◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro29.03.2024

Scriitori clujeni în cenaclu pe Muntele Rece al ”rezistenței literare”! Volumele ”Solitudini” și ”Umbra” lansate la mănăstire

Înainte de prânz, în ziua de sâmbătă, 29 mai 2021, câteva autoturisme cu scriitori clujeni, au plecat către Mănăstirea „Înălțarea Domnului” de pe Muntele Rece, la invitația starețului Avva Credo, cu numele de scriitor Mircea Gălățean, pentru lansarea cărților de poezii “Solitudini “ de Ionuț Țene și “Umbra“ de Marius Țion.

După un drum anevoios și aglomerat prin comuna Florești, pe care nu prea l-am simțit datorită plăcutelor discuții din mașină dintre scriitorii Ioan Pavel Azap, Ionuț Țene și Eugen Cojocaru, automobilele cu scriitorii: Ion Cristofor, Marius Țion, Lucian Tănase, Sorin Grecu, Mirela Duma au început urcușul spre Muntele Rece pe drumul de război construit în 1942, aflat la peste 900 de metri înălțime. Distanțele se înfășurau pe roți, iar prin parbrize se derulau secvențe dintr-un film despre frumusețile locurilor ce l-au născut pe Horea și Iancu.

Mărețele peisaje, văile adânci brăzdate de istorie și cimitirul eroilor de lângă mănăstire, ne-au întâmpinat cu raze de soare strecurate pieziș pe sub geana norilor în cărți de ploaie. Ajunși la mănăstirea de la Muntele Rece, cu hramul „Înălțarea Domnului”, din comuna clujeană Măguri Răcătău, am aflat că a fost înființată în anul 1995, fiind ridicată pe locul numit „La eroi”, la altitudinea de 940 m, unde se găsește un cimitir al eroilor din Al Doilea Război Mondial. În urma luptelor purtate în zonă în anul 1944, aici au căzut aproximativ 250 de ostași. În cimitirul din incinta mănăstirii au fost înmormântați 36 de eroi, dintre care 19 nu au fost identificaţi. În ultimii ani, în cadrul așezământului monahal au fost efectuate lucrări de reabilitare, a fost amenajat un nou paraclis, iar biserica a fost pictată. Obștea monahală este formată din patru viețuitori, aflați sub povățuirea duhovnicească a starețulului mănăstirii, părintele Arsenie Gălățean, care ne-a întâmpinat, invitându-ne în trapeza mare, unde au avut loc lansările cărților autorilor Ionuț Țene și Marius Țion.

Ședința de cenaclu denumită simbolic după numele poetului aromân ”Teohar Mihadaș” a fost deschisă de starețul mănăstiri, după care a dat cuvântul scriitorului Ion Cristofor. Literatul clujean a evidențiat frumusețea lirică a poeziei poeților lansați Ionuț Țene și Marius Țion, care fac parte din gruparea milenaristă. Cristofor a evidențiat trăirea lirică a autorilor ajunși la maturitatea poetică în volumele ”Solitudini” și ”Umbra”.

Ion Cristofor l-a numit pe Ionuț Țene un ”troțkist” al limbajului de avangardă, iar pe Marius Țion un poet care scoate la suprafață metafore interiorizate puse sub semnul liric al tainei umbrei care unește. Ion Cristofor a vorbit foarte frumos și favorabil despre volumul “Umbra“ de Marius Țion, care face parte din noua generație lirică autentică din țara noastră. Luând cuvântul scriitorul Eugen Cojocaru a vorbit despre Ionuț Țene ca despre un spirit al sensurilor inversate, de un romantic târziu ce folosește un limbaj post-modern. ”Poetul este un revoltat împotriva însingurării și ne vrea uniți în comuniune”.

În cuvântarea sa, vorbind despre gruparea de scriitori clujeni de după 1990, Ionuț Țene a propus, după o discuție cu poetul Marius Țion, să se înființeze în cadrul mănăstirii cenaclul literar Teohar Mihadaș (un idol al poeților clujeni din anii 90), cu ședințe trimestriale, care să fie o școală a “rezistenței literare“, ce va canaliza revoltele spirituale ale noii generații înstrăinate de distanțare și digitalizare, practic să fie ”muntele” Ebal al acestui fenomen, așa cum Noica a avut la Păltiniș, școala de filozofie.

Poetul Marius Țion a făcut un excurs exhaustiv al generației lirice contemporane și a subliniat necesitatea reîntoarcerii la fântânile lirismului în sens blagian, care să ofere o direcție tinerilor care s-au depărtat de metaforă.

La final a urmat un antrenant și excelent recital de poezie susținut de poeții Lucian Tănase, Sorin Grecu, Mirela Duma, Ion Cristofor, Pavel Azap, Marius Țion, Ionuț Țene și Al.Florin Țene.

Ampla manifestare s-a încheiat cu o agapă “garnisită” cu discuți despre literatură, filozofie, esențe si societate, care a continuat și în autoturisme până când în zare s-a văzut înaltul turn de la intrarea în cartierul clujean Mănăștur, iar soarele se rostogolea, printre nori, spre apus. M-am gândit că trăiesc un paradox: poeții citadini Ionuț Țene și Marius Țion, disperați de înstrăinarea vremurilor digitalizate se retrag ca să se regăsească pe muntele unei rezistențe literare simbolice, mai aproape de esențe și de izvoarele limpezite ale creației.

Al.Florin Țene / UZPR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *