoluției și în biognoseologie – o nouă teorie a cunoașterii, care este o urmare a teoriei sinergice a evoluției, mă găsesc în toate dicționarele lumii. De pildă, în Larousse des noms propres, Robert des noms propres, Dictionnaire Hachette…
M.M. Ce alți români se mai află în aceste dicționare?
D.B. Din păcate, dintre savanții români, se află numai Emil Racoviță, întemeietorul biospeologiei, și eu însumi. Sigur, ar fi meritat și alții, mai mulți, dar, încă o dată spun, din nefericire pentru țara românească, nu se găsesc acolo.
M.M. George Emil Palade nu este?
D.B. El este, dar ca savant american. Coandă nu este, de pildă! Nici oameni pe care i-am cunoscut altătdată, la Academie, și care mi-au devenit prieteni, ca profesorul meu și prietenul meu, academicianul Gheorghe Ionescu-Șișești.
M.M. În ce constă, ca să mă exprim așa, „inventarul” operei dumneavoastră…?
D.B. În Franța am scris vreo 40 de cărți, publicate și traduse pretutindeni. Poate am adus o valoare în domeniul acesta, pentru că am adus o nouă teorie în evoluție, teoria sinergică, și o nouă teorie a cunoașterii, biognoseologia, dar nu numărul cărților contează. Eu sunt pentru valoare, nu pentru opera la kilogram. Adică, dintre toate tratatele de chimie din toate timpurile, cred că mai valoroasă este o singură pagină: Tabloul lui Mendeleev!
Selecția selecționerilor și vânzătorii de moarte
M.M. Ce este Teoria Sinergică a Evoluției?
D.B. Ei, bine, Teoria Sinergică a Evoluției pe care am elaborat-o, pornește de la Darwin, dar adaugă darwinismului clasic și selecționismului clasic, o verigă la nivel molecular și urmează cu o selecție multipolară la toate nivele: la nivelul speciilor, la nivelul biosferei, la nivelul vieții sociale, istorice, politice… Eu am fost cel care am întemeiat disciplina asta, care era necesară! Gândiți-vă și dumneavoastră: în istoria contemporană poți să faci istorie fără să vorbești despre istoria științelor? Sau, fără istorie, poți să faci biologie, în care intră nu numai lucruri teoretice, ci și genetica…
De altfel, de la genetică am început cu teoria sinergică a evoluției! Adică, spre deosebire de ceilalți, și de darwinismul clasic, am arătat că există o selecție multipolară la nivel genotipic. Aici l-am contrazis pe celebrul genetician Jacques Monod, laureat al premiului Nobel, care a spus, în cartea sa, „Hazardul și necesitatea” , că nu se poate interveni la nivelul genomului uman, fiindcă e microscopic. Atunci, eu am scris un articol în „Nouvelle Revue Francaise”, în care arătam că, în selecția multipolară, se poate interveni și la nivel molecular. În `73, practica mi-a dat dreptate, fiindcă începuseră deja manipulările la nivel molecular în laboratoare, iar asta stă la bază, teoriei siner…
M.M. Stați, stați, cum ați spus? Se pot face manipulări la nivel…
D.B. … microscopic. La nivel molecular. Aceste manipulări stau la baza biotehnologiilor. Deci, înseamnă că teoria sinergică a evoluției a devansat, contrar teoriei lui Monod, descoperirile și au dat un cadru teoretic acestor descoperiri care au dus la manipularea genetică.
M.M. Ceea ce spuneți dumneavoastră acum s-a recunoscut la nivel științific mondial?
D.B. Bineînțeles! De vreme ce Teoria Sinergică a Evoluției a intrat în Larousse și în dicționarele universale… Ca și Biognoseologia, care a intrat și ea în dicționarele universale…
M.M. Pot înțelege aplicarea unei asemenea teorii la nivelul speciilor și chiar la nivelul biosferei. Dar, la nivelul vieții sociale, istorice și politice, unde intervin multe variabile necuantificabile – factorul psihologic, reacția de respingere, la nivel individual și comunitar, cu toate derivatele lor etc., etc. – , nu văd ce rețetă ar putea fi aplicată…
D.B. Dacă este vorba de viața socială și politică, trebuie aplicată peste tot o selecție adevărată a valorilor. Dar trebuie început cu selecția selecționerilor, fără de care nu se poate ajunge decât, cum spunea Cioran, „vers l’élan le pire” – la elanul către cel mai rău! Or, în cazul acesta, ar trebui să fie luat de pretutindeni – cum spunea și Mihai Eminescu – ce este mai bun și nu ce este mai rău. Și nu trebuie luate „tale quale” exemplele din nicio țară. Nici din Occident, nici din Orient. Trebuie ales din toate țările ce este adecvat locului de baștină în care ne aflăm…
M.M. … Adică ceea ce poate asimila caracterul unei națiuni… Dar, domnule profesor, cine face selecția selecționerilor?
D.B. Păi, aicea este problema, fiindcă selecția politică ar trebui să fie făcută în primul rând de partidele politice. Care, de fapt, nu-și fac nicăieri datoria. Dacă și-ar face datoria, ar trebui să prezinte sufragiului universal o preselecție valabilă. Singurul vot cu adevărat rațional a fost, din câte știu, în istoria României, cel din 1859, când tinerii mari boieri au votat, pur și simplu, împotriva intereselor lor. Căci interesul lor individual era să existe două guverne, unul în Moldova, altul în Muntenia, căci asta însemna mai multe gheșefturi. Ei, bine, ei au votat atunci pentru interesul național… Astăzi nu mai există nicăieri o adevărată democrație, nici la noi, nici în altă parte, fiindcă nicăieri nu este o adevărată separare și un adevărat control de puteri.
M.M. Nu mai există democrație… Dar ce există?
Sunt demagogii polițist-oligarhice și plutocratice pretutindeni, dar nu adevărate democrații. Să luăm câteva exemple din geopolitică. Știți foarte bine cum criminalul de război Bush și neoconservatorii au atacat Irakul, pe baza unor minciuni, cum că Sadam Hussein are arme de distrugere în masă, minciuni ale serviciilor speciale americane folosite de Bush și de camarila sa. Sau cum, în Franța, criminalul de război Sarkozy, împreună cu Bernard – Henri Levy, Cameron și Obama a atacat Libia… Bineînțeles că Muammar Gaddafi și Saddam Hussein erau dictatori odioși, dar când dictatorii sunt înlocuiți prin războaie civile, care sunt și mai odioase decât dictatorii, și care durează și mai mult, ajungi la ce s-a ajuns. De ce s-a ajuns la această situație geopolitică negativă, pe care o vedem oglindită și în politica lui Trump?… Care, de pildă, vrea să anuleze acordul internațional nuclear cu Iranul, vrea să penalizeze Europa prin suprataxarea importurilor de aluminiu și oțel, putând ajunge, astfel, la un război economic dăunător pentru toți etc. etc… De ce se întâmplă astfel? Cine câștigă din războaiele acestea și din toate crimele?
M.M. Cine, domnule profesor?
D.B. Vânzătorii de moarte, complexul militaro-industrial care-i plătește pe corupții de la vârful puterii multor țări. Cine a pierdut? Noi, cu toții, nu doar cei care au fost omorâți cu zecile și cu sutele de mii în războaiele civile! Noi, cetățenii de pretutindeni, care, prin impozitele noastre, plătim avioanele și armele care fac dezastre pretutindeni…
Tânărul Iulian Vlad din Vișeu de Sus (unul dintre cei mai străluciți liceeni din Cluj) și tatăl său, Cristian Vlad, veniți special la București pentru a-l cunoaște pe marele savant Denis Buican
Perioada Ceaușescu n-a fost bună, dar a fost cea mai bună perioadă a comunismului din România
M.M. Cum se împacă cele ce mi-ați spus cu ideea de democrație, într-o lume care se declară democratică?
D.B. Marea problemă este dacă o adevărată democrație a existat vreodată și dacă este cu adevărat posibilă. Căci, chiar și în Atena Eladei, așa-zisa democrație a durat doar vreo 20-30 de ani, cât a domnit Pericles, care era un mare aristocrat, restul a fost demagogia care l-a condamnat pe Socrate, care a făcut războaiele civile din interiorul Greciei. Iar astăzi – ați văzut ultimele alegeri, și din SUA, și din alte țări – au ajuns la putere oameni necalificați care pot să ducă omenirea, cum spunea altădată o anecdotă din România, „un pas înainte către prăpastie”.
M.M. Asta era în timpul lui Nicolae Ceaușescu…
D.B. Nu numai… Aici aș vrea să fac unele precizări. Perioada cea mai proastă a comunismului din România n-a fost, cum se spune în occident, ba, și de către unii istrionografi români…
M.M. Istrionografi?…
D.B. Spun istrionografi, pentru că asta e percepția mea despre așa-zișii istorici. Termenul, care îmi aparține, vine de la istrion-saltimbanc din antichitate… Așadar, unii istrionografi – și din Occident, și din Franța, și din România – vorbesc despre perioada Ceaușescu, ca fiind cea mai rea din istoria comunismului în România. Nu-i adevărat! Perioada cea mai proastă a fost prima perioadă, când Stalin a impus, prin baionetele armatei roșii, dictaturile comuniste până la Berlin. Dictaturile comuniste din așa-zisele „democrații populare” nu izvorăsc din popoare, izvorăsc din teroarea armatei roșii!
Nu se vorbește nimic despre această primă perioadă, în care s-au omorât sute de mii de oameni, dacă nu un milion, în România. Nu se vorbește despre această perioadă destul nici în România, nici în occident, fiindcă, în această perioadă, a existat complicitatea „vodka-cola” ruso-americană, între Roosvelt, Stalin și epigonii lor. De aceea se vorbește numai de perioada Ceaușescu… Sigur că a fost și pe timpul lui o perioadă care începuse să devină negativă, mai ales după `71, când s-a strâns șurubu`, însă prima perioadă – perioada Pauker – Vasile Luca – Teohari Georgescu – Drăghici – Gheorghiu Dej, adică din `47 până în `63, când erau și consilierii sovietici, și armata sovietică în România – a fost perioada cea mai criminală a dictaturii piramidale de tip comunist!
Cât privește prima perioadă Ceaușescu, ea n-a fost bună, dar a fost cea mai bună perioadă a comunismului din România. Mai exact, perioada `65-`71, adică până atunci când Ceaușescu s-a întors din Coreea cu „revoluția culturală”.
Constantin Brâncoveanu, modelul lui Ceaușescu
M.M. Explicația acestei focalizări a demonizării comunismului strict pe perioada ceaușistă se poate completa, dacă-mi permiteți, și cu următorul aspect: cei care ne conduc acum sunt urmașii celor care ne-au condus în perioada asta stalinistă. Și pentru că, după 1989, era firesc să se conteste comunismul și să se facă un „proces al comunismului”, ei s-au conformat acestei necesități reale, dar au focalizat răul comunist numai pe perioada Ceaușescu, ca să uităm de „înaintașii” lor…
continuare pe certitudinea.ro