Cu 125 de ani în urmă, la 30 iulie 1896, avea loc debutul lui Tudor Arghezi în revista „Liga ortodoxă”, editată de Alexandru Macedonski (supliment al cotidianului cu același nume), cu poezia Tatălui meu, semnată Ion Theo.
La scurt timp de la debut, Macedonski afirma despre tânărul poet: „Acest tânăr, la o vârstă când eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și în străinătate, ca o culme a poeticii și a artei”.
„E prea târziu să mă iubești,
Mai stai puțin să te gândești.
– Nu te-a mișcat, – sunt câțiva ani,
Plânsoarea mea. – Setea de bani
Te-a cucerit și te-a furat,
Și pentru dânsa m-ai uitat.
– Mai stai puțin să te gândești,
E prea târziu să mă iubești.
Urmează-ți iute drumul vechi.
Să-ți țipe plânsu-mi prin urechi.
– Ți-aduci aminte când, pe drum,
Te-am întâlnit, cinci ani acum,
Mi-ai zis să fug.
Eu am fugit
Și după pâine-am pribegit.
– Să-ți țipe plânsu-mi prin urechi
– Urmează-ți iute drumul vechi.
De-o fi senin sau înnorat,
Urmează-ți drumul apucat. –
E prea târziu să mă rechemi.
Eu sunt copil uitat de vremi.
Oh, lasă-mă să mor, să pier
Destule stele sunt pe cer.
Urmează-ți drumul apucat,
De-o fi senin sau înnorat.” (Tatălui meu)