„Înainte băieți, nu vom muri niciodată!”, striga, îmbărbătând ostașii, la 10 august 1917, un anume Paul Édouard Berge, locotenent francez de infanterie, născut la Perpignan. S-a prăbușit pe colinele de la Coșna, aflându-se în fruntea fraților săi de arme români, care au întrerupt, cu prețul suprem, ofensiva lansată de un locotenent german pe nume… Erwin Rommel, cel ce avea să fie supranumit „Vulpea deșertului” în al Doilea Război Mondial!
Eroismul lui Berge l-a costat viața, iar trupul său nu a fost găsit niciodată. Cât despre Rommel, bătălia i-a adus o înfrângere zdrobitoare și o rană gravă la braț.
Din 2019 România, pentru care s-a sacrificat Berge, i-a adus un omagiu vibrant în fiecare an.
Ce făcea acest locotenent în Carpați în timpul marilor bătălii ce se dădeau în Franța?
Misiunea Berthelot
În 1916, Regatul României s-a alăturat Antantei în lupta împotriva Germaniei și a Puterilor Centrale (Cvadriplice). Armata română, curajoasă, dar prost organizată și subechipată, a suferit inițial pierderi grele. Trebuiau ajutaţi… în atare condiții, Marele Stat Major francez trimite o misiune militară de 1.600 de ofițeri și soldați, trecuți prin bătălia de la Verdun; infanterişti, artilerişti, aviatori, marinari, tehnicieni. Îi însoţeşte un corp medical de 400 de medici şi asistente. Întreaga misiune este comandată de generalul Henri Mathias Berthelot, care-i dă și numele. Este un succes, cvasitotal uitat în Franța, dar glorificat în România. Prin atragerea a peste 40 de divizii inamice pe frontul de est, Misiunea Berthelot a eliberat frontul francez și a schimbat, probabil, cursul războiului.
Armistițiul este semnat la 11 noiembrie 1918, pe Frontul de Vest, însă conflictul continuă, totuși, în Est. Capitala este încă ocupată de germani și aliații lor. Misiunea militară franceză a devenit apoi Armata Dunării, comandată de același Berthelot, în timp ce generalul Franchet d’Espèrey, în fruntea Armatei Orientului, a pătruns frontul din Banat. Eleganță superbă! Berthelot va aștepta 15 zile lângă București sosirea cuplului regal pentru a intra în oraș, în urma Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. Primire triumfală, la 1 decembrie 1918!
Dar nu s-a terminat, pentru că „aliații” noștri ruși au încercat să-și impună ideile revoluționare în Europa de Est, în consecință să cucerească cu forța nordul României: Moldova, Bucovina, Basarabia. În vest, bolșevicii din Republica Consiliilor Maghiare au procedat la fel. Ei au jefuit și au devastat propria țară.
Armata română, sprijinită de francezi, i-a împins pe ruși până la Odesa, a eliberat Transilvania și i-a alungat pe bolșevici din Budapesta. Armatele noastre au ocupat apoi această țară în 1919, iar România și-a obținut reunirea în timpul Tratatului de la Trianon; cursul sinistru al Istoriei este astfel oprit temporar, până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Trei ofițeri occitani
Am urmărit pas cu pas parcursul acestei epopei extraordinare, pe urmele a trei ofițeri occitani. Aflată în sud-vestul și sudul Franței, de dimensiunea Irlandei, Occitania este a 3-a regiune administrativă franceză ca mărime, capitala sa fiind orașul Toulouse.
Primul, după cum am văzut mai sus, este catalanul Paul Édouard Berge.
Al doilea este generalul de aviație François de Vergnette de Lamotte. Originar din Montpellier, a început războiul în Franța și s-a remarcat la 2 noiembrie 1914, câștigând cea de-a patra victorie în luptă aeriană din istoria aviației franceze: înarmat doar cu o simplă carabină, a reușit să doboare un Taube (Porumbel) german.
Ridicat la gradul de locotenent-colonel, s-a alăturat lui Berthelot în România, la sfârşitul anului 1916, cu misiunea de a organiza, apoi comanda, aviaţia română, care avea doar 44 de avioane neînarmate şi în stare proastă. În ciuda dificultăților legate de transport, a obținut 143 de avioane moderne din Franța, cu piloți și mecanici. A format 11 escadrile de vânătoare, bombardiere și de observație. Se vor evidenția pe tot parcursul anului 1917. Escadrila Nieuport 3, comandată de căpitanul Maurice Gond, este unul dintre cele mai bune exemple: în doar 10 luni a repurtat peste 200 de bătălii și a doborât în jur de zece avioane inamice, mai rapide și mai bine echipate. Doar doi piloți și-au pierdut viața în luptele aeriene; este de mentionat sergentul James Texier, al cărui nume se regăsește gravat pe monumentul Eroilor Aerului din București. Mitraliera i s-a blocat – ceea ce se întâmpla frecvent – a fost lovit de un glonț, dar a reușit totuși să aterizeze… a adus avionul nevătămat pe pământ românesc neocupat, s-a stins apoi, la spitalul din Țigănești (Jud Galați), „atât de blând, de ușor, ca o micuță pasăre”, a scris capitanul Gond în raportul sau.
La rândul său, Vergnette nu s-a mulțumit doar să-și îndeplinească dificila sarcină de organizator, ci a inițiat crearea primelor servicii de fotografiere și cartografiere aeriană din țară. De asemenea, a contribuit, alături de sârbul naturalizat francez Milan Stefanik, la înființarea primului serviciu meteorologic al Forțelor Aeriene. Dar asta nu e tot… când nu lucrează în camera nr. 3 a Hotelului Traian din Iași, pilotul continuă sa își piloteze avionul. Efectuând recunoașteri periculoase, singur, la joasă altitudine, el ajută artileria să-și regleze tirul prin localizarea precisă a liniilor inamice.
Trădarea rusă
În vara anului 1917, eroismul soldaților români, însuflețiți de oamenii Misiunii Berthelot, au reușit să oprească năvălirea trupelor Quadriplice pe linia Carpaților. Asta fără să ne fi bazat pe „aliații” noștri ruși, care se comportau în România ca pe un pământ deja cucerit, jefuind, violând femei, asasinând ofițerii. Soldații înecați în alcool refuzau adesea lupta, supunându-se astfel „Comitetelor de soldați” conduse de bolșevicii în plin avânt. Mai mult, la începutul lunii martie 1918, odată cu Tratatul de la Brest-Litovsk, Rusia a trădat alianța, prin semnarea unei păci separate cu Germania. Misiunea Berthelot este expulzată. Ea reușește să scape nevătămată între germanii ostili și rușii voraci. România, singură, nu mai poate rezista; în această situație, este obligată să se supună condițiilor Germaniei. După cum am văzut, Misiunea Berthelot va reveni în curând sub un alt nume – Armata Dunării.
Cât despre Locotenent-colonelul de Vergnette, îl regăsim în Polonia. Sub ordinele generalului Weygand, va îndeplini aceeași sarcină ca și în România. Nu numai împotriva germanilor, ci și pentru a ajuta Polonia să scape de imperialismul bolșevic. Misiune împlinită în septembrie 1920. Încă o dată, cursul Istoriei este temporar oprit.
Un avocat din Toulouse
Al treilea occitan din istorie, locotenentul Ludovic Ginesty, și-a încheiat studiile la Facultatea de Drept din Toulouse (sud-vestul Franței) când a fost chemat sub drapel. S-a remarcat mai întâi în timpul bătăliei de la Verdun, unde, în fruntea plutonului său, a luat în jur de o sută de prizonieri și a confiscat mai multe mitraliere. El este citat și distins pentru această ispravă de arme în Ordre de l’Armée.
Voluntar pentru misiunea Berthelot, s-a îmbarcat, ca majoritatea camarazilor săi, în portul Calais, în ianuarie 1917. După o călătorie epică de mai bine de o lună, care l-a purtat prin Anglia, Norvegia, Suedia, mai apoi, prin Rusia aflată în toiul revoluției – Rasputin tocmai fusese asasinat – a ajuns la Iași, unde Regele, guvernul și armata se retrăseseră după căderea Bucureștilor.
Am descoperit bogata sa corespondență de familie, dactilografiată și păstrată cu evlavie la Toulouse, de nepoatele sale, Françoise și Isabelle. Copii ale acestui document istoric de peste 300 de pagini, superb scris (uneori pe scoarță de mesteacăn, din lipsă de hârtie), au fost predate anul trecut arhivelor Muzeului Militar Național „Ferdinand I” din București, precum și filialei acestuia din Iași.
Citind-o, înțelegem toate dificultățile cu care s-a confruntat Misiunea Berthelot: probleme logistice, echipamentele, care tranzitau deseori Rusia, erau furate, ecartamentul căilor ferate dintre Rusia și România nu corespundea, problemele de sănătate, epidemia de tifos, problemele alimentare. „Aliații” ruși și-au însușit hrana și îmbrăcămintea. Ca să nu mai vorbim de climatul aspru din Carpații Orientali și de organizarea confuză a armatei române. În ciuda cenzurii militare, tânărul ofițer a reușit să facă o descriere impresionantă.
În același timp, el realizează un tablou îndrăzneț al țării, al realității ei rustice și solide, al tradițiilor, al peisajelor splendide.
Cât despre război, Ginesty trebuie să fie aluziv. Fără a menționa vreodată Rusia, pur și simplu rezumând-se la expresia un „mare aliat”, povestea lui ar putea fi rescrisă astăzi în contextul conflictului din Ucraina: comportamentul barbar al rușilor ar fi un copy-paste.
Nu este omisă nici atitudinea unor ofițeri români față de oamenii lor. El descrie pedeapsa corporală și umilințele aplicate soldaților vinovați, ce erau bătuți cu bastoane, cu pantalonii în vine, în fața camarazilor de arme, spre luare-aminte. Cu diplomație, ofițerii misiunii franceze au reușit să pună capăt acestor obiceiuri brutale. Drept urmare, soldații recunoscători li se dedică trup și suflet.
Textul avocatului din Toulouse ne mai relevă faptul că locotenenții Berge și Ginesty s-au întâlnit în martie 1917, primul înlocuindu-l pe celălalt în tranșeele de pe frontul Mănăstirea Cașin, pe Dealul Coșna, lângă Oituz, la poalele Carpaților, locuri ale celor mai mari victorii franco-române în Moldova. Poate, Berge i-a salvat inconștient viața lui Ginesty.
Astăzi, misiunea Berthelot ne pune în fața unei asemănări izbitoare cu drama ucraineană. Într-adevăr, în urma agresiunii ruse, actuala Misiune Aigle trimisă de Franța în România, pentru a întări și supraveghea frontul de est al NATO, nu poate decât să ne amintească de aceste evenimente trecute.
IN LOC DE CONCLUZII
1. În timpul călătoriei noastre, am putut vedea că epopeea Berthelot rămâne adânc ancorată în inimile românilor. Nu punem aici la socoteală mausoleele, monumentele, busturile, străzile și școlile care-i amintesc numele. Am descoperit restaurante și chiar copaci care poartă numele celebrului general. Mai mult, un sat din județ Hunedoara, după votul unanim al populației, și-a atribuit denumirea „General Berthelot”. Acolo, Regele Ferdinand I i-a oferit marelui ofițer francez o moșie ale cărei clădiri au fost transformate de comuniști… în depozite de îngrășăminte agricole! Ele sunt astăzi renovate, transformate în muzeu și administrate de Academia Română, căreia Berthelot i le-a lăsat moștenire.
2. În sfârșit, lui Paul Berge i-a fost adus un omagiu și în Franța, pe 11 noiembrie, la mănăstirea
Ortodoxă Română Santa-Maria del Vilar (Pirineii Orientali). Cuibărit discret la o aruncătură de băţ de Marea Mediterană, în munţii comunei Villelongue-dels-Monts, lăcaşul de cult se află la 15 kilometri de oraşul Perpignan, care a fost ocupat succesiv de romani (sec. II î.Hr.), vizigoți (412), arabi (711) și în secolul al XIII-lea, de regii hispanici din Mallorca.
La inițiativa istoricului Ion Luncanu, președintele Asociației 15 Dorobanți Războieni, și a generalului Gilles Glin, fost șef de pompieri din Paris și actual președinte al Souvenir Français din Pyrénées-Orientales, a avut loc ceremonia; și ce ceremonie!
În acest loc aproape necunoscut în zonă, s-au adunat în jurul celor doi, din partea franceză:
locotenent-colonelul Fabrice Chapuy, delegat militar departamental, Jean-Marc Basssaget, subprefectul departamentului, Monseniorul Marc Alric, episcopul Neamțului și Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei de Vest și de Sud, Monseniorul Thierry Scherrer, episcopul catolic de Perpignan, Christian Nifosi, primarul orașului, precum și o numeroasă delegație de veterani și membri ai Souvenir Français. Françoise Drausin, nepoata locotenentului Berge, absentă din motive de sănătate, a fost însă reprezentată de Véronique Portal, strănepoata eroului catalan.
Din partea română, am remarcat prezența părintelui stareț Simeon Mureșan, Cătălin-Gheorghe Simion, capelan militar reprezentând Școala Militară de Jandarmerie Fălticeni, în al cărei sediu se află cazarma Regimentului 16 Infanterie, la care Paul Berge a fost repartizat. O delegație de membri ai Asociației 15 Dorobanți Războieni a dat o notă de culoare și patriotism călătoriei. Bărbații îmbrăcați în uniforma militară a Marelui Război, purtând celebra cască franceză, model Adrian, și doamnele în costum tradițional al vremii au fost deosebit de apreciați de mica comunitate românească stabilită în regiune.
După o slujbă religioasă emoționantă, ecumenică și bilingvă, generalul Glin și primarul au dezvelit o placă comemorativă, apoi generalul a înmânat Medalia de Onoare a Souvenir Français, distingându-i, în special, pe Ion Luncanu și pe colega noastră Sophie Babey, jurnalist de la cotidianul „L’ Independent catalan”, a cărei hotărâre de a găsi familia locotenentului a fost încununată de succes; în primul rând prin ridicarea unui monument pe dealul Coșnei, unde, din 2019, are loc în fiecare an, pe 11 august, un omagiu solemn; apoi prin publicarea a două cărți care redau jurnalul de viață și de război al locotenentului Berge: „Paul Berge, de Perpignan à la Roumanie, itinéraire d’un officier français 1914-1917 ” Françoise Drausin, edițiile Balzac 2013 și, „Une seconde chance, jurnal de guerre”, Ion Luncanu, editiile Pim 2023; și nu în cele din urmă, prin ceremonia de la mănăstirea Santa-Maria del Vilar…
După onoruri, au venit discursurile generalului Glin, ale familiei Berge, purtătorul de cuvânt al Ambasadei Franței în România și Ion Luncanu, care a concluzionat astfel: „Pentru noi, locotenentul Paul-Édouard Berge este deosebit de simbolic. A apărat cu prețul vieții ultima linie de apărare a frontului românesc. Dacă nemții ar fi trecut-o, statul român ar fi încetat să mai existe, pentru că avantajul apărării la munte ar fi fost pierdut”.
Traducere și adaptare – Ruxandra Lucia Dumitrescu (jurnalist independent, membru UZPR)
Text – Jean-Christian Tirat (corespondent Sipa Press Romania, membru UZPR)
Foto: Arhivele Muzeului Militar Național Ferdinand I