„Cel dintâiu gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către Regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre”
Brumar – lună fastă în procesul constiuirii României moderne!
După ce la 14 c. s-a rememorat actul revenirii/reintegrării, în contextul Războiului de Independenţă, a spaţiului dintre Dunăre şi Mare la aria statalităţii noastre (fusese smuls, la mijlocul veacului al XIV-lea, din trupul statului medieval Ţara Românească) – astăzi, la 28 noiembrie rememorăm cel a-al doilea act al Marii Uniri din 1918 – Unirea Bucovinei, „care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevei și Cernăuților, [ce] au făcut pururea parte din Moldova”.
Este un prilej de cunoaştere mai bine – mai ales de către tinerii zilelor noastre, seduşi, unii, de miraje ale globalismului deznaţionalizator contemporan – a trecutului naţional, de omagiere, totodată, a eforturilor şi jertfelor înaintaşilor, ale poporului în ansamblul său.
Sunt motivaţii care au stat, în urmă cu doi ani, de tipărire la Brăila, sub egida Academiei Române, a unui preţios volum documentar – Unirea Bucovinei cu România. Antologie de documente, hotărâri, declarații, adresări, apeluri, telegrame, acte, protocoale unioniste, realizată de Vasile Tărâțeanu (Academia Română), Editura Academiei Române. Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I” ([Seria] Documenta Basarabiae 3. Coordonatori: Victor Spinei, Ionel Cândea, Zamfira Mihail), București – Brăila, 2018 /364 pp.; il., h., facs./.
Iniţiativa îi aparţine unui cunoscut militant naţional-cultural român de la Cernăuţi, scriitorul Vasile Tărâţeanu (n. 27 septembrie 1945, în satul Sinăuţii de Jos), membru de onoare al Academiei Române – pe care am avut prilejul de a-l întâlni în Ţară (mai ales la Alba Iulia), de-a lungul anilor, la mai multe reuniuni naţional-culturale –, despre care acad. Victor Spinei, vicepreşedinte al Academiei Române, relevă în debutul volumului: „Demersul asumat de polivalentul cărturar Vasile Tărâţeanu de a pune un consistent lot de acte de epocă, ce oglindesc procesul unirii Bucovinei cu România, la îndemâna publicului interesat de istorie este salutar, cu atât mai mult cu cât lucrările de acest profil, ce luminează şi nuanţează secvenţe memorabile ale trecutului, sunt mult mai puţin mediatizate decât cele privind unirea Transilvaniei şi Basarabiei. Fără un arsenal documentar argumentativ performanţele istoriografice exigente şi-ar pierde din rigurozitate şi credibilitate”.
Consistenţa documentară şi semnificaţia ideatică a volumului sunt, fără nici o îndoială, indiscutabile. Patriotul autor al corpus-ului informează cititorii, în În loc de argument, prin republicarea unui curajos – pentru contextul istoric din anul scrierii (1990) – text intitulat Purtători de istorie, în care arăta, în paginile ziarului „Plai Românesc” din 1 decembrie 1990, că „Istoria nu poate fi retranscrisă”, că „Istoria este istorie şi noi suntem purtătorii ei, de ieri, de azi, de mâine”; şi, mai departe, se dezvoltă împrejurările şi condiţiunile cu care fromânii bucovineni se confruntau la începutul erei de exprimare democratică liberă:
„În virtutea acestui adevăr, am hotărât şi noi, precum au făcut-o fraţii noştri ucraineni, marcând la 3 noiembrie anul curent 72 de ani de la Vecea lor populară din 1918, să dăm publicităţii, pentru prima dată după 1940, diverse materiale cu caracter de documente istorice privind desfăşurarea evenimentelor din acea perioadă a destrămării Imperiului Habsburgic, care, în 1774, ne-a rupt Bucovina din trupul strămoşesc al Moldovei.
Facem acest lucru – scria în 1990 patriotul luptător de la Cernăuţi Vasile Tărâceanu – mai întâi de toate în semn de pios omagiu adus în aceste zile de sărbătoare a unităţii în cuget şi-n simţiri a întregii suflări româneşti de pretutindeni, marilor noştri înaintaşi, care, în condiţii similare, de ocupaţie, s-au dovedit a fi mai bărbaţi şi mai vrednici decât noi acum
Avem dreptul la aceasta poate mai mult decât alţii, căci, dacă a fost cineva nedreptăţit pe acest pământ de-a lungul ultimelor secole, atunci în primul rând aceştia suntem noi, băştinaşii ajunşi de la 1774 încoace, prin diferite vicleşuguri, minoritate naţională, deposedaţi de propria noastră istorie.
Şi de identitatea naţională.
Aşadar, vă propunem doar câteva, în măsura în care ne permite spaţiul acestui număr, din documentele Constituantei şi Congresului General al Bucovinei din octombrie şi noiembrie 1918, culese din «Glasul Bucovinei», precum şi din cartea «Unirea Bucovinei» (studii şi documente) a redutabilului nostru istoric Ion I. Nistor, pe nedrept dat uitării, precum şi unele fragmente din amintirile participanţilor la aceste mari evenimentem din istoria Neamului nostru.
Nimeni nu ne poate priva de acest drept.
Dreptul la istorie”.