Fiecare dintre noi îsi dorește ceva în viață.
Unii caută în principal să posede valori materiale însemnate: case mari, mașini scumpe, conturi serioase etc. În acest caz, cam orice religie sau filozofie le va spune că nu sunt pe o cale bună.
Alții, mai elitiști, nu au interes sau, dimpotrivă, au dispreț pentru aceste valori „lumești”, concentrându-și atenția și dedicându-și eforturile pentru acumularea de cunoștințe, pentru contemplarea frumuseții lumii, pentru pătrunderea înțelepciunii si pentru dobândirea gloriei.
Evident, cresc interior – și asta este minunat, ajung la un nivel remarcabil, numai că într-o zi, ca orice om, ca și cei care umblă după acumularea de bogății, primesc vizita unei „doamne” tăioase, care îi suflă din lumea noastră, odată cu tot ce au în minte și în suflet. Atunci, nu poți să nu te întrebi : pentru ce atâta citit, studiat, analizat, învățat sau străduit economicește peste nevoile curente?
Prost sau deștept, necioplit sau rafinat, sărac sau bogat, ipocrit sau corect, fățarnic sau altruist, sfârșitul pare la fel.
S-ar putea spune că viața este o școală pentru suflet. Probabil că așa și este.
Nu ni se pare nimic în neregulă cu a câștiga bani mulți, dar ni se pare o mare risipă ca ei să fie cheltuiți doar pentru sine, atunci când necesarul vital a fost acoperit.
Credem că sensul nostru în viață este să luăm de la ea cât de mult putem, în felul fiecăruia, și să-i redăm cel puțin la fel de mult, prin ceea ce facem pentru alții, pentru lume.
Suntem ființe în căutare de sens, aruncate într-o lume care nu are sens.
Încercăm a ne găsi locul in lumea asta mare și diversă.
Uneori ai impresia că totul se reduce numai la bani, la putere, la dorința de a domina, de a-ți arăta forța, punând-o în evidență prin contrast cu neputința altora, mai slabi decât tine.
Puterea nu e apanajul exclusiv al bărbaților, s-a extins și la așa-zisul „sex slab”.
Când au ocazia să-și arate forța, chiar și femeile care au simțit pe pielea lor ce înseamnă să „fii călcată în picioare” nu ezită să-și exercite acest „drept”. Si istoria se repetă. Mai întâi la nivel de individ, ca mai târziu să ajungă până la nivel de națiune.
Câte războaie nu se iscă doar ca să potolească frustrările unui conducător avid de putere! Câți oameni nu sunt antrenați într-un conflict fără să știe pentru ce luptă! Așa se face selecția naturală! Sau, mai degrabă, cea umană… Apoi sunt aceia care își folosesc „puterea” doar ca o exhibare a unor lipsuri. Încercând să-i impresioneze pe ceilalți prin aroganță, de fapt nu fac decât să încerce să se convingă pe ei înșiși cât de puternici sunt.
Sub aparența puterii se ascund oameni slabi, care-și acoperă golurile interioare cu o „spumă” de grandomanie. Ne plac oamenii puternici, dar puternici în sensul bun. Un om puternic care-și cunoaște valoarea nu are nevoie de o confirmare din partea celorlalți. A fi puternic înseamnă, însă, să ai puterea să fii bun cu cei din jurul tău, să mergi mai departe, să fii generos, să-ți sprijini semenii, să alini sufletește, să descrețești frunțile mohorâte, să îți sacrifici comoditatea pentru un dram de bucurie pe care-l poți oferi altcuiva, învingându-ți limitările și egoismul.
Succesul nostru, și câteodată supraviețuirea, în lumea în care trăim, departe sau aproape, sunt dependente de abilitarea de a găsi sensul vieții noastre. Avem datoria de a mișca lucrurile, de a nu funcționa în gol, de a comunica.
Inteligența pe care o acumulăm, multă sau puțină, trebuie să rodească, să fie dată mai departe, în forme de aceeași bună calitate sau de nivel superior. Urmele pe care le lăsăm în scurta sau lunga nostră viață, indiferent unde o trăim, pot fi un exemplu pentru alții sau pot dispărea, ușor, în negura vremii.
Peste putin timp va fi Ziua României.
Există pentru fiecare din noi, fie în tară fie departe de ea, o patrie spirituală, o geografie interioară complex, care ne defineste identitatea și în care ne regăsim ori de câte ori evenimentele exterioare ne amenintă echilibrul.
Am adunat în acest spațiu privat munți, păduri, râuri și mare, oameni dragi și demni de respectul nostru, poezie si muzică, sentimente si credintă, tradiții și amintiri.
Venite toate din țara în formă de inimă, am făcut din inimile noastre o patrie pentru ele.
O patrie românească, a limbii române și a sentimentalului românesc al ființei.
Este o cinste si pentru noi, cei stabiliți în străinătate, să ne aducem omagiul nostru la Ziua Natională a României.
Să avem nădejde și încredere in valorile, înțelepciunea și credința românilor, oriunde ei se găsesc.
Depinde, în fond, numai de noi să nu le lăsăm să se pervertească sau să moară.
Depinde de noi ca toate acestea să aibă un viitor.
Fie ca Iubirea, Înțelepciunea, Încrederea și Generozitatea să ne urmeze pașii.
La mulți ani, România!
Dumitru Puiu Popescu
(„Observatorul”, Toronto)