Ultimele două ediții ale Concursului de Poezie Religioasă, pe care l-am inițiat în 2001, au ieșit din formula care l-a consacrat, constrânși de vremurile mai puțin faste pentru manifestările culturale și spirituale, dar și de o reducere drastică a susținerii financiare.
Pentru a nu întrerupe tradiția, ne-am adaptat restricțiilor și am rămas să ilustrăm continuitatea preocupărilor literare în teritoriile sacrului, atât în orizontul creației lirice, cât și cel al eseisticii, adunând într-o antologie, contribuții relevante pentru diversitatea preocupărilor celor care n-au părăsit credința și nici credința nu i-a părăsit pe ei.
Antologia Concursului devenit, prin forța împrejurărilor, Festival de Literatură Religioasă „Credo”, ediția 2021, include în sumarul ei mărturisirile unor colaboratori statornici, autori mureșeni sau din cercuri literare apropiate acestora.
Aceștia duc mai departe flacăra credinței și prin puterea creației literare, aducând un plus de valoare unei istorii ampretate de nume grele, de la Eminescu la Coșbuc, de la Goga la Nichifor Crainic, de la Radu Gyr la Ioan Alexandru.
Acest volum va rămâne să depună mărturie că literatura religioasă rămâne o preocupare constantă, că are „actorii” ei, publicul ei, că tentațiile sacrului nu sunt potolite de niciun fel de amenințare.
După două decenii de entuziasm al unor autori care au crezut și cred în nevoia de creație religioasă, după atâtea amintiri în care credința ne-a apropiat, ne-a legat, rămânem la fel și între coperțile de carte.
Poeți și eseiști din toate generațiile s-au regăsit pe același drum, cel al credinței, ca într-o rugăciune comună, cu speranța că și cuvântul lor va reverbera în inimile celor care nu și-au pierdut încrederea în mântuirea sufletului.
Studiile de început, dedicate unor autori precum Eminescu, Bartolomeu Anania, se constituie în premise ale unor abordări de ținută, la înălțimea exigențelor unei teme care impune și știință și conștiință.
Un studiu laborios face Cristina Sava punând sacrul în relație cu literatura, în special cu poezia, potențând argumentele care au întreținut proiectul nostru, necontând prioritar ideea de „concurs”, cât atmosfera generată de provocarea lansată.
Grupajele de poeme din antologie ne relevă o diversitate de unghiuri prin
care religiosul își pune aura metaforei, iar metafora își pune aura religiosului. E o întâlnire fericită într-un orizont al celor cu har, care au găsit în universul lor liric un loc aparte pentru poezia religioasă. O poezie care nu se sprijină pe cuvinte dintr-un registru acreditat, ci pe dimensiunea metafizică a cunoașterii.
Indiferent cât de departe vor ajunge poeții antologați, ei și-au înnobilat căutările, făcând abstracție de prejudecăți și complexe, demonstrând că pot isca „frumuseți și prețuri noi” (Arghezi), fără să strivească „corola de minuni a lumii” (Blaga), că poezia religioasă poate sta la masă cu poezia adevărată dintotdeauna și de oriunde.
Ei nu și-au propus să salveze poezia prin temă și nici credința prin poezie.
Oricum, însă, poezia religioasă apropie cu o zare cerul de pământ.
Nicolae Băciuț / UZPR