◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.04.2024

Prima lege europeană privind intelgența artificială, gata în 2023, aplicabilă din 2025

Comisia Europeană se așteaptă la un acord în blocul comunitar anul acesta cu privire la prima lege privind Inteligența Artificială (IA), cu noile reguli urmând să intre în vigoare până în 2025, după cum a punctat comisarul Margrethe Vestager, într-un interviu: „Sperăm să avem primul trilog privind legea inteligenței artificiale în Europa înainte de vară, ceea ce ar însemna că, dacă muncim din greu, am putea avea un rezultat până la sfârșitul anului”, a spus vicepreședintele executiv al Comisiei Europene. Ceea ce înseamnă că avem nevoie de ceva care să depășească acea perioadă, deoarece dezvoltarea IA în acest moment pare a fi exponențială. Există un număr mare de probleme de discutat atunci când vine vorba de a folosi pe deplin această tehnologie”.

Potrivit EURACTIV, Comisia Europeană a prezentat o propunere de reglementare a sistemelor AI în aprilie 2021, prima legislație a UE care are ca scop protejarea valorilor și drepturilor fundamentale ale UE și a siguranței utilizatorilor prin obligarea sistemelor considerate cu risc ridicat să îndeplinească cerințele obligatorii legate de fiabilitatea acestora.

Acesta va fi atunci primul regulament care vizează AI, deși creatorii și dezvoltatorii acestei tehnologii sunt deja supuși legislației europene privind drepturile fundamentale, protecția consumatorilor și regulile privind siguranța și răspunderea produselor.

Este de așteptat să fie introduse cerințe suplimentare, pentru a se aborda riscurile, cum ar fi supravegherea umană sau obligații clare de informare cu privire la capacitățile și limitările inteligenței artificiale.

AI este folosită din ce în ce mai mult în domenii precum divertismentul (personalizarea conținutului), comerțul online (predicția gusturilor consumatorilor), electrocasnicele (programare inteligentă) și echipamente electronice (utilizarea asistenților virtuali precum Siri sau Alexa, printre altele).

Comisia Europeană a încercat să consolideze cooperarea între statele membre în ceea ce privește IA, dar încă nu există un cadru legal comun, așa că scopul este trecerea de la o abordare voluntară la sfera reglementării. (redacția UZPR)

Foto: Vitaly Sacred / Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *