PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE
„Spre sfârşitul sec. al XVII-a, Transilvania Românească a intrat în stăpânirea Imperiului austriac, condus de Habsburgii „catolici”, rămânând în această situaţie până în anul 1918. În această perioadă a început o luptă dârză a iezuiţilor „catolici” de a-i atrage prin „minciună” pe românii ortodocşi la unirea cu Biserica Romei. Dar poporul român dreptcredincios în frunte cu preoţii patrioţi ortodocşi, cu călugării, s-au ridicat cu bărbăţie pentru apărarea legii strămoşeşti.
În cursul luptei inegale pe care poporul a purtat-o cu autorităţile, au căzut jertfă pe „Altarul sfânt al Bisericii şi Transilvaniei sfinte„, foarte mulţi preoţi, călugări şi credincioşi patrioţi, suferind chinuri de neimaginat: „bătăi, schingiuiri, amenzi, spânzurători, izgonirea din satele lor, răpirea Bisericilor parohiale, distrugerea cu tunurile a schiturilor şi mănăstirilor, arderea călugărilor în mănăstire, răstignirea preoţilor pe uşile Bisericilor Ortodoxe şi apoi incendiate”.
1/ VISARION SARAI – Călugăr originar din Bosnia, dintr-o familie de „vlahi„, călugărit în Mănăstirea Sf. Sava de lângă Ierusalim. În anul 1744 a venit în Transilvania, predicând împotriva uniaţiei în zeci de sate de pe Valea Mureşului. A fost prins lângă Sibiu, fiind închis la închisoarea de la Kufstein, din Austria, unde martiric, şi-a dat obştescul sfârşit în mâna Domnului pentru credința ortodoxă, „Mama neamului românesc„, cum frumos se exprima poetul nepereche Eminescu.
2. SOFRONIE – Era fiu de preot din satul Cioara. judeţul Alba. A fost preot în satul natal, iar după moartea preotesei, s-a călugărit în Mănăstirea Cozia. A ridicat un schit, pe care autorităţile sălbatice catolice l-au dărâmat, ceea ce a făcut ca el să se revolte pentru dreptatea şi demnitatea Transilvaniei şi Ortodoxiei strămoşeşti. Doi ani de zile între 1759-1761, a condus această luptă, având alături „preoţi şi credincioşi ortodocşi patrioţi„. Până la urmă, revolta a fost înfrântă de autorităţile mai puternice… atunci, iar Sofronie a fost nevoit să se retragă în Ţara Românească, unde a murit pentru „crezul său în Transilvania şi Ortodoxie”.
3. MUCENICUL OPREA MICLĂUŞ – Originar din Săliştea Sibiului. A fost trimis de trei ori la Viena, de credincioşii din „Mărginimea Sibiului„, pentru a cere împărătesei Maria Tereza, libertate pentru credinţa Ortodoxă . În 1752 a fost arestat, după a treia solie, şi aruncat în groaznica puşcărie de la Kufstein, unde a murit în condiţii neelucidate. După 30 de ani, în anul 1784, soţia Stana, solicită noului împărat Iosif al II-lea, să-l elibereze măcar acum la bătrâneţe, dar nu a găsit milă creştină la habsgurgii catolici, vestiţii urmaşi ai inchiziţiilor papale de tristă amintire.
Toţi trei au fost canonizaţi în anul 1955 la Alba Iulia.
În anul 1992, Sfântul Sinod, a mai trecut în rândul calendarului sfinţeniei creştine doi preoţi ardeleni: MOISE MĂCINIC din Sibiel, care a murit în aceleaşi condiţii ca Mucenicul Oprea Miclăuş la Kufstein; PREOTUL IOAN din Galeş, a fost arestat în 1756, închis la Sibiu, Deva, Graz şi apoi la Kufstaein, unde după 24 de ani a murit pentru „Legea Transilvaniei şi Credinţa Ortodoxă”.
P.S. Este la modă, ca să se ceară scuze, sau să se reitereze istoria grea a unor popoare, zice-se, mai oprimare decât istoria poporului român, sau a altor popoare mai mici…; Dar, oare, pentru sutele de milioane de români patrioţi, căzuţi la: Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Oarba de Mureş, Ip, Trăznea,Moisei, Sărmaşu, Aita Seacă, Dealu, Sucutard, Alba Iulia, Câmpia Turzii, şi peste tot pământul ţării, stropit cu sângele românesc, s-a găsit vreodată cineva să-şi ceară iertare? Nu suntem şi noi românii suflete ale lui Dumnezeu Creatorul? Cu toţii să luăm aminte la înaintașii noştri cum şi-au trăit şi sfârşit viaţa pentru neam, ţară şi credinţă românească Ortodoxă. Fraţilor preoţi! Să nu uitaţi imnul sfânt românesc: „…PREOŢI CU CRUCEA-N FRUNTE...” Iar pentru toţi românii, ca medicament de remediu sufletesc şi trupesc, nu uitaţi de sfatul „Sfântului Ardealului„: „CINE ARE MINTE, SĂ IA AMINTE!”
Părintele Ilie