◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro05.03.2026

Proiect unic la Galați:
acces gratuit în muzee pentru toți copiii din mediul rural

Consiliul Județean Galați derulează un proiect unic în țară, intitulat Muzeele prin ochii copiilor, prin intermediul căruia copiii din toate școlile din mediul rural și din cele patru orașe din județul Galați vor avea acces gratuit în toate muzeele din subordinea instituției.
Proiectul, aflat la a patra ediție, include participarea a 2.500 de copii din județ, potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Județean Galați, Este un proiect de suflet în primul rând, un proiect la care, în precedentele trei ediții, au participat aproape 12.200 de copii de la școlile din comunele gălățene, dar și din Tecuci, Târgu Bujor și Berești, precum și de la școlile speciale. Bucuria pe care acești copii au avut-o prin aceste vizitemulți dintre ei aflați pentru prima dată într-o excursie, pentru prima dată într-un muzeu sau o grădină botanică – ne-a determinat continuăm acest proiect, prin alocarea unei finanțări de 420.000 lei, ce va acoperi toate costurile cu transportul, masa și mici suveniruri pentru grupurile de elevi, pe tot parcursul excursiilor, a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea, potrivit Agerpres.
Proiectul Muzeele prin ochii copiilor are ca scop promovarea valorilor culturale gălățene în rândul elevilor din județul Galați, contribuind totodată la dezvoltarea personală a elevilor gălățeni prin cunoașterea valorilor locale și stimularea interesului pentru propriul viitor.
Prin intermediul acestui proiect, copiii vor putea vizita Muzeul Casa Cuza Vodă, Muzeul de Istorie Paul Păltănea, Grădina Botanică, Grădina Zoologică, Muzeul de Artă Vizuală, Muzeul Satului și Muzeul Pescăresc.
Proiectul Muzeele prin ochii copiilor este derulat de Consiliul Județean Galați în parteneriat cu instituțiile de cultură din subordine, precum și cu Inspectoratul Școlar Județean.

Foto: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *