◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro28.03.2024

Pădurita 

N-am știut ce diagnostic să-i pun la început, dar mi-am zis din prima că e bolnav, adică l-am suspectat din clipele dintâi ale întâlnirii noastre că e altfel, când l-am văzut cum cercetează verdele adânc de vară lungă al împrejurimilor chiar am făcut un pact cu certitudinea că nu-i ca noi, noi ceilalți, apoi mi-am întărit convingerea observând cum își limpezește luminițele ochilor în limpezișurile dintre copacii pădurii prin care trece drumul către mănăstire, pe acel itinerar făcut împreună în simfonia polifonică și policoloră a unei duminici de neuitat am discutat ascultând mai degrabă decât spunându-i, era o mirare perpetuă să-l aud povestind despre inefabilul pădurii ca personaj principal al existenței umane, pajiștile care ne străjuiau ascensiunea din când în când, alternând cu pâlcuri de copaci reuniți ca în câte o familie, primeam toate aceste înlănțuiri de mirabile imagini ca pe niște binemeritate recompense pentru efortul pe care il făceam, îi prilejuiau ghidului nostru ocazional consistente paranteze în istoria câte unei plante, vezi tălică, îmi atrăgea atenția oprindu-se lângă vreun lujer cu care părea a intra într-un tainic dialog al sentimentelor, ăstuia îi spune colțul lupului pe la noi și e bun rău când te doare stomacul, asta e sunătoare care se mai cheamă și pojarniță, îți face somnul dulce cât ai zice pește, crește în tot felul de locuri, mai adăuga, dar să știi tălică un lucru, nu-i nicăieri curată ca la noi, și iar un pâlc din pădurea care ne însoțea aducea orizontul mai aproape, cuvintele lui croșetau continuu povești, drumul întreg a fost o succesiune de povești care mai de care mai fermecătoare și mai producătoare de invidie, eram invidios pe lumina care îl cuprindea povestind despre verdele neasemuit al vieții, parcă însăși lumina creștea ascultându-l, pădurea îmi părea a fi totul pentru el, așa credeam atunci dar ieri, după ce ne-am plimbat printre arborii pădurii imaginare a bucuriei de a fi împreună cu prietenul meu mai nou, pre numele lui de pământean cu picioarele strașnic înfipe în cărările iubirii față de semeni, cu emoțiile aninante gingaș în cheutorile de neumplut ale clipei, Paul Mușat, viețuitor în satul argeșean Slănic, și după ce am petrecut o după amiază sporovăind și hălăduind cum am zis, am pus stavilă tuturor certitudinilor, hotărârilor, judecăților și, mai ales, imaginației și am hotărât irevocabil, cetățeanul ăsta care vede cai verzi pe scoarța oricărui copac, din orice pădurice ar încerca să-i intersecteze urcușul, omul ăsta care îi trage tot timpul cu tălică în sus și tălică în jos, chiar domnia sa în persoană este un bolnav incurabil, suferă de pădurită cronică…
 
Firiță Carp / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *