◂ UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ● ÎMPREUNĂ SCRIEM ISTORIA CLIPEI ● UZPR ▸

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România

The Union of Professional Journalists of Romania www.uzpr.ro25.02.2024

Pan Despărțirea.
Eseu jurnalistic

Era o  zi însorită de Ianuarie, când Joi spre seară s-a stins liniștit ca o candelă Pan Vizirescu, la 27 ale lunii…Îl adusesem de la locuința sa din București, str. Pitar Moș, nr.8,  în Slatina, în anul 1999, pentru o îngrijire mai atentă, căci deși era lucid și cu o memorie de elefant, puterile neputinței începeau să-i dea târcoale, având ușoare momente de instabilitate în scurtele sale deplasări de uz domestic. Era încântat pe de o parte să revină în „Slatina mea dragă”, la Dan (nepot) și în apropierea rudelor dar avea și un ușor regret că pleacă din cercul său de prieteni, mai ales că în București era vecin cu Uniunea Scriitorilor, instituție prestigioasă al cărei Președinte onorific a fost până în anul 2000.  M-am deplasat cu autoturismul personal, o „Dacia 1310”, împreună cu socrul meu Dan Cosmulescu și soția mea Simona, l-am găsit pe unchiul Pantel (Pan) pregătit de plecarea spre Slatina…am schimbat câteva impresii pe care el le-a presărat recapitulativ cu amănunte pe care noi nu le știam… și-a revizuit cu nostalgie camerele, bucătăria și holul casei în care a trăit mai multe decenii și la un moment dat s-a hotărît și a zis: „Dane și părinte Viorel, sunt gata să mergem, de acum înainte casa mea va fi…Slatina. Vă mulțumesc pentru grija pe care mi-o purtați și vă rămân profund recunoscător. Dumnezeu să vă ajute!” și s-a închinat la ieșirea din casa sa…pășind pragul. Pe hol s-a întâlnit cu o vecină pe care a salutat-o politicos luându-și „la revedere!”. Am ajuns în condiții foarte bune la Slatina și l-am cazat pe Pan la socrul meu, Dan Cosmulescu, Bld. Nicolae Titulescu, bloc 27, sc.A, et.1, ap.8. Aici unchiul Pantel s-a bucurat de toată atanția noastră, îngrijire cuvenită unui om în primul rând și mai ales unei personalități în special… Legăturile sale cu Bucureștiul au continuat telefonic, dând scurte interviuri sau recomandări, realizând recenzii lucrărilor mai multor scriitori valoroși care îl solicitau. Deși nonagenar, cu vederea slăbită, se preocupa zilnic de meditații, reflexii și dialoguri pe teme literare, fiind vizitat de diverse personalități. La București era apropiat al preoților de la biserica Boteanu, preoții Dimancea și Grigorescu, iar la Slatina comunica cu preoții Corceagu Constantin și Catrinoiu Ilie, considerându-se „arondat” spiritual al bisericii Sf. Nicolae Coastă, care timp de 23 de ani îi fusese altar de taină căruia i se închina la miez de noapte, cu credință și încredere în viitor… deși era pe lista condamnaților pe viață.

Am propus la un moment dat realizarea unui interviu cu Pan Vizirescu… încântat, a acceptat și am găsit solicitudine maximă la talentata și regratata realizatoare Dana Cenușă (Olt TV), care s-a deplasat la domiciliul scriitorului jurnalist și a cules cuvenitele nestemate de viață și înțelepciune înaltă. Pan era ușor slăbit, dar părea încă destul de viguros pentru vârsta pe care o străbătuse până acum. Suferea de câteva boli ce-i sâcâiau blândețea, dintre care tensiunea arterială oscilantă era cea mai îngrijorătoare. Avea tratamentele adecvate și atenția celor din jur pe măsură. El răsplătea gesturile firești și mărunte ale empatiei familiale cu laude generoase, prea mari, care pur și simplu te copleșeau. Pe la sfârșitul anului slăbiciunea trupului a început să-și spună cuvântul…iar Pan, ca un vultur ce-și scrutează în zare sfârșitul a intrat într-o stare espectativă, meditativă…un fel de „mortificare”, zicând uneori cu un zâmbet ușor blazat : “cât mai puțină carne pământului !”. Acest mod de abordare m-a surprins, dar lui îi sporea o încredere anume pentru „marea întâlnire cu Hristos”. Nu era însă finalul, care la un moment dat am sperat că se amână mult mai mult… A venit decembrie și împreună cu un grup de colindători, studenți teologi ne-am deplasat la casa lui Pan, să-l colindăm. Bătrânul falnic în uscăciunea trupului ne-a primit înviorat ca ochii unui copil fascinat prima oară la vederea colindătorilor, s-a ridicat pe marginea patului și ne-a ascultat cu nesaț, închinându-se. Atunci am înțeles că aceasta era hrana lui…vestirea lui Hristos. Ne-am bucurat împreună și am strunit, nu ușor, o lacrimă sub geana pleoapei, apoi ne-am urat cele cuvenite și am plecat. Anul nou 2000, ultimul, l-a petrecut conștient dar destul de slăbit, în familie.

A sosit apoi Boboteaza, o altă bucurie în care apa sfințită l-a binecuvântat pentru ultima dată. În toată perioada petrecută la Slatina, Pan s-a rugat zilnic și s-a împărtășit la 40 de zile mereu… altfel nu concepea. În ziua de 27 ianuarie, de „Aducerea moaștelor Sf. Ioan Gură de Aur”, Pan a plecat pe calea veșniciei… iar pe 29 ianuarie, de „Aducerea moaștelor Sf. Ignatie Teoforul”, a fost prohodit la biserica Sf. Nicolae Coastă din Slatina de către doi preoți: Constantin Corceagu și subsemnatul. La eveniment au participat: Maica Zamfira – Stareța Mânăstirii Sinaia, ucenica părintelui Arsenie Boca și Redactor al revistei „Gândirea”- serie nouă, al cărei Director onorific Pan M. Vizirescu a fost până la final. Maica Zamfira, împreună cu cele două maici ce o însoțeau, au adus o colivă de la Mânăstirea Sinaia, dar mai mult, a revenit și la pomenirea de jumătate de an, unde la parastas a făcut o interesantă descriere a celui ce a fost Pan M. Vizirescu. Cu acest prilej, Maica Zamfira mi-a dăruit o valoroasă lucrare a P.C. Sale, „Cărarea Împărăției”.

Pan a fost înhumat în Cimitirul Strehareți din Slatina, în cavoul de familie, la mormântul lui fiind des văzute lumânări și candele de aducere aminte și rugăciune. Am fost impresionați cu toții, cei ce l-au cunoscut, de felul în care el a fost pregătit pentru trecerea la cele veșnice…rostea deseori: „Sfârșit creștinesc vieții mele dăruiește Mântuitorulue, Iisuse Hristoase, mie păcătosul Tău rob Pantelimon…” și așa s-a și petrecut trecerea lui…

La 24 de ani, Veșnica pomenire și odihnă!

 

Viorel Pintea – 2024, Slatina

UZPR Olt – „Pan M. Vizirescu”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *